cu ce se confunda autismul

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

cu ce se confunda autismul

Postby dora » Sun Sep 06, 2009 8:20 pm

Medicina ca o pradã
Cu ce se confundã autismul



Când are nevoie de senzational, mass-media "atacã" mai ales medicina. Nu numai factual, ci si conceptual. În ultimul timp, unul din termenii care a început sã fie asediat cu obstinatie crescândã este autismul. Deschidem o parantezã care demonstreazã inconsecventa presei în acest domeniu. Pe de-o parte, acuzã medicina sãnãtãtii mintale cã îsi lãteste nejustificat aria (Am înnebunit cu totii! - text publicat în revista Dilema veche), pe de alta - aplicã eticheta insanitãtii unor personalitãti de exceptie.

Aceasta din urmã este cazul articolului Genii bolnave publicat, recent, în pagina "magazin" a unui cotidian de mare tiraj. Este adevãrat cã autorul articolului se ascunde în spatele unui psihiatru, Michael Fitzgerald, care ar fi sustinut, chipurile, cã bolile din spectrul autismului (ASD) au aceleasi caracteristici cu trãsãturile asociate geniilor creative. Citim: "Profesorul Fitzgerald i-a dat exemplu pe Isaac Newton, Albert Einstein, George Orwell, H. G. Wells si Ludwig Wittgenstein ca fiind indivizi geniali care aveau simptome de ASD inclusiv de sindrom Asperger.


De asemenea, si Beethoven, Mozart, Hans Christian Andersen si Immanuel Kant au primit, post-mortem, diagnostice de sindrom Asperger." Nu stim cum anume si-a formulat psihiatrul tezele, si nici cum le-a înteles ziaristul. Cert este cã psihiatria nu are ce face cu sentinte transante din care "tertium non datur est", ci cu semitonuri. Ea permite o oarecare dilatare în patã de ulei care sã înglobeze o fenomenologie de limitã, justificând sintagma "personologie marginalã". Dar, obligatorie este imediata delimitare între boala psihicã si caracteriologia diversificatã. Revenind la autism, termenul a fost ales de Eugen Bleuler pentru a descrie comportamentul de repliere spre interior a schizofrenicilor, ca urmare a cãderilor în "mrejele" ascultãrii halucinatiilor auditive. Ei sunt cufundati în imobilitate pentru a asculta "vocile" pe care le aud; mimica lor atentã si concentratã trãdeazã existenta delirului chiar si atunci când acesta nu se exteriorizeazã. Termenul de autism a fost preluat, poate putin neinspirat, de Leo Kanner pentru a-l aplica unor copii care manifestã de timpuriu tulburãri grave de comportament. Nucleul psihopatologic este alcãtuit dintr-un mãnunchi de simptome reprezentat de refuzul interrelationãrii, absenta limbajului si comportament obiectual aberant (stereotipii, violentã produsã de schimbare etc.).
Repetãm, este o gresealã sã se punã semnul egal între autismul Bleuler si autismul Kanner.

Pentru a încurca si mai mult lucrurile, Asperger descrie copii care, desi în general retardati, sunt capabili de performante neasteptate în domenii speciale. Dar dacã apelãm la psihiatri, haideti sã-i ascultãm pe cei "cu capul pe umeri", adicã pe cei care ascultã partitura mintalã ca un continuu melodic alcãtuit din semitonuri.


Unul dintre acestia este Anthony Storr, alienist de la Oxford, autorul cãrtii "Solitude". Frapat si contrariat de faptul cã toti oamenii singuri sunt considerati anormali, el trece în revistã cazurile în care singurãtatea este o conditie beneficã a creatiei. Este exclus ca un alienat patologic sã fie creativ, tocmai productivitatea excluzând existenta unei boli psihice. Ceea ce nu se întelege îndeobste este faptul cã autismul este o boalã, în timp ce tipurile de personalitate sunt diversitãti ale normalului. Carl Gustav Jung a fãcut celebre douã dintre ele: introversia si extroversia. Diferentierea functionãrii într-unul din aceastã pereche de registre este datã de mecanismul strategic al controlului realitãtii. În timp ce introvertitii încearcã sã manipuleze lumea obsesiv, îngrãdindu-o cu reguli, legi si certitudini, extrovertitii sunt seductivi, îmblânzind realitatea cu zâmbete; primii pot apãrea interiorizati, pentru cã introjecteazã mediul, îl prind în capcana interioarã a deductiilor abstracte. Liam Hudson a descris la scolari douã varietãti de caractere dihotomice similare: convergentii si divergentii. Primii sunt virtuosi ai cifrelor asa cum ceilalti sunt artisti ai scenariilor. Probabil cazurile celebre pe care le gãsim în articolul citat apartin tocmai categoriei mentalitãtii introvertite convergente si care nu pot fi etichetate în nici un fel ca autiste. Anthony Storr, autorul citat mai sus în cartea sa eseu "Solitude", analizeazã cu douã decenii înaintea lui Michael Fitzgerald, aproximativ aceleasi personalitãti celebre considerate de acesta ca autiste, ori prezentând sindromul Asperger. Despre Ludwig Wittgenstein el afirmã cã a fost, dintre toti, cel mai introvertit geniu. Pe acesta, profesorul sãu, filozoful si logicianul Bertrand Russel îl descria: "El a fost probabil cel mai perfect exemplu pe care l-am cunoscut de geniu în sens concentrat, pasionat, profund, intens, traditional si dominant. Avea un fel de puritate pe care n-am mai cunoscut-o..." Mai departe aflãm din articolul "Genii bolnave" cã printre indivizii geniali care ar fi primit "post-mortem" diagnostice de sindrom Asperger se aflã si Immanuel Kant. În realitate, marele filozof a fost o personalitate accentuatã, cu trãsãturi obsesive de reglare ordonatã si fobii hipocondriace de îmbolnãvire. Atât el cât si Wittgenstein au avut caractere functionând configurational dupã pattern-uri construite în scopul descoperirii si mentinerii ordinii si coerentei, chiar plãtind pretul abstractizãrii lumii. Dar de aici pânã la autism si variantele sale, calea este foarte lungã...
Un alt tip de personalitate care poate preta la confuzii este evitantul. El se izoleazã si evitã contactele sociale datoritã fondului frustrant sau traumatic pe care acestea s-au constituit.
Cine vorbeste despre calitãti psihice compensatorii trebuie sã se refere la teoria homeostaziei personalitãtii sustinutã de Carl Gustav Jung. Acesta sugereazã cã trãsãturile caracteriale formeazã un tot unitar de dimensiuni constante. Aparitia unor sectoare deficitare produce - ca în biologie, deplasarea compensatorie a echilibrului spre aptitudini mai bine reprezentate. Mecanismele sunt ideo-afective si pot exemplifica supradotarea specialã a unor copii altfel retardati sau, mai mult, în cazul nostru, psihodinamica geniului.
Ceea ce meritã subliniat în final este cã medicina se bazeazã pe un bagaj de cunostinte omogen. Domeniile, oricât ar fi de specializate, se întrepãtrund, lacunele într-o directie alterând rationamentele în celelalte.
Dr. Al. TRIFAN
http://www.vmr.ro/pg2-1108.htm
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Return to AFECTIUNI ASOCIATE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests

cron