MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Moderators: camel, moderators

Postby dora » Tue Nov 03, 2009 12:14 pm

dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Thu Apr 15, 2010 12:56 pm

http://observator.antena1.ro/social/Cre ... _7179.html

Credinta Padurencei
Cat de greu e sa traiesti langa un autist? E foarte dificil, dar nu imposibil. Manuela Harabor o stie pe pielea ei - fiul sau e autist, dar actrita din Padureanca marturiseste ca puterea credintei o ajuta sa treaca peste momente grele din viata
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Apr 04, 2011 1:17 pm

Astăzi e ziua ta: Manuela Hărăbor


Autor: LORETA POPA 31 martie 2011
Foto: Cristiana Apostol

De când o cunosc am sentimentul că undeva, înlăuntrul ei, se ascunde o taină pe care numai ea o ştie pe de rost. Sub li­niştea aparentă se ascunde o extraordinară forţă interioară. Privirea ei îţi in­vadează fiinţa, iar farmecul ei tulbu­rător îţi bucură sufletul. A dat măsura talentului de fiecare dată. Chiar dacă rolul cel mai cunoscut rămâne Simina din „Pă­du­reanca”, aproape de sufletul ei este cel de mamă. Manuela Hărăbor îşi sărbătoreşte sâmbătă ziua de naştere, într-un mod special. Jurnalul Naţio­nal îi urează „La mulţi ani!”.

„Orice an este bun, pentru că ori­ce an îmi aduce un plus de maturitate, un plus de bine. Încet, încercăm să ne co­rectăm, cel puţin aşa încerc eu. Co­rectez acolo unde am greşit, sunt mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu, la oamenii din jurul meu şi îmi pare rău că nu reuşesc să fiu mai bună şi mai generoasă, aşa cum îmi propun la fiecare început de an. O zi pierdută este o zi în care nu mă îngrijesc de suflet, în care nu mă gândesc la di­mensiunea spirituală a persoanei mele. O zi în care mă las furată de co­tidian şi de lucruri materiale şi un­deva sunt în pierdere. Undeva, dacă trag linie, ziua care a trecut nu mi-a adus absolut nimic bun. Andrei mă face să râd în fiecare zi.

Îmi dă motive nenumărate şi atât de diverse de a râde, încât de cele mai multe ori mă consider cea mai norocoasă fiinţă de pe pământ. Motorul care mă face să merg mai departe este credinţa în Dum­nezeu şi că fiecare dintre noi tre­buie să ne ducem zilele spre bun sfârşit cu demnitate. Pe mine nu m-au dezamăgit oamenii, m-a deza­mă­git ceea ce ţine personal de mine. Că nu am fost suficient de ma­tu­ră şi nu am ştiut cum să gestionez tot ce am pri­mit în viaţă aşa cum se cu­vine. Nu cred că cineva este de vină pentru ce ţi se întâmplă ţie. Trebuie să ne uităm mai întâi în curtea noastră şi să facem ordine la noi în suflet şi la noi în viaţă. Mi-aduc aminte de un sfat pe care mi l-a dat Adrian Pintea în timpul filmărilor la «Pădureanca». Mi-a spus, aşa, mân­gâindu-mă pe creştet: «Să fii frumoasă şi cuminte!». Cred că asta spune totul...

Anul acesta este unul mai special, pentru că am parte de o zi specială. La data de 2 aprilie, Autism România şi comunitatea internaţională celebrează Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite în urmă cu patru ani. Autism România va atrage atenţia asupra autismului printr-un marş cu baloane multico­lore în centrul Capitalei. Baloanele multicolore reprezintă diversitatea manifestărilor autismului, diversitatea individualităţilor persoanelor din spectrul autismului şi vor fi oferite tuturor celor prezenţi. Deci, de ziua mea, la 10:00 dimineaţa, voi fi în scuarul de la Spitalul Colţea. O mulţime de colegi de-ai mei mi-au promis că vor fi alături de mine şi cu părere de rău că nu-i pot menţiona aici pe toţi amintesc de Maia Morgenstern, Daniela Nane, care a răspuns prima chemării mele, Magda Catone, Silviu Biriş, Liana Stanciu.

Vom porni într-un marş al baloanelor colorate către Piaţa Unirii şi pe la ora 11:30 se vor lansa către cer aceste baloane, în scopul conştientizării societăţii româneşti asupra prezenţei acestor oameni absolut minunaţi, cu un univers fantastic, mă refer aici la persoanele cu autism. Fac o invitaţie tuturor celor care citesc rubrica aceasta. Toţi cei care vor să-mi spună «La mulţi ani!» să vină la marş, să-i cunoască şi pe Andrei, băiatul meu, care împlineşte 21 de ani, şi tot felul de persoane minunate. Sărbătoresc în stradă ziua mea. E mai bine decât Anul Nou.”



http://www.jurnalul.ro/caleidoscop/cale ... 73535.html
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Apr 18, 2011 12:11 pm

Manuela Hărăbor: „Mi-aş fi dorit o dragoste pe viaţă“


Luni, 18 Aprilie, 2011


A debutat în actorie la 3 ani, când a apărut în „Veronica“, dar Manuela Hărăbor (43) a simţit gustul succe­sului după ce a interpretat, în 1987, rolul principal feminin din „Pădu­reanca“. În cazul ei, celebritatea n-a fost însă sinonimă cu fericirea. Dimpotrivă, i-a adus şi nelinişte în viaţă. În intimitatea casei sale, actriţa ne-a povestit despre căsnicia tim­purie cu soţul ei, de profesie operator, dar şi despre cel de-al doilea mariaj, cu americanul Soli Shaltiel. Însă cea mai mare realizare a vedetei este Andrei (20), copilul conceput cu cel pe care-l bănuim a fi Dan Chişu, şi căruia Manuela i se dedică trup şi suflet.

OK! Ce mai face Manuela Hărăbor?

Manuela Hărăbor Joc în „Te iubesc! Te iu­besc?“ şi cam atât. Nu sunt în conflict cu noua generaţie de regizori, dar nici n-am discutat cu ei despre vreo colaborare.

Faci film din copilărie. Cum e posibil să nu mai primeşti oferte?

Nu prea mai sunt prezentă în actorie.

Şi atunci din ce trăieşti?

Ultimul meu proiect de anvergură a fost un serial TV şi încă mai trăiesc din câştigu­rile acelea. Nu am rămas nici­odată fără bani, poate pentru că nu pun preţ pe latura materială. După ce am plecat de la Kentauros, mi-a rămas o sumă de bani, cu ajuto­rul căreia mi-am renovat apartamentul. „Averea“ mea e la vedere: casa şi maşina pe care o conduc.

Şi cu ce-ţi ocupi timpul?

Petrec mai mult timp cu fiul meu.

Eşti cumva implicată în afaceri?

Nu. M-am implicat când eram căsătorită cu un om de afaceri american, care a pus bazele unui studio cinematografic. Kentauros a func­ţionat doar 12 luni, după care a fost vândut, acum patru ani, unor israelieni, pentru că cei implicaţi nu se pricepeau la cinematografie.

De ce te-ai despărţit de american?

O relaţie bazată doar pe iubire nu rezistă. Şi tot timpul va exista competiţie între cei doi. Când te căsătoreşti, trebuie să închizi ochii. Plus că o relaţie trebuie binecuvântată de Dumnezeu, ca să aibă şanse. Am avut două căsnicii. Prima mea nuntă, care s-a petrecut când eram foarte tânără, a avut loc la biserică. Apoi, cu cetăţeanul american, n-am făcut cere­monie religioasă, el fiind evreu.

Îţi doreşti să-ţi mai pui o dată pirostriile?

Cred în căsnicie, dar am divorţat de două ori, deoarece n-am avut maturitatea de-a înţelege situaţia. Nu cred în nepotrivirea de caracter, e o găselniţă stupidă a vremurile moderne.

Regreţi cumva despărţirea de Soli Shaltiel?

Evident că regret! Îmi pare rău că am învăţat toate astea mai târziu decât era cazul.

Poate că nu e prea târziu să vă împăcaţi...

Nu mai pot da timpul înapoi. În plus, priori­tatea mea nu e o altă căsnicie. Mă ocup de fiul meu acum. Nu mai am disponibilitatea de-a renunţa la ceva pentru a face loc unui bărbat în viaţa mea, cum am procedat în trecut. Sunt superîndrăgostită de fiul meu, nu ştiu cum aş putea să mă mai îndrăgostesc de alt bărbat. Iu­birea pentru Andrei îmi taie respiraţia!

Ai simţit aşa dintotdeauna? Bănuiesc că ai trăit şi clipe dificile, având un copil autist.

Simt aşa de cinci ani, de când nu mai am ni­cio relaţie amoroasă. Nu vreau să-mi plângeţi de milă. Viaţa mea nu e o telenovelă. Am luat ca atare boala lui Andrei atunci când a fost di­agnosticat, la 5 ani. Şi am învăţat să trăiesc cu ea. E ca şi cum aş fi mioapă şi trebuie să trăiesc cu handicapul acesta. Dar chiar şi aşa reuşesc să-mi fac viaţa frumoasă. Am avut şi şansa de-a fi o mamă foarte tânără şi de-a avea sprijinul părinţilor mei. La Kentauros lucram toată ziua şi n-a fost bine pentru copilul meu. Nici fap­tul că am fost plecată mai mulţi ani din ţară şi l-am lăsat în grija părinţilor mei nu l-a ajutat. Acum suntem împreună şi e bine.

Te-a tentat vreodată Hollywoodul?

Nu. Am plecat în SUA pentru că mă îndră­gostisem şi mă hotărâsem să mă căsătoresc, deşi ne ştiam de trei săptămâni. El avea afaceri acolo, confecţiona haine de damă, eu lucram la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Normal că eu am renunţat la carieră şi-am emigrat. Aşadar, neurmând un miraj american, nu m-a ispitit Hollywoodul sau Broadway-ul. În SUA m-am comportat ca o soţie. Am fost gospodină şi mai făceam publicitate şi marketing pentru soţul meu. Relaţia cu el a durat 10 ani, dar când a dispărut pasiunea dintre noi, nu mai aveam nimic în comun. Mi-aş fi dorit o dragoste ne­pasională, dar pe viaţă. Iubirea adevărată n-are de-a face cu pasiunea. Am trăit pasiuni şi ştiu despre ce vorbesc.

Mai ţii legătura cu foştii tăi soţi?

Da. Primul e un operator de film foarte bine cotat, al doilea locuieşte la Tel Aviv de doi ani şi-l mai vizitez din când în când.

Vorbeşti atât de frumos despre copilul tău. Ce te-a împiedicat să devii din nou mamă?

Nu s-a mai întâmplat să rămân însărcinată.

Ai plătit scump pentru celebritatea pe care ţi-a adus-o rolul din „Pădureanca“?

Am avut norocul de-a primi un rol memo­rabil, dar mi-a cam luat minţile. Dintr-o dată, m-am trezit buricul pământului. Am făcut lu­cruri negândite, m-am luat după sentimente şi am făcut greşeli mari. Am jucat un personaj puternic când eram foarte tânără şi n-aveam pregătire actoricească şi, ca atare, nu m-am putut debarasa de el ani în şir. Am greşit în viaţa personală, pentru că acţionam ca Simina şi nu ca Manuela Hărăbor.

Ai fost curtată de mulţi bărbaţi?

Or fi fost bărbaţii căzuţi la picioarele mele, dar i-am şi intimidat. Eu sunt foarte timidă şi am ales actoria ca terapie. Fiind nesigură pe mine, bravam şi ţineam la distanţă bărbaţii.

Arăţi minunat! Ce eforturi faci pentru asta?

Mă chinui cu diete, niciodată nu mi-a fost uşor să fiu slabă. De când am trecut de 40 de ani, mi-e şi mai greu să-mi menţin greutatea. În schimb, înfrumuseţarea fizică nu mă inte­resează absolut deloc.

O singură curiozitate mai am: de ce nu vrei să vorbeşti despre tatăl natural al lui Andrei?

Mi se pare corect să nu vorbesc, atâta vreme cât nici de partea cealaltă nu există dialog. Nu mi-am permis niciodată să vorbesc despre ci­neva care e dincolo de uşa mea, indiferent în ce relaţii am fi. Astea sunt datele problemei. E ca şi cu miopia. Sunt „mioapă“. Asta e situaţia şi trăiesc cu ea.

Foto: Sebastian Enache, arhiva personală

http://www.okmagazine.ro/sectiune/peopl ... a?page=0,0
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Mar 05, 2012 5:21 pm

La multi ani 2012!

Mesajul Manuelei Harăbor- presedinta de onoare a AUTISM ROMANIA

Posted on | January 4, 2012 | Written by autism romania




Dragii mei,


A mai trecut un an, un an în care s-au întâmplat multe. Un an în care sper să fi învăţat toţi ceva în plus şi să ne fi înţelepţit şi mai mult.
Mă uit la fiul meu Andrei şi nu-mi vine să cred că băieţelul de acum câţiva ani a devenit un adevărat bărbat, înalt, bine făcut, sensibil, drăgăstos şi frumos de ţi se taie răsuflarea.

Cu toate astea, dincolo de aspectul fizic, înlăuntrul său se găseşte un copil care va avea toată viaţa 6-7 ani. Chiar dacă uneori mă surprinde cu reacţii perfect normale vârstei lui reale. Şi sunt atâţi alţi tineri cu autism ca el.

A mai trecut un an în care Andrei a stat mai mult acasă, pentru că nu am găsit încă un loc pentru el în care să-şi petreacă eficient timpul alături de alţi tineri ca şi el. Mi-aş dori pentru anul ce tocmai a început să reuşim să strîngem, noi, Asociaţia AUTISM ROMÂNIA, suficiente fonduri pentru a putea înfiinţa un Centru multifuncţional la care visează atâţia părinţi de tineri diagnosticaţi cu autism (detalii http://autismromania.ro/campaniesms/ ). Îmi doresc să avem şansa de a întâlni şi anul acesta oameni minunaţi care să ne susţină şi să ne ajute financiar pentru a da o şansă acestor tineri la o viaţă aşa cum ne-o dorim cu toţii, firească.

Tineri care vor şti să vă răsplătească milostenia prin foarte multă dragoste. Căci ei ştiu să iubească cum numai Dumnezeu o Face, necondiţionat şi din tot sufletul.

Vreau să mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat pâna acum, să le spun că se vor regasi veşnic în rugăciunile noastre şi că le vom fi recunoscători toata viaţa. Tuturor, celor ce ne-au întins o mână şi celor ce o vor face, să aveţi parte anul ce vine de tot ce vă este de folos, să vă bucuraţi de copiii şi părinţii voştri, să vă iubiţi şi să ne iubiţi! La mulţi ani!

Cu toată dragostea,
Manuela Hărăbor,
Preşedinta de onoare AUTISM ROMANIA


http://blog.autismromania.ro/
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Aug 29, 2012 1:53 pm

Manuela Harabor a facut nunta. Rochia de mireasa, adusa din Spania


Superba actrita Manuela Harabor a facut in urma cu o saptamana cununia civila, iar duminica, pe 1 iulie 2012, s-a cununat religios si a facut o nunta restransa, la care ea si sotul ei, actorul Rares Ioan Stoica, i-au invitat doar pe cei mai apropiati prieteni.

Cununia religioasa a avut loc la Biserica Bucur, iar petrecerea de nunta, imediat dupa cununie, la restaurantul hotelului Marshal. Nasii cuplului au fost actorii Bogdan si Clara Voda, cei care, de altfel, i l-au prezentat Manuelei pe Rares, pecetluind astfel o poveste de iubire cu noroc. Mireasa a purtat o rochie alba, foarte eleganta, cumparata din Spania in cea mai recenta excursie facuta de indragostiti la Barcelona.
Au fost in jur de 50 de nuntasi (intre care Magda Catone si Chris Simion), iar atmosfera petrecerii a fost foarte eleganta si intima.

Langa miri au stat atat parintii, cat si copiii, Andrei, fiul Manuelei si al lui Dan Chisu, dar si fiica lui Rares din prima lui casatorie, copiii aratandu-se veseli si bucurosi pentru fericirea parintilor.

http://www.revistatango.ro/la-zi/stiri/ ... -4794.html
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Mon Apr 29, 2013 8:37 am

Astăzi e ziua ta, Manuela Hărăbor


Autor: Ramona Vintila 02 Apr 2013 - 00:26


Cunoscuta şi apreciata actriţă Manuela Hărăbor împlineşte astăzi 45 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Fă orice trebuie să faci ca să ajungi acolo unde trebuie să ajungi, dar, ai grijă, nu-ţi veşteji sufletul”
“Anul trecut a venit cu schimbări majore în viaţa mea. M-am căsătorit după o perioadă foarte lungă de singurătate. Se pare că ceea ce s-a spus de anul 2012 că va fi anul cuplurilor s-a adeverit în ceea ce mă priveşte, mai ales că l-am cunoscut pe soţul meu în luna a II-a a anului. Căsătoria la 44 de ani e foarte diferită de cea de la 20. Fiecare dintre noi a venit cu un bagaj consistent de experienţe, sentimente şi obişnuinţe. E nevoie de o doză mult mai mare de toleranţă şi acceptare pentru a clădi o viaţă în doi. Dar acolo unde e iubire totul e posibil. Anul trecut a fost singurul an în care vârsta fiului meu a fost exact pe jumătate din a mea, în octombrie Andrei a împlinit 22 de ani.

Profesional, din păcate, a fost aşa şi aşa, criza s-a resimţit foarte aprig şi în profesia noastră. Cu toate asta, am continuat spectacolul «Te iubesc! Te iubesc?» în regia lui Chris Simion, am ajuns la aproape 300 de reprezentaţii, iar vara a fost ocupată cu reprezentaţiile «D’ale bibicilor lui Caragiale», spectacol al Circului Varietee Globus, dăruite bucureştenilor pe o scenă în aer liber în Centrul Istoric.

Anul acesta a venit cu o surpriză foarte plăcută. Un spectacol nou, prima piesă scrisă de Chris Simion, regizată evident de ea. APROAPE TOTUL DIN VIAŢA MEA va avea prima reprezentaţie în seara asta pe scena de la Godot Cafe Teatru din Strada Blănari, la ora 20. Frumos cadou, nu? Un spectacol despre două feluri de oameni: cei care ştiu să pună punct când o relaţie s-a consumat şi ceilalţi care aleg să pună sute de virgule, plângând că nu văd soarele în timp ce ţin ochii închişi. O poveste despre curaj şi blazare, despre acţiune şi laşitate, despre alegere. Din 16 aprilie, spectatorii vor putea vedea spectacolul în fiecare marţi seară, de la ora 20, la noul teatru deschis în Clubul Bordello’s, de pe Strada Şelari, tot în Bucureştiul vechi.

În continuare voi reda câteva replici din piesă... posibile şi în viaţă, menite să deschidă apetitul publicului pentru spectacol – «În clipa când stai să te gândeşti dacă iubeşti sau nu pe cineva, deja ai încetat să-l mai iubeşti»; «O să fii fericit când nu o să mai fugi de tine. Când o să te reîmprieteneşti cu tine, când o să te respecţi, când nu o să mai fie nevoie să te minţi, când o să fii liber»; «Începi să ai ceva cu adevărat abia în momentul în care nu mai ţii cu încăpăţânare să ai»; «Unul din trucurile copilăriei este că nu-i nevoie să înţelegi un lucru ca să-l simţi. Când raţiunea devine capabilă să înţeleagă cele întâmplate, rănile din inimă sunt deja prea adânci»; «Uneori credem că oamenii sunt ca nişte bilete de loterie, că există ca să transforme în realitate iluziile noastre absurde. Degeaba cerem să se întâmple ceva când avem noi chef să se întâmple, că nu se întâmplă. Natura are o ordine şi o logică. Toate se întâmplă la timpul lor. Pierdem o groază de timp luptând să primim ceea ce credem că avem nevoie să primim, când de fapt e atât de simplu. Nu primim pentru că în realitate nu avem nevoie de ceea ce cerem. Doar că nu ne dăm seama»; «Fă orice trebuie să faci ca să ajungi acolo unde trebuie să ajungi, dar, ai grijă, nu-ţi veşteji sufletul!».

În rest, îmi doresc să pot iubi din ce în ce mai mult, îmi pare rău că am mâhnit uneori prea mult şi am supărat pe cei din jurul meu, îmi pare rău că nu am reuşit să-mi înmulţesc mai mult «talanţii» daţi de Dumnezeu. Pentru toate astea îmi cer iertare.”

http://jurnalul.ro/calendar/astazi-e-zi ... 40463.html
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Mon Jan 06, 2014 5:50 pm

http://www.youtube.com/watch?v=LNkpRHZ2NZA

TEO show - Manuela Harabor povesteste despre fiul ei diagnosticat cu AUTISM!
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Mon Jan 06, 2014 6:25 pm

http://www.tvrplus.ro/editie-destine-ca-n-filme-167201
de la minutul 18


Iuliana Marciuc a convins-o pe actrița Manuela Hărăbor să accepte, în premieră o filmare cu fiul ei, Andrei.

Indrăgita actriţă va vorbi despre drama personală pe care o ascunde: fiul ei este diagnosticat cu autism de la vârsta de numai doi ani.
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Sun Nov 02, 2014 1:34 pm

dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Mon Oct 05, 2015 11:44 am

http://www.evzmonden.ro/fiul-manuelei-h ... dan-chisu/

În amintirea momentelor în care Andrei i-a luminat viaţa Manuela Hărăbor a făcut un colaj de fotografii. “Nu ştiu când au trecut, dar au fost cei mai frumoşi 25 de ani. Mă rog bunului Dumnezeu şi Maicii Lui Preasfinte să ne mai îngăduie împreună cel puţin încă pe atât! La mulţi ani iubitul meu Andrei, Maica Domnului să te acopere mereu cu Sfânt Acoperământul ei!”, a scris actriţa pe Facebook
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Mon Mar 07, 2016 10:19 am

Manuela Hărăbor: ”Am fost campioană la irosit clipe”
Radu Buzaianu 4 februarie 2016
http://okmagazine.ro/people/manuela-har ... index.html
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Wed Apr 13, 2016 8:10 am

Relația mea cu Dumnezeu a început cu adevărat atunci când viața m-a îngenuncheat. Am rătăcit ani mulți, m-am irosit în lucruri de nimic și părea că nimic nu mă poate trezi. Dar Dumnezeu, în marea Lui iubire și răbdare, mi-a trimis în cale oameni buni și credincioși care m-au ridicat. Am început să învăț să mă rog, să mă spovedesc, să rabd și să mulțumesc pentru toate. Cel mai mult m-a ajutat fiul meu Andrei, de la el am învățat cel mai mult. El este dacă vreți, scara mea către cer.

http://www.activenews.ro/stiri/Actrita- ... oti-128734
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Tue Jul 05, 2016 12:37 pm

Actrita Manuela Harabor, marturisiri despre Andrei, copilul ei autist, de 26 de ani

https://www.babymall.ro/blog/actrita-ma ... 26-de-ani/

SpV: Ce mesaj le transmiteți părinților care află că vor avea sau că li s-a născut un copil cu deficiențe?

Să aibă credință în Dumnezeu, să conștientizeze că lucrurile acestea se întâmplă cu un scop și tot timpul scopul este spre bine, nicidecum spre rău.

SpV: Se poate să crești un copil fără implicarea tatălui?

Atâta vreme cât ai ajutor din partea lui Dumnezeu, se poate oricum. Pe lângă declarațiile noastre de iubire, pentru că vreau să fie conștient de dragostea pe care i-o port, de ani de zile îl întreb un lucru: „Înainte de mine cine este? Cine te iubește mai mult decât mama?” Și a învățat să spună că Dumnezeu și Maica Domnului îl iubesc cel mai mult.

SpV: Ce vă bucură cel mai mult și cum ați reușit să vă păstrați seninătatea ?


E un dar de la Dumnezeu, nici nu conștientizez lucrul acesta. Cred că Dumnezeu, când îți dă o greutate și o cruce de dus, îți dă și foarte multă putere să o duci. Nu e un șef misogin, care îți dă de muncă până te cocoșează și apoi își freacă palmele și se bucură.

Sincer, eu nu sunt un caz nefericit. Eu cu Andrei pot să am o viață absolut normală. Da, nu se poate duce singur la școală, la cumpărături, nu se poate gospodări singur, dar de asta sunt eu lângă el. Dar sunt părinți care au copii cu probleme imense. Și tot respectul pentru ei.

Andrei m-a învăţat un lucru absolut minunat. Într-o dimineață, la Sfânta Liturghie, a intrat un tătic cu un copil pe care îl căra în spate. Avea un handicap motor foarte grav. Era cocoșat de durere – și fizică, și sufletească. Au mers în față. Andrei i-a văzut, s-a închinat la icoane, s-a uitat din nou la ei și i-a urmărit până au ieșit din biserică, apoi s-a întors la mine și a zis: „Vai, săracu’, e bolnav!” Apoi, după o scurtă pauză, a adăugat: „Eu nu sunt”. M-a învățat că, de fapt, atâta vreme cât sufletește e sănătos, ceea ce se întâmplă la nivel fizic sunt niște detalii neimportante.


http://studentipentruviata.ro/2015/03/m ... vara-2015/
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Wed Jan 11, 2017 9:12 am

„Pădureanca” noastră, Manuela Hărăbor, o viață dedicată fiului ei


Despre relația părinte – copil autist și terapie/tratament
http://sibiu.justitiarul.ro/padureanca- ... fiului-ei/

Incidența autismului în lume a crescut dramatic în ultimii 20 de ani. Dacă în 1995 1 din 10000 de copii erau diagnosticați cu autism, în 2015 s-a ajuns la 1 din 100. Dacă ne gândim bine, fiecare dintre noi are cunoștințe, dacă nu rude sau prieteni, care se confruntă cu acest sindrom. Mă gândesc că ar fi benefică o discuție măcar pe această temă, pentru a sparge clișeele fabricate de către psiho-terapeuții din domeniu și pentru a da posibilitatea părinților care se zbat să găsească cea mai bună soluție pentru copiii diagnosticați cu sindrom de spectru autist. Deci, atât cât mă pricep, despre „anteparenting special”.

Sunt singurul părinte pe care copilul meu autist, un tânăr de 26 de ani, îl cunoaște. Am fost și sunt în continuare și stâlp și altar pentru el. Nu pentru că așa mi-am dorit, ci pentru că nu am avut de ales. Fac parte dintr-o statistică în care peste 80% dintre tații care se confruntă cu o asemenea problemă aleg să fugă, ajungând chiar să-și renege copilul ne-perfect. Să fie vorba aici de instinctul primar al masculului de a-și perpetua specia și orice „rebut” trebuie lăsat să moară? La animale se întâmplă ca și femela să-și abandoneze puiul cel mai bolnăvicios pentru a da o șansă în plus celor puternici. Dar Dumnezeu ne-a creat superiori regnului animal.

Ca să nu mai vorbim că acum două mii și ceva de ani Hristos s-a născut, s-a răstignit, a murit și a înviat pentru ca noi să învățăm să iubim. Necondiționat. Eu cred că aici se ascunde și o mare doză de lașitate din partea bărbatului, dincolo de orgoliul masculin, care nu-l lasă să accepte că ceea ce a procreat nu este întotdeauna la înălțimea așteptărilor lui. Cu toate că, de cele mai multe ori, dacă nu mai întotdeauna, spiritul copilului cu un handicap, oricare ar fi el, se dovedește a fi superior micimii sufletești în care se complace și cu care, culmea, se mai și mândrește bărbatul. Nu mă înțelegeți greșit. Nu fac o apologie a „feminismului”. Știu exact care e locul și rolul bărbatului în familie și în societate. Dar nu pot să nu mă întreb din ce plămădeală a fost făcut, că de fiecare dată când ceva îi zduncină masculinitatea, își bagă capul în pămînt precum struțul, crezând că dacă nu vede, problemele nu există. Când devenim părinți, ne proiectăm un viitor al copilului, care de cele mai ulterior se dovedește a fi fals. Ne dorim atât de mult ca el să crească mare, frumos, sănătos, puternic și să devină un adult realizat din toate punctele de vedere, încât de cele mai multe ori, orice abatere de la ceea ce am visat noi ne zdruncină și ne doboară. Și ne împuținează dragostea. În cazul părinților de copii autiști, majoritatea mamelor cad în depresie și încep să facă greșeli majore dorind cu disperare recuperarea copilului în cel mai scurt timp, iar cei mai mulți tați dispar pur și simplu.

Când Andrei a fost diagnosticat cu autism, la începutul anilor 90, nu se știa mare lucru despre acest sindrom. În consecință nici despre terapie/tratament. Am început de abia în 1995 un fel de terapie ABA, atât de modernă în zilele noastre, dar nu atât de agresivă cum se face acum. Pe vremea aia încă nu devenise o afacere care să genereze foarte mulți bani. Că de aici s-a pornit totul, din păcate. S-a inoculat părinților ideea că, pentru a vedea progrese în evoluția unui copil autist, e nevoie de 8 ore de terapie zilnic. Terapie transformată într-un dresaj aproape inuman, pentru care părinții scot lunar din buzunar peste 1000 de euro. Recunosc că am căzut și eu în capcana asta, în sensul că am susținut multe fundații și asociații în lupta de a strânge fonduri. Slavă Domnului că nu aveam banii necesari pentru a-l supune pe Andrei la un asemenea tratament. Acum știu că nu numărul de ore de terapie contează, ci devotamentul, dragostea și răbdarea terapeutului. Și respectul față de o altă ființă umană. Totul se face cu măsură, cu măsura impusă de către cel care beneficiază de terapie. Și cu recompense afective adevărate, nu fabricate. Dacă nu ai dragoste, nu poți juca dragostea, pentru că acești copii sunt barometre de iubire. Dacă simt minciuna se închid și mai mult în ei. Singurul lucru care sparge peretele dintre noi și mintea și sufletul lor e iubirea. Așa s-a întâmplat în 1995, când datorită Lucicăi, prima noastră terapeută, Andrei a început să facă primele progrese. De apoape trei ani o avem pe Andreea lângă noi, o minune de om cu o disponibilitate sufletească enormă, care a reușit tot ce nu au fost în stare mulți profesori de învățămînt special/terapeuți pe toată perioada de școlarizare.

Cineva foarte drag mi-a spus nu demult, după ce l-a cunoscut pe băiatul meu, că evoluția lui Andrei ar fi fost cu siguranță mai mare dacă ar fi avut lângă el modelul patern. Recunosc că m-am simțit atunci puțin vinovată de a nu fi fost în stare să-i fi oferit băiatului meu și cealată jumătate. Mintea mi s-a dus apoi preț de câteva secunde încercând să aflu unde sunt cei mai puțin de 20% dintre bărbații care reușesc să-și dezvolte instinctul patern și să găsească dragoste chiar și pentru un copil autist. Însă aceeași persoană mi-a mărturisit ulterior că nu știe cu siguranță ce ar face dacă el personal s-ar confrunta cu o situație similară. Atunci ce să cred? E importantă, nu neg nici o clipă, prezența tatălui lângă copil, și eu pot da mărturie de cât de mult ne-a lipsit.
Dar nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva iubirea, afecțiunea, grija, protecția masculină și tot ce tatăl poate oferi nu este condiționată de cât de perfect e copilul. Poate că cei 80% dintre tații care-și abandonează copiii diagnosticați cu autism ar fi putut fi în alte condiții părinți-model. Doar că măsura iubirii lor e infinit mai mică decât măndria de a crește niște copii vrednici să le ducă numele și gena mai departe. Am întâlnit în viața mea fel de fel de oameni. Andrei avea doar patru ani când soțul prietenei mele din copilărie mi-a spus că el nu și-ar periclita căsnicia dacă ar avea un copil autist și că l-ar abandona fără regrete. Prietenii mei de la Paris, despre care știam că nu au copii, mi-au spus într-o clipă de sinceritate că au născut cu mulți ani în urmă un copil cu handicap pe care l-au instituționalizat într-un centru special. Tatăl vorbea fără pic de emoție, ca și când ar fi fost vorba de un rebut trimis înapoi în fabrică. Mama plângea fără să rostească un cuvânt, semn că rana încă nu se vindecase și probabil că nu se va vindeca vreodată.
Fosta mea cumnată, cetățean american, de asemenea. Ea măcar își vizitează fetița autistă ajunsă femeie de câteva ori pe an. Tatăl niciodată. Decizii luate exclusiv de către stâlpii familiei. Femeile s-au supus și au consimțit la un compromis. Nu știu o statistică globală pentru astfel de cazuri.

Fostul meu soț american mi-a propus același lucru, spunându-mi că va găsi cea mai bună instituție și va suporta toate cheltuielile, oricât de mari ar fi și că Andrei va avea parte de cea mai bună îngrijire și că nu-i va lipsi niciodată nimic. Nimic, doar dragostea și prezența mamei. Nu judec pe nimeni, fiecare dintre noi avem o măsură și fiecare duce cât poate. Dar mi-e milă de cei care au luat asemenea decizii. Pentru că eu văd în fiecare zi cât de mult poate dărui un copil autist și câtă bucurie poate aduce celor din jur. De cealaltă parte, doi buni prieteni au înfiat în urmă cu ceva timp un copil de câteva luni luni. Pe măsură ce acesta creștea și-au dat seama că există multe tulburări de comportament în dezvoltarea lui. Grave. Și-au petrecut ani de zile mergând la medici, căutând fel de fel de tratamente, murind în fiecare zi pentru suflețelul chinuit. Până în ziua de zi nu au găsit nici o soluție și cu toate că problemele de sănătate cresc de la an la an, dragostea lor pentru copilul care nici măcar nu e sânge din sângele lor nu s-a împuținat. Dimpotrivă. Un copil nu este un obiect vestimentar pe care să-l returnezi dacă nu este pe măsură. Așa că nu mă simt deloc confortabil cu explicația pe care unii tați o dau referitor la sentimentul patern care se naște de abia după ce vine copilul pe lume. Unii oameni sunt capabili să iubească și alții nu.

Pentru cei care nu-l cunosc pe Andrei, vi-l prezint acum:
http://vorbestelumea.protv.ro/video/man ... ui-ei.html
Cel mai ușor de iubit om pe care l-am cunoscut vreodată. Ți se strecoară pur și simplu în suflet, cu condiția să fii disponibil. Să știi să primești. Și care te învață în fiecare zi să iubești. Prin tot ceea ce face și spune, cu fiecare zâmbet, cu fiecare sclipire de ochi, cu fiecare îmbrățișare.
http://vorbestelumea.protv.ro/video/man ... ina-2.html
Manuela HĂRĂBOR
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

PreviousNext

Return to MEMORIALUL DURERII...COPII AUTISTI SI FAMILIILE LOR

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest