Studiu de caz Interventia precoce autism

Moderators: camel, moderators

Studiu de caz Interventia precoce autism

Postby dora » Tue Nov 17, 2009 11:10 am

Interventia terapeutică precoce În autism
Studiu de caz
Daniela Martinescu
psihopedagog, Şcoala Specială Nr. 4 Bucureşti
Master în Recuperare şi terapie în psihopedagogia specială
Rezumat



În prima parte, voi prezenta terapia comportamentală aplicată (ABA), care e bazată pe teoriile comportamentale clasice demonstrează că schimbând anumite condiţii în mediu, comportamentele
copiilor se schimbă în consecinţă. Pentru a fi învăţate deprinderi, comportamente adecvate şi cunoştinţe, toate sarcinile se împart în paşi mici, permanent monitorizaţi şi puternic recompensaţi până se ajunge la învăţarea unor conduite mai complexe adecvate vârstei şi potenţialului copilului.
Discrete trial este o unitate de învăţare care stă la baza terapiei ABA, formată din trei componente: SD (cerinţă), R (comportamentul ca răspuns al copilului la cerinţă) şi C (consecinţa comportamentului).



În partea a doua este prezentat un studiu de caz, un program de intervenţie terapeutică cu
o durată de un an, început la vârsta de 2 ani şi 5 luni cu o evaluare iniţială, şi care continuă în
prezent, ultima evaluare fiind făcută după un an, la vârsta de 3 ani şi 5 luni.
Sunt prezentate ambele evaluari, de la intrarea in program si de la implinirea unui an de terapie si sunt descrise programele parcurse care au cuprins urmatoarele domenii: cognitiv, autoservire,
comunicare si limbaj, joc, motricitate, social. O parte importanta se refera la comportamentul de
protest, toaleta si comportamentul la gradinita.


Ideea centrala a lucrarii este ca un plan de terapie cu programe adecvate, care sa rezolve pas cu pas dificultatile date de autism poate duce la o ameliorare evidenta a simptomelor autismului iar copilulul poate trece prin procesul invatarii la varsta la care si ceilalti copii se pot contrunta cu aceste probleme, si mai ales la varsta cand diferentele intre copiii cu autism si cei fara nu sunt diferente grav vizibile.

Summary:



Ce este ABA (Applied Behavioral
Analysis)?


ABA este un model de terapie pentru copiii cu autism creat de dr. Ivaar Lovaas in anii 70,centrat pe ideea ca anumite comportamente
ale copiilor apar sau nu apar in functie demediu. Bazată pe teoriile comportamentale,ABA demonstraza ca schimband anumite
conditii in mediu comportamentele copiilor se schimba în consecinţă.
Terapia se desfăşoară la locuinta copilului in copilaria mica si se muta pe masura ce copilul creste si dobadeste anumite abilitati in gradinita
si scoala. Este sistematică si consistentă,cuprinde un numar mare de ore pe saptamana ( intre 20 si 40) si se monitorizeaza strict astfel
incat, in fiecare moment, evolutia copilului,problemele si competentele sa fie clare.
Pentru a fi invatate deprinderi,comportamente adecvate si cunostinte, toate sarcinile se impart in pasi mici, permanent monitorizati si puternic recompensati pana se ajunge la invatarea unor conduite mai
complexe adecvate varstei si potentialului copilului.

Discrete trial este o unitate de învăţare care stă la baza terapiei ABA, formată din trei componente: SD (cerinţa), R (comportamentul
ca răspuns al copilului la cerinta) si C (consecinta comportamentului). In relatia cu copilul se vor vedea mereu aceste 3 componente: SD- Raspuns – Consecinta,care vor da claritate procesului de terapie, vor
permite culegerea exacta de date si vor face terapia predictibila.


SD-ul trebuie sa fie clar, simplu, potrivit nivelui copilului, neintrerupt de alte enunturi,initial spus pe un ton autoritar si pe masura ce copilul raspunde tonul devenind din ce in ce mai natural.
Copiii sunt tot timpul ajutati in drumul lor spre indeplinirea scopurilor terapiei (promptati)


Promptul este ajutorul minim si suficient de care are nevoie copilul pentru a indeplini o anumita cerinta – SD. Pentru a fi eficient un anumit tip de Promp trebuie sa inplineasca anumite conditii: sa conduca la succes, sa fie
diminuabil, sa se ofere imediat dupa cerinta sau in acelasi timp cu ea si niciodata dupa un raspuns gresit.

Dintre tipurile de Prompt, cele mai des intalnite sunt: promptul fizic, promptul verbal, de pozitie, pointingul, vizual, stimulul inclus, si imitatia.
Nu doar raspunsurile independente sunt
puternic recompensate, ci si, diferentiat, cele promptate.


Raspunsul copilului poate fi corect,incorect sau nonraspuns si in funtie de
acest lucru se da consecinta – pozitiva daca raspunsul a fost corect, negativa daca raspunsul a fost incorect sau nonraspuns.
Intreg programul se bazeaza pe recompense ca si consecinte ale omportamentelor (pozitive si negative),iar cunostintele si deprinderile invatate se generalizeaza dupa achizitionare in conditii
diferite, cu persoane diferite.


Pentru a structura cat mai bine planul de terapie, toate scopurile se prezinta in programe de terapie care au pasi specifici,de la simplu la complex, iar aceste programe se achizitioneaza sub principiul ACC
(Antecedent, Comportament, Consecinta).


Adica orice comportament este declansat de un antecedent si trebuie sa aiba o consecinta.
In functie de consecinta (pozitiva sau negativa) acest comportamnet pe viitor se va intalni la copil cu o frecventa mai mare – daca a avut o consecinta pozitiva (recompensa),sau cu o frecventa mai mica – daca a avut o consecinta negativa (ignorare sau aversiv).Exemplul unui comportament neadecavat si a unei consecinte aversive: rastorni pe jos
farfuria cu mancare pentru ca nu-ti place(comportamentul), strangi si speli pe jos (consecinta).
Prezint in articolul de fata, un program de interventie terapeutica precoce care a demarat in urma cu un an, foarte de timpuriu,la 2 ani si 5 luni varsta cronologica, unde intr-un an copilul a ajuns de la o varsta metala de 1 an si 3 luni, la 3 ani si 3 luni – aceasta fiind si varsta cronologica a copilului.


Studiu de caz

Vio s-a nascut pe 22 dec. 2004 fara a avea probleme la nastere, cu scorul Apgar 10.Primele „mofturi” asa cum le descrie mama au aparut cand copilul nu voia sa fie hranit la san, adormea brusc la tentativele mamei de
a hrani copilul. De la 2 luni nu a mai acceptat sanul si a fost hranit doar cu biberonul. Pana la 4 luni s-a dezvoltat foarte bine, a luat in greutate, era un copil vesel, radea in somn,isi urmarea parintii cu vederea daca faceau anumite miscari, raspundea la zambete razand. La 6 luni insa nu sedea in sezut iar pe la 8 luni a spus primele silabe si cuvinte (ma, da, mama, papa) pe care insa dupa un timp scurt le-a pierdut si nu a mai spus nimic.
A urmat mersul in picioare chinuit, a mers la 1 an si 6 luni. In ceea ce priveste vorbirea nu exista nici un progres. In toate arii le dezvoltare
parintii au semnalat o lentoare neobisnuita,nu raspundea la eforturile parintilor de interactiune, nu raspundea la nume.
La 1 an si 7 luni au mers cu copilul la un control in urma caruia a fost tratat medicamentos cu o serie de vitamine si
neurotrofice, diagnosticul fiind de intarziere in dezvoltare. Dupa acest control a urmat o perioada foarte grea in familia copilului pentru
ca acesta era excesiv de agitat, „nu-si gasea locul”, excesiv de mofturos.

Au reinceput vizetele la doctor si analize mai amanuntite in
urma carora diagnosticul pus de „intarziere in dezvoltarea limbajului expresiv” si din nou a urmat tratament medicamentos. S-a facut o
internare si alte analize: EEG unde „au iesit niste unde lente pe partea stanga, care ar fi rezultatul unei convulsii, desi el nu a avut
niciodata si o radiografie craniana care a fost buna”, povesteste mama.
Cand au revenit la control li s-a prescris Rispolept si i s-a pus diagnosticul de tulburare de spectru autist, cu recomandare pentru terapia comportamentala aplicata.

Copilul nu raspundea la nici o cerinta din partea adultului decat daca in felul acesta isi indeplinea o nevoie proprie, avea accese de furie la orice cerere facuta mai insistent. Masa se desfasura pe un camp de lupta permanent,programul de toaleta nu era insusit, copilul nu raspundea parintilor la nici un fel de solicitare,nici macar la cele de joc fizic, contactul vizual era din ce in ce mai slab, aproape inexistent iar agitatia si protestele erau permenente in relatia cu toate persoanele din jur care incercau sa interactioneze cu el. Toate acestea alaturi de raspunsul inadecvat la comunicare dar si lipsa initierilor in comunicare de orice fel au
fost decisive in luarea hotararii de incepere a programului de terapie.



Programul efectiv de terapie a inceput la 2 ani si 5 luni dupa o perioada de preterapie si evaluare a copilului din care au rezultat in rezumat urmatoarele (conform fisei de
dezvoltare psihomotrica Portage):

Joc: - nu este atras de jucarii, nu le cerceteaza,nu le foloseste adecvat
- ii place jocul social cu cantece si miscari,
ii place muzica,
- nu doreste sa participe la jocuri in cerc in care sunt implicati mai multi copii si adulti,
nu doreste sa participe la jocul cu mingea
- ii plac jucariile senzoriale
Limbaj:
- absenta limbajului expresiv, emite cateva sunete fara sens
- absenta imitatiei verbale, la cerere sau
spontan
- raspunde la solicitari simple doar daca
sunt insotite de gesturi „dă mâna”, „vino la
mine”.
- nu răspunde cu DA sau NU, nu înţelege interdicţia
- nu arată obiecte familiare cînd sunt
numite si nu le da la cerere obiecte

Cognitiv:
- realizeaza constructii simple din lego (3,
4 piese)
- introduce piese in planseta cu orificii
- muzgaleste cu creionul
- nu asociaza obiecte asemanatoare, ori
obiectele cu imaginea lor
- suprapune cuburi cu dificultate
- nu indica partile corpului, nu arata spre
sine cand este intrebat
Socializare:
- solicita ajutor in anumite situatii (ia de
mână adultul şi cere să i se deschidă uşa, să
fie luat în braţe, să i se dea ceva)
- nu stabileşte contact vizual
nu acceptă despartirea de parinti
(plange, se agata, ii cauta), dar cand acestia
revin ii imbratiseaza si rade
- atrage atentia asupra lui cand este
suparat, plange si cauta sa atraga atentia
asupra lui. Accesele de plans sunt dese cu
durata variabila (de la cateva secunde la mai
mult de 10-15 min.)
- toleranta foarte scazuta la frustrare
- accepta copiii in preajma dar nu
interactioneaza cu ei
- nu imita spontan adultii ori copiii
- la cerere imita cu intarziere si cu ajutor
miscari simple de genul batutului din palme
- reactioneaza bine la recompensa
sociala

Autoservire:
- participa pasiv la imbracat/dezbracat
- nu indica nevoia de a merge la baie, nu
si-a insusit programul de toaleta
- nu se sterge daca i se ofera prosopul
- nu foloseste tacamurile la masa

Motor:- motricitatea grosiera este relativ bine
dezvoltata
- nu doreste sa faca exercitii de motricitate
fina desi atunci cand accepta rezolva cu bine
sarcinile.


Programul de terapie propriu-zis a inceput in mai 2006, urmarind dezvoltarea tututror palierelor deficitare ale copilului. Dupa o perioada de preterapie in care s-a urmarit acomodarea copilului cu viitorii lui terapeuti
si a terapeutilor cu copilul si problemele acestuia, echipa de 4 tineri terapeuti a inceput lucrul. Lucreaza si in prezent cate 4 ore pe zi
(2 dimineata si 2 dupa amiaza).

Programele initiale vizau dezvoltarea imitatiei din mai multe puncte de vedere:
imitatie motorie, imitatie orala, imitatie verbala.


Fiecare dintre aceste programe aveau obiective specifice si pasi specifici de urmat,concretizati in itemi pe care copilul trebuia sa invete sa-i imite.
Alaturi de invatarea imitatiei programul continea o secventa majora specifica dezvoltarii limbajului receptiv si ulterior expresiv:
recunoastere a obiectelor si indicare a lor
(receptiv obiecte),
recunoasterea si indicarea partilor corpului sau raspunsul la o serie de
instructiuni verbale, fara suport gestual.


Contactul vizual a fost una dintre prioritati inca de la inceputul programului, toate sarcinile trebuind sa aiba raspunsul insotit de
contact vizual.

Invatarea abilitatilor de joc s-a inceput cu jocuri de puzzle si incastre, inele de pus in ordinea marimii pe stativ, constructii lego.

Alaturi de aceste programul initial continea exercitii pentru dezvoltarea motricitatii fine dar si de potrivire de obiecte si imagini, identice si
ulterior similare si asocieri.

Fiecare dintre aceste programe cu care a demarat planul de terapie initial a urmat un traseu propriu in functie de abilitatile copilului de a invata. Inceputul a fost dificil si partea cu cele mai multe probleme a fost
la inceputul terapie cand copilul nu dorea sa raspunda solicitarilor teraeutilor. Din acest motiv se solicita copilul in activitati de terapie
ce alternau cunoscute si placute cu cele noi si nedorite, si s-a pus la punct un sistem de recompense mereu noi cu care copilul a fost
rasplatit pentru fiecare actiune care se dorea a fi imbunatatita si mentinuta.


Imitatia motorie a fost un program carei-a placut si in care a invatat relativ repedesa imite adultul in activitati simple cum ar fi:
batutul din palme, morisca, ridicatul mainilor,tropaitul picioarelor. Pana in luna august imitatia motorie se imbunatatise substantial.
La fel s-a intamplat cu instructiunile fara suport gestual.
De cand a inceput terapia un loc central i-a revenit Jocului, caruia i-au servit mai multe programe – cuburi, inele, puzzle, prefa-te ca...
joc simbolic de-a..., joc independent, jocul cu mingea, jocul cu tata, o parte speciala de program in care copilul avea de facut jocuri „barbatesti” cu tatal sau, jocuri cu scenarii de la cele mai simple la unele complicate. Dupa dobandirea limbajului a invatat in programul Afirmatii in joc – anumite formule pe care copiii le folosesc in joc (sac, sac nu m-ai prins, cine nu e gata il iau cu lopata, etc).


Pentru dezvoltarea limbajului receptiv s-a inceput cu programe pentru schema corporala,instructiunile de care aminteam mai sus, si recunoasterea si indicarea obiectelor.


Dupa ce a invatat sa arate obiectele denumite de adult, si odata cu dezvoltarea limbajului verbal, toate cerererile deja aveau
raspuns verbal si copilul a inceput sa raspunda la intrebarea „ce e asta?”.

Limbajul expresiv se referea nu doar la obiectele din jur, ci si la actiuni, atat concrete cat si din imagini Cu exercitiu sustinut a trecut in 6 luni
prin toti itemii programului destinat invatarii schemei corporale proprii, ale altor persoane dar si pe papusi, dupa luna octombrie a anului
2006 acest program se mentinea doar in generalizare.

Programul de potrivire a trecut de asemenea prin mai multe faze: potrivire de obiecte identice 3D, potrivire de imagini
identice 2D, potrivire imagine la obiect si obiect la imagine 2D la 3D si invers, s-a reluat acest lant cu obiecte si imagini similare diferite
prin cate o insusire, apoi 2, apoi 3, urmatorul pas a fost asocierea dupa functionalitate a obiectelor (creionul + hartia, farfuria + lingura,
periuta + pasta etc).

Urmatorul pas a fost sortarea mai multor obiecte de acelasi fel, intelegerea conceptului de „la fel” si „diferit” in exercitii multiple
implicand diferite categorii de obiecte.

Dupa parcurgerea tuturor acestor etape,dar si in urma dezvoltarii limbajului verbal si a achizitiilor cognitive s-au invatat categoriile
de obiecte – apartenenta la categorii, si denumirea categoriilor de obiecte.
Pentru comunicare si limbaj verbal s-au parcurs o serie de programe incepand cu cel de imitare orala, de exercitii de gimnastica faciala si respiratie, continuand cu multe exercitii de promovare a limbajului si tentatii de comunicare (cantece, poezii si onomatopee)continuand apoi cu imitarea verbala.

Pentru tentatii de comunicare si promovarea limbajului s-au folosit nenumarate cantecele si poezii din care copilul era provocat sa spuna o expresie, un cuvant, pe o anumita tonalitate – program care a placut in mod deosebit copilului, si cu ajutorul caruia intr-un an de zile a invatat un numar impresionant de cantece si poezii.


Imitarea verbala (verbalizarea la cerere dupa model) a demarat greu, s-a lucrat pentru invatarea copilului sa raspunda la comanda „vorbeste” care era insotita de diverse sunete si cuvinte care ii erau foarte cunoscute
copilului. La o luna dupa inceperea copilului,acesta invatase sa raspunda la comanda „vorbeste”, si cuvantul care se regasea cel mai des in articularile lui a fost mama. pasul urmator a fost punerea lui „mama” sub SD, iar acest prim item a durat 3 saptamani pana la
invatare. Urmatoarele cuvinte s-au invatat din ce in ce mai repede, ajungand in scurt timp dupa aceea sa spuna la cerere o gama larga
de cuvinte simple care contineau majoritatea sunetelor si combinatiilor existente in limba romana.


S-a dezvoltat si limbajul spontan in mod surprinzator, daca la inceputul terapiei, in primele saptamani singurele cuvinte spuse de Vio erau: pa, papa, mama, poc, gata, repetate cu o frecventa nu prea mare, in urmatoarea perioada numarul cuvintelor spuse spontan a crescut simtitor.
Toate programele de limbaj (promovarea limbajului si tentatiile de comunicare,cantecelele si poeziile, imitarea orala si exercitiile de respiratie si gimnastica faciala,imitarea verbala) au dus la un salt fantastic indezvoltarea limbajului verbal.



LIMBAJUL SPONTAN – cuvintele spuse
spontan in primele 14 saptamani de terapie.
Sapt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Nr. de
cuvinte 7 14 43 67 75 94 203 113 302 406 446 482 690 518


S-a dezvoltat ecolalia imediata si intarziata, motiv pentru care s-a continuat cu o serie de programe pentru limbajul expresiv,diferite de cele de imitatie.
Odata cu dezvoltarea limbajului, si saltul la nivel cognitiv a fost din ce in ce mai evident.


Da / Nu – s-au invatat intai in imitare motorie, apoi in imitare verbala, urmatorul pas fiind invatarea in situatii concrete. A invatat sa raspunda cu da si nu in aprox 14 saptamani de la inceperea programului specific DA / NU.


Un alt obiectiv important a fost sa faca alegerea obiectului pe care si-l doreste
- dintre 2 sau mai multe obiecte
prezentate.
- sa raspunda cu numele obiectului,
- sa raspunda cu vreau + numele
obiectului,
- sa raspunda la intrebarea „ce vrei?”.


Datorita faptului ca Vio nu raspundea la nume si nici nu-i striga pe nume pe membri familiei sau pe terapeuti s-a realizat un program Vino in care in prima faza trebuia sa raspunda la nume uitandu-se si spunand DA.

In acest program urmatoarea faza a fost ca Vio sa strige persoanele din jur atunci cand isi dorea ceva de la ele. A inceput ca la fiecare sfarsit de program sa fie ajutat sa o strige pe mama! Apoi s-a intamplat acelasi lucru si cu celelalte persoane din anturaj.
Aici nu a fost suficient ca el sa spuna numele persoanei de care avea nevoie, ci sa spuna atat de tare incat sa poata fi auzit de aproape, de la distanta in interiorul camerei si apoi sa spuna atat de tare incat sa fie auzit
din alta camera.
Crescand volumul copilul a inceput sa capete incredere mai multa in ceea ce spune,in faptul ca este auzit si inteles si comunicarea a facut din nou un salt calitativ major.

A urmat un program in care a invatat sa raspunda la intrebari sociale si intrebari de cultura generala, cum ar fi: Cum te cheama?Ce spui cand vrei sa merg cu tine? Ce iti place sa bei? Cum cum il cheama pe tata?, Unde locuiesti?, Pe cine iubesti?Ce iti place sa mananci?, La ce te uiti la TV?, Ce spui cand primesti ceva? , Ce spui cand vine cineva? ,Ce culoare are soarele? , De unde cumperi mere?, Unde ai fost in vacanta? , Cand e
ziua ta? , Cum o cheama pe mama?, Unde traiesc pestii? , Ce mananca iepurii?, Unde stau masinile?.


Pentru colorat si desen obiectivele au fost: apucarea creionului si olosirea lui cat mai coorect in raport cu varsta copilului (3ani), coloratul in contur, desenarea imitativa a unor semne: linia verticala, orizontala, semnul plus, cercul, semnul egal, litera V, diagonala unui patrat, pomul, fataapoi diferite alte forme simple independent, fara imitatie.



Functionalitatea obiectelor: Ce faci cu paharul? Beau, Ce faci cu creionul? Scriu, Cefaci cu foarfeca?Tai , Ce faci pe scaun? Stau,Ce faci cu ochii? Vad , Ce faci cu picioarele?Merg, Ce faci cu mainile? Ma joc,Ce faci cu
nasul? Miros, Ce faci cu urechile? Aud, Ce faci cu gura? Mananc, Ce faci cu undita?Pescuiesc.


Programele ce alcatuiesc terapia au curs unele din altele copilul ajungand sa invete receptiv si expresiv cifrele , culorile , figurile geometrice.
A invatat actiuni in vivo si pe imagini,verbe la prezent – a invatat sa raspunda la intrebarea „Ce face X?” dar si „Ce faci?”


Discriminarea intrebarilor a fost un program introdus atunci cand s-a constatat ca Vio nu raspunde corect la intrebari asemanatoare legate de acelasi enunt. Au fost introduse pe rand: cine? unde? Ce face?


Informatii vagi – a fost un program care a placut mult copilului si a invatat usor sa puna intrebari, pentru ca situatia ii era favorabila.
(Ti-am adus ceva !!! Ce mi-ai adus?, Vine cineva !!! Cine vine?)


Intrebari inapoi - pentru demararea unui dialog intre el si altii a fost invatat sa puna inapoi intrebarea care i s-a adresat (Cum te cheama? Vio. Pe tine cum te cheama? Ana).


Substantiv+adjectiv – acest program a intervenit pentru ca Vio nu exprima insusirile obiectelor, desi invatase culorile si formele,marimile. Aici trebuia sa spuna ce este un obiect + o insusire a acestuia.



Pozitii spatiale – cu acest program a invatat pozitia obiectelor in mediu (in, pe, sub,langa, etc)


Pronume – programul acesta a inceput dupa 6 luni de la inceputul terapiei si inca exista dificultati in intelegerea pronumelui personal „eu” si „tu”.

Generalizarea


Fiecare program se face pana in momentul in care copilul reuseste sa generali-zeze raspunsul cu alte persoane, in alte conditii decat cele de la lectii, cu sd-uri exprimate in moduri diferite, efectiv in viata de zi cu zi.


Dupa ce este invatat la masa de lucru, fiecare program isi schimba pe rand conditiile astfel incat generalizarea sa devina un proces firesc de raspundere la solicitarile oricarei persoane din anturaj in orice conditii.


Toaleta – programul de toaleta a inceput devreme si inca mai continua pentru consolidarea deprinderilor invatate. Desi foloseste corect toaleta, Vio inca nu exprima in mod adecvat nevoia de a merge la baie
(ori cere in exces cand se afla intr-o situatie nefavorabila, ori anunta abia dupa ce s-a scapat deja). Desi a fost invatat sa spuna „Fac pipi!” inainte de fiecare vizita la toaleta nu a asociat inca nevoia de a face pipi cu
aceste cuvinte.


Gradinita – este un mediu in care se simte din ce in ce mai bine atunci cand este valorizat si recompensat. Daca este stimulat si integrat in grupul de copii, participa din ce in ce mai activ.
Pentru o perioada de timp educatoarele s-au purtat cu el ca fiind „copilul cu probleme”.
Si in aceasta perioada „copilul cu probleme” a avut foarte multec omportamente de protest care s-au inscris intr-o paleta larga de la
marait si tipat pana la aruncat pe jos si iesit din sala de clasa si tipat pe holuri. Odata cu moficarea comportamentului educatoarelor
fata de el in sensul nemaiacceptarii ca el sa poata avea comportamente diferite pentru ca „are probleme”, comportamentul copilului a
devenit mult mai adecvat si activ. Coopereaza la activitati, raspunde la intrebari, invata alaturi de copii cantece si poezii, participa la
evenimente specifice anumitor perioade de timp (serbari), a invatat sa asculte povesti si sa raspunda la intrebari despre povesti si sa
povesteasca in scurte propozititii intamplari importante ale unor povesti foarte cunoscute,se joaca activ cu copiii.


Comportamentul de protest – a luat forme diferite de la marait, tipat, plecat din camera de lectii, refuz de a coopera, cerut la pipi (cand a
inteles ca este dus de cate ori cere), lovit cu capul de obiecte tari, toate acestea durand de la cateva secunde si minute pana la sesiuni intregi de 2 ore, uneori cate o saptamana intreaga si mai mult.

Programul de terapie s-a confruntat intr-un an de zile cu perioade de protest generalizat in care am fost in situatia de a schimba strategiile, programele, materialele,si uneori sa luam efectiv cate o pauza.

Recompense potrivite in cazul lui Vio care-l remontau si il motivau sa raspunda sisa invete, practic sa putem continua terapia au fost: cele sociale, laude, coplimente, simulte materiale: jucarii, carti cu muzica,
trenuri, personaje din desenele animate,diferite masini (autobuze), muzica, dans, TVsau calculator pentru anumite perioade.

In ABA copilul primeste orice, si poate mult mai mult decat copiiii care nu fac parte din astfel de programe pentru ca toti cei implicati sunt ermanent in cautarea unor recompense potrivite. Conditia pentru ca sa primeasca
toate aceste lucruri este sa raspunda corect la cerintele care i se adreseaza, cu ajutor dar mai ales independent.


Ca si consecinta negativa, ignorarea de cele mai multe ori a dus la rezultate asteptate,mai ales cand protestul a fost pentru a
capata atentie. A functionat si incetareaunei situatii placute (ex. TV) in momentul protestului, si extinctia care s-a materializat in nerecompensarea comportamentelor neadecvate anterior recompensate si intarite de anumite reactii ale persoanelor din anturaj.

Un protest specific aparea intr-o perioada, in momentul in care se termina
plimbarea in parc la leagane, seara: tipa, se agata cu putere, se opunea cu inversunare sa paraseasca leaganul. Pentru ca invatase deja sa numere pana la 10 regula aplicata a fost sa i se explica ca urmeaza sa paraseasca leaganul cand numaratoarea ajunge la 10.
mama incepea sa numere incet, explicand din cand in cand cat mai este pana in momentul plecarii. Aplicându-se această metodă a pregătirii copilului, protestul s-a diminuat considerabil, in final copilul acceptand ca „maipoate sa stea in leagan pana la 10”.


Stereotipiile au aparut brusc din cand in cand pe durata programului dar s-au rezolvat pe masura ce avea tot mai multe comportamente adaptive.

Evaluarea din mai 2007, Vio avand 3 ani si 5 luni, la 1 an de la inceperea terapiei, ne prezinta copilul astlfel (conform fisei de dezvoltare Portage):

Socializare:
- exploreaza activ mediul inconjurator
- saluta adultii la cerere, spune si face
semnul Pa, Buna
- accepta contactul fizic, dar il initiaza greu
- ii fac placere jocurile sociale, le
accepta bucuros, reactioneaza cu placere la
recompensa sociala
- este antrenat cu usurinta in activitati,
accepta copiii in jocul sau
- nu relationeaza spontan cu adultii
- capacitatea de imitare este foarte bine
dezvoltata (imita spontan copiii si adultii)
- raspunde la intrebari sociale „Cum te
cheama?” „Cati ani ai?” „Ce-ti place sa bei?”
Joc:
- se joaca cu mingea cu adultul, se joaca
de-a...
- ii plac cantecele cu miscari, imita
miscarile, participa activ
Cognitiv:
- construieste puzzle din 4-9 piese
- sorteaza obiecte, potriveste forme la
imagini
- arata si numeste la cerere partile
corpului, culorile, animale, actiuni diverse,
cifre, obiecte din mediu, forme geometrice
- coloreaza o imagine simpla – nu tine
creionul corect in mana
- indica la cerere imagini dintr-o carte,
- numara pana la 10
Limbaj:
- raspunde la instructiuni verbale simple
- indeplineste instructiuni cu prepozitii
(in, pe, sub)
- recita poezii, canta
- spune povesti „Capra cu 3 iezi” „
Ivan Turbinca” (povesteste cu intonatie,
gesticuleaza)
- striga adultii (mamaaa, Nuti ),
- raspunde la intrebarea „Ce faci?” cu
actiunea pe care o face.
- cere ajutorul, cere sa fie lăsat în pace,
răspunde la întrebări cu da / nu
- se uita pe carti si denumeste obiecte si
actiuni din imagini
- denumeste functii ale obiectelor si
partilor corpului
- preinta ecolalie intarziata si imediata
Motor – si motricitatea fina si cea grosiera
se inscriu in limitele varstei
Autoservire:
- programul de toaleta continua
- programul de imbracare / dezbracare,
incaltare / descaltare continua
Programul de terapie continua tot cu 4 ore
pa zi, 2 dimineata, 2 dupa pranz, programele
in continuare merg in functie de dezvoltarea
copilului si de dificultatile intalnite, majoritatea
sunt programe de joc, comunicare si limbaj,
autoservire si motricitate dar se adreseaza
niveluilui de varsta 3 ani pe toate directiile.



2008 Revista SNPCAR VOL. 11 NR. 1 45


pag 38-45
http://www.snpcar.ro/Revista/snpcar%20v ... 202008.pdf
dora
 
Posts: 3522
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Return to ABA APLICATA

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests