"Casa Faenza" Timisoara - Prezentare

Moderators: camel, moderators

Postby dora » Sun Feb 22, 2009 9:30 pm

dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Jan 06, 2010 1:14 pm

04.05.2009 EVENIMENTE

Foto 1 Autismul şi lupta împotriva acestei boli


Asociaţia Casa Faenza lansează un “Manual de bune practici utilizat în abilitarea copiilor cu tulburări de spectru autist”.


Casa Faenza este o asociaţie non-guvernamentală din Timişoara, de protecţie specială a copiilor afectaţi de autism. Proiectul a pornit de la înfrăţirea Timişoarei cu oraşul italian Faenza, în 1991. Casa Faenza este un proiect rezultat în urma acestei înfrăţiri. Prin înfiinţarea Centrului Comunitar pentru Copii Autişti “Casa Faenza” (2001), în cadrul asociaţiei, municipalitatea s-a implicat, pentru prima dată în România, în crearea unui centru în care sunt îngrijiţi copii cu probleme mentale.
În urma experienţei dobândite, Casa Faenza lansează publicaţia “Manual de bune practici utilizat în abilitarea copiilor cu tulburări de spectru autist”. După opt ani de practică, realizată în cadrul unei echipe formate din profesionişti din mai multe domenii, specialişti ai Casei Faenza aşează pe hârtie tot ceea ce au observat în procesul de terapie şi poate fi folositor copilului autist. Manualul este primul de acest fel din ţară, care descrie complexitatea autismului, prin informaţiile ştiinţifice privind patogeneza, metodologii de evaluare şi intervenţie terapeutică, precum şi informaţii privind dezvoltarea organizaţională a Centrului comunitar pilot pentru copii autişti Casa Faenza. În plus faţă de alte lucrări de profil, manualul oferă foarte multe informaţii practice, care pot fi de mare folos părinţilor şi specialiştilor.
Abordarea autismului de către specialiştii Casei Faenza presupune anumite reguli clare şi obligatorii: perioade de vârstă care nu trebuie “ratate”, fiind importantă o intervenţie precoce; un plan de intervenţie personalizat, stabilit de către o echipă complexă de profesionişti; atenţie sporită şi altele.

Manualul poate fi comandat prin e-mail (casafaenzatimisoara@yahoo.com) sau achiziţionat direct de la sediul organizaţiei (Asociaţia Casa Faenza, Timişoara, Aleea Sănătăţii, nr. 15).


Despre Centrul Comunitar pentru Copii Autişti “Casa Faenza”

Centrul funcţionează ca un centru de zi, respectând programul de viaţă al familiei. Beneficiari ai centrului sunt 15 copii cu sindrom autist, cu vârsta cuprinsă între 3-15 ani, care provin din familii timişorene.

Aceştia sunt trataţi la centru, însă programul include copii din întreaga ţară, pe care familiile îi aduc la Timişoara pentru evaluare şi stabilirea unui program de intervenţie individualizat. S-a stabilit ca numărul de copii cu sindrom autist care vor fi asistaţi în Centrul Casa Faenza să fie de 15, cu vârste cuprinse între 3-15 ani, spaţiul de care dispune centrul fiind motivul principal pentru care s-a ajuns la acest număr.
Activităţile recuperatorii sunt de durată, iar asistenţa de specialitate prevede programe individualizate. Copiii sunt repartizaţi în trei grupe a câte cinci copii, fiind grupaţi în funcţie de mai multe criterii, cum sunt vârsta, stadiul bolii, etc. Echipa care se ocupă de aceşti copii este una multidisciplinară, formată din asistent social, psiholog, pedopsihiatru, kinetoterapeut, pedagogi de recuperare, logoped.

Ana LUPU


http://www.vestul.ro/stiri/1174/autismu ... i-boli.htm
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sat Mar 13, 2010 3:54 pm

Tristete, esec, anxietate, dezamagiri, anormal, nesansa sau rautate; toate acestea traite, duc la un moment dat la multe intrebari care-ti chinuie creierul, ajung apoi la suflet iar pe urma reusesc sa-ti atinga intreaga fiinta.

De fapt e destinul…e singurul raspuns dobandit atunci cand constati ca ti s-au spulberat toate visele frumoase. E ca si cum ai incepe sa zbori, iar cineva iti taie aripile atunci cand reusesti sa iei altitudine. Cazi, evident, te izbesti puternic si te trezesti intr-o lume total necunoscuta, plina parca de enigme si goluri(lipsuri), nimic bun la prima vedere. Ai senzatia ca si cerul va cadea curand peste tine si ca niciodata nu va mai rasari soarele.

Cam asa am simtit atunci cand am aflat diagnosticul lui F, fiul nostru.

Diagnostic: autism infantil(sindromAsperger), pus in toamna anului 2002.

Faptul ca acest copil reusea sa ceara ceea ce-si dorea, reusea sa memoreze fraze scrise intregi, cunoastea culorile, numara pana la 10 inca de la virsta de 2 ani; faptul ca reusea sa-si atraga privirile asupra lui intr-un mod placut la acea varsta; reusea sa faca asemanare intre doua obiecte de acelasi fel (fara limbaj), aspectul lui fizic placut, dar, pe de alta parte refuzul lui de a comunica cu alti copii, anxietatea pentru orice loc strain, lipsa limbajului adecvat unui copil la varsta de 4 ani, ecolaliile, obiectele care luasera locul jucariilor, trebuia sa ne starneasca curiozitatea de a afla ce se intampla de fapt cu copilul nostru.

Din pacate trezirea noastra la realitate, ne-a facut sa intarziem in aflarea unui diagnostic iar mai apoi a intarziat terapia de care avea atata nevoie. Ajunsi totusi pe la varsta de 4 ani si jumatate la specialisti, am aflat ca exista o necunoscuta pentru noi cu numele de autism si ca totul se va ameliora prin terapie specifica acestui sindrom.

Acum, dupa aproape doi ani de terapie, F. reuseste sa raspunda la intrebari, citeste foarte bine.

Accepta o activitate de care nu prea e interesat, a achizitionat multe cuvinte. I-a disparut acea anxietate pentru tot ce e strain, privirea lui se loveste mult mai des de a noastra, recita poezii, iar faptul ca disparitia noastra de langa el chiar si pentru o perioada scurta de timp ii starneste un sentiment de regret, s.a.m.d., ne face sa credem ca aceasta ”boala” care parea la-nceput fara de speranta este doar o alta fata a universului in care traim, ca tot ceea ce pare a fi, e departe de ceea ce este si va fi. Este de fapt o alta lume, o lume a lui care poate fi unita cu a noastra candva, undeva.Totusi, nu mai pot sa visez, indraznesc doar sa sper limitat, prefer sa ma bucur cu intensitate de posibilele surprize placute care se vor ivi, surprize la care nu am indraznit sa mai visez.

Toate acestea fac parte din viata noastra acum, si le acceptam cu o maturitate, cred, dobandita prematur.

Viata fara bune si rele ar fi monotona si nu ar avea sens. Mereu exista ceva dincolo de aparente. Tot raul cuprinde si ceva bun asa incat toate intrebarile noastre s-au dovedit a fi doar o pierdere de timp, raspunsurile nu ne-ar fi fost de folos, puterea de a renaste este de fapt raspunsul pe care il cauti si-l vei gasi doar la tine.

Problemele lui F. de exprimare, comunicare, exista inca.

Comportamentul lui putin ciudat lasa de multe ori loc in societate la intrebari de genul ”ce-are copilul acela, e nebun?”. Ce-as putea sa raspund cuiva pe strada, unui strain mie si strain fata de cele ce se-ntampla, dar “preocupat” totusi de ”nebunia” fiului meu? Ce-as putea raspunde cuiva care din inconstienta, naivitate sau rautate indrazneste sa arate cu degetul spre mine ca fiind principala vinovata pentru ceea ce se intampla cu fiul nostru? Atunci cand, din indiferenta sau lasitate o persoana care ar putea da o mana de ajutor (cadru didactic) nu o face dintr-o suita de motive inventate, negandindu-se la un potential viitor al unui copil cu probleme!

Trist dar adevarat. Un zid de care ne lovim mereu: SOCIETATEA.

Cu toata aceasta realitate dura am reusit sa vedem intr-un final ca acest copil autist in felul lui, dulce, iubitor, complex, poate sa ne faca cele mai mari bucurii pamantesti, atunci cand face progrese si nu numai; pentru ca pur si simplu: exista.

Dragostea ce i-o purtam e mult prea pura si multa ca sa poata fi exprimata pe n. coli de hartie, e acea dragoste vesnica, iar necunoscutele autismului au devenit pentru noi doar provocari.

Toate aceste aspecte negative la-nceput iar mai apoi avand si ceva pozitiv nu ar fi capatat aceeasi culoare fara ajutorul “lumii:Casa Faenza” , care, pe langa faptul ca incearca sa indrepte pasii acestor copii spre normalitate au si un puternic alter ego. Nu cred ca exista multumiri care sa recompenseze ceea ce fac ei dar sper ca, progresele facute cu F. si toti copiii, sa le umple sufletele de liniste si bucurie. Traim o realitate pe care fiecare am acceptat-o in felul lui; voi ca specialisti iar noi ca si parinti: In final, descoperim ca avem ceva foarte important in comun: Copilul autist :F.

Daca aceste cateva fraze simpliste dar pline de sinceritate vor ajunge direct la sufletele celor care aveau sau nu aveau nevoie de ele, inseamna ca nu am facut risipa de spatiu, ba mai mult, realitatea dura s-a aliat cu acceptarea si speranta=VIITOR promitator.

Multumiri mii colectivului”Casa Faenza” si celor care au facut parte din acesta.

Multumiri mii tuturor celor care ne-au fost, sunt, si ne vor fi alaturi!

Mama lui F.
______________________________________________________________________________________________________

"CASA FAENZA"

Cand am deschis pentru prima oara poarta Casei Faenza primul sentiment pe care l-am incercat a fost unul de liniste si libertate dat de gradina ingrijita cu multa atentie si de spatiul verde generos. Am pasit pe alee spre usa cladirii si la vederea icoanei pictate pe peretele acesteia am fost coplesita de o stare de pace si siguranta, Atunci, impacata cu mine, tinandu-mi copilul strans de mana, am pasit in Casa Faenza.

Aici am fost intampinata de fete zambitoare si amabile, lucru care m-a incurajat si mai mult si venea sa-mi confirme inca odata ca alegerea Casei Faenza pentru educatia si ingrijirea speciala a lui Razvan este cea justa. Aveam sa remarc pe parcurs ca fetele personalului din Faenza sunt in permanenta optimiste, surazatoare si amabile. Aceste persoane m-au facut sa ma simt in largul meu, m-am simtit "inteleasa".

Ca parinti a unui copil "special" (asa cum ne place sa-l numim pe Razvan) te incearca sentimente din cele mai diverse: de la frustrare sau vinovatie pentru acele situatii in care copilul tau este "altfel" decat ceilalti, pana la sentimente de mandrie atunci cand copilul tau isi arata "talentele speciale" care-l fac diferit de ceilalti. Dar sentimentul dominant ce-l resimteam pana in acel moment a fost unul de NEPUTIINTA; neputiinta noastra de a comunica cu copilul nostru, neputiinta noastra de a-l intelege, neputiinta lui de a-si exprima sentimentele, neputiinta lui de a comunica si socializa cu ceilalti copii. Sa fim parintii un copil "special" este un dar divin, dar pe care nu l-am inteles oricum si neintelegerea acestui "dar" determina izolare de restul lumii, poate de teama de a fi criticati de ceilalti sau poate de teama ca ceilalti sa nu vada vulnerabilitatea noastra sau mai bine zis "neputiinta" de care vorbeam mai devreme. Casa Faenza a insemnat pentru noi eliberarea de aceste bariere ale mintii. Incet, incet, am remarcat schimbari in bine la Razvan, o evolutie pe toate planurile iar acest lucru ne-a crescut increderea in noi si ne-a determinat sa ne schimbam atitudinea fata de copilul nostru.

La Casa Faenza Razvan a invatat sa se joace, sa socializeze, sa vorbeasca corect, sa salute si, mai stangaci, sa-si exprime sentimentele. Toate acestea ne-au dat forta si putere. Daca in luna septembrie nu gaseam puterea si curajul sa marturisim cuiva despre cat de "special" este Razvan astazi vorbim cu usurinta despre acest lucru si despre cat de importanta este Casa Faenza in dezvoltarea lui.

Nu pot vorbi despre Casa Faenza decat vorbind despre persoanele ce o compun iar aceste persoane as indrazni sa le numesc "ingeri pamanteni". Consider ca trebuie sa ai vocatie pentru acesta meserie si mai mult decat atat, pentru a putea comunica cu acesti copii trebuie sa stii sa-i abordezi cu multa iubire deci trebuie sa-i iubesti mai mult decat o pot face uneori chiar parintii lor.

Cum se simte Razvan la Casa Faenza? Noi credem ca se simte minunat atata timp cat dis de dimineata cand se trezeste el ne cere sa mergem: "la Faenza la Cipli"; se simte in largul lui si mai presus de orice aici este "inteles" iar mami si tati invata si ei sa-l inteleaga.

Am putea spune mult mai multe despre Casa Faenza si am putea vorbi doar in termeni pozitivi si cum altfel am putea vorbi despre cei care ne-au deschis puntea de comunicare cu copilul nostru si ne-au ajutat sa depasim o situatie care ne tintuia pe loc si ne-au redat speranta ca viitorul copilului nostru este unul infloritor.

Nu exista fapte si nici cuvinte prin care sa putem sa ne exprimam recunostinta si respectul nostru fata de acesta institutie si persoanele ce o alcatuiesc.

Parintii lui Razvan
Alina si Raul N.

________________________________________________________________________________________________________


Draga Casa Faenza,


Iti scrie o mama singura care crese doi copii: unul deosebit si unul special. Cu cel special am venit la tine cu credinta ca exista solutii pentru ca lumea întreaga sa poata vedea în el personalitatea si inteligenta lui, în final unicitatea lui ca individ, nu doar eu ca mama. Baietelul meu, George, caci despre el este vorba, are ceva probleme de comunicare cu cei din jur.

Acum suntem în evaluare la Casa Faenza, unde specialisii de aici vor fi primii care-i vor remarca unicitatea. E într-adevar stresant pentru un parinte sa stea si sa astepte timp de o luna investigarea specialistilor, dar cred ca o perioada mai scurta de timp nu ar fi, edificatoare, stiut fiind cât de instabil în sentimente si actiuni fata de diverse situatii este un copil mic.

Chiar si în aceasta perioada îti dai seama ca ai venit cu copilul acolo unde trebuia vazand mici schimbari în felul lui de a percepe mediul si pe cei din jur. ÎIti spui pe parcurs, atunci “abia astept sa se gate evaluarea” pentru ca realizezi ca vor fi rezultate mai mari si mai eficiente în viitor, oamenii din jur vor cunoaste unicitatea acestui copil special mult mai usor. Nu poti trece cu vederea optimismul si încrederea pe care ti le insufla colectivul aceste de specialisti vis-a-vis de recuperarea copilului. Sunt zile când, împreuna cu ei, chiar, tu, ca parinte, descoperi lucruri noi, uimitoare despre copilul tau si potentialul lui. Atunci îti râd ochii si-ti sare inima de bucurie. Faptul case va face un program de interventie personalizat pentru copilul tau da încredere parintelui ca, aici, copilul este privit ca o fiinta unica, a carui nevoi vor fi acoperite de tratament cât mai bine.

Simt ca nu voi uita acest loc si acesti oameni care lucreazaaici; vor avea respectul meu pe tot parcursul vietii mele pentru ca au remarcat unicitatea fiului meu, personalitatea lui deosebita, copilul din el si au avut rabdarea ca împreuna cu mine sa faca tot ce e mai bine si mai omeneste posibil pentru el.

Va multumesc pentru ajutor si pentru ca existati!

Noiembrie 2008, Timisoara

Cu stima,
Adriana S., mama lui George


________________________________________________________________________________________________________

Despre voi...


Echipa de la Faenza?!.. MINUNATA!

Am gasit la ei sprijinul de care am nevoie pentru a merge mai departe dupa ce am aflat durerosul diagnostic pus lui Mihai.Sunt cu toti profesionisti si mai ales daruiti in activitatea depusa la centru. Mihai merge cu placere, a achizionat foarte multe cunostinte, este "alt copil".

Echipa de la Faenza este pt noi a doua familie, copilul este in siguranta si pe cele mai bune maini; suntem primiti cu bratele deschise ,suntem ajutati si sfatuiti in probleme legate de Mihai.

Imi place foarte mult ca este o echipa tanara, de foarte multe ori mie greu sa le vorbesc cu dumneavoastra deoarece pe cei mai multi ii simt foarte aproape de sufletul meu; ca pe cei mai buni prieteni ai mei .

Mi-as dori ca toti copii din lume sa aiba parte de asemenea pedagogii, profesionisti , atenti si afectuosi . Dinacest punct de vedere pot spune ca sunt discriminati copii perfect sanatosi, fara nevoi speciale.

Cred ca fiecare membru al echipei s-ar descurca bine in orice alta meserie, dar nici o alta meserie nu ar faceo mai bine si mai perfect decat cea pe care o practica acum. Eu le voi multumi mereu ca i-am intalnit, ca ne-au ajutat, ca si-au ales aceasta meserie si ca o practica cu DARUIRE.

Multumesc!
Cu drag
Adina A.

________________________________________________________________________________________________________

Scrisoare deschisa


Numele meu este Stoicheciu Monica si sunt mama unei fetite in varsta de 12 ani diagnosticata cu elemente autiste care in prezent este eleva in clasa a IV a la Scoala Iris.

Initiativa de infiintare a unei clase pentru copii autisti in Timisoara mi se pare foarte bine venita deoarece nu exista in present nici o alta institutia in afara Casei Faenza care sa cunoasca si sa se ocupe strict de problemele acestor copii.

Pot sa va spun din experienta mea ca integrarea acestor copiii este foarte dificila in alte scoli incepand cu problemele de adaptare, de socializare, de asimilare a cunostintelor impuse de sistemul de invatamant si nu in ultimul rand de supraveghere a copiiilor cu CES de catre personalul specializat. De aceea, cred ca este nevoie de o evaluare cat mai exacta a necesitatilor acestor copii si de adoptarea unui sistem de invatamant care sa le permita acestor copii sa-si foloseasca potentialul disponibil la maximum sub indrumnarea unei persoane specializate in problematica autismului ; poate ca in perspectiva si adoptarea unor tehnici de terapie ocupationala prin care viitorii adolescenti autisti sa poata fi integrati in societate.

Pe masura cresterii varstei biologice (clasele a IVa, aV a) unui copil autist ii este tot mai greu sa faca fata cunostintelor pe care trebuie sa le asimileze ( matematica, geografie, gramatica, istorie etc). De aceea, cred ca infiintarea unei clase pentru copiii autisti cu profesori pregatiti special si adoptarea unei curricule adaptate ar fi extrem de benefice atat pentru copilul autist cat si pentru fmilia acestuia.

La ora actuala, familia unui copil autist (cu retard mediu sau usor) care ar putea fi scolarizat se confrunta cu mari dificultati in momentul inceperii clasei I, cum sunt: gasirea unei scoli care sa accepte un astfel de copil si a unei invatatoare care sa-l primeasca in clasa sa, dupa care urmeaza problemele legate de modul de adaptare a copilului in aceasta clasa si de intelegere a celorlalti copiii fata de copilul autist si multe altele.

M-as bucura foarte mult ca aceasta initiativa sa aiba ecou si sa poata fi pusa in practica, ar insemna foarte mult pentru familiile copiiilor autisti si pentru mine personal, cat si pentru copiii autisti oarecum marginalizati in momentul de fata in societatea noastra.

Consider ca punerea in practica a acestui proiect constituie un pas important in schimbarea mentalitatii si a atitudinii pe care societatea o are fata de copiii autisti viitori tineri si adulti autisti. Trebuie sa ne gandim si la viitorul lor!

Va multumesc

Cu stima,
Monica Stoicheciu


________________________________________________________________________________________________________

Scrisoare de la bunica lui Alin P.


Cea mai grea lovitura a vietii noastre a fost când Alin a fost diagnoasticat cu sindromul autist. Am mai consultat si alti medici, dar cu acelasi rezultat.

Am luptat din rasputeri sa nu credem în diagnostic, dar încet-încet am început sa-l acceptam.

Un noroc al nostru a fost caam reusit sa ajungem la Casa Faenza. Aici am vazut practic prima datacum se lucreaza cu copiii autisti. Aici am întâlnit oameni minunati care s-au oferit sa ne ajute cu ceea ce pot, dupa ce ne-au întrebat si pe noi ce asteptam de la dânsii. Atunci am început sa speram din nou si am venit în Timisoara, unde l-am înscris pe Alin în cadrul Scolii Dumitru Ciumageanu într-o clasacu copii care au sindromul autist.

Colaborarea dintre Scoala si Casa Faenza este foarte binevenita, deoarece este nevoie de specialisti care stiu ce au de facut pentru copii si cum sa-i ajute pantru a întelege lumea din jurul lor.

Alin a facut progrese în ceea ce priveste scrisul, cititul, abilitatile practice. Aceste rezultate frumoase le datoram în primul rând neobositei echipe de la Casa Faenza, dar si daruirii si profesionalismului de care dau dovada.

Mii de multumiri pentru încrederea pe care ne-ati dat-o ca sa mergem mai departe si pentru tot ceea ce ati facut si înca mai faceti pentru Alin.”


________________________________________________________________________________________________________

Buna ziua,

Am fost niste parinti tristi cu un baietel tacut; acum suntem cu totii fericiti si vorbareti...Cam asta ar fi pe scurt povestea noastra.

Intalnirea copilului meu, David, cu specialistii de la CASA FAENZA a fost una mai mult decat fericita, atat pentru noi ca si parinti cat si pentru el, reusind sa-si depaseasca dificultatile in ceea ce priveste comunicarea, per ansamblu, respectiv vorbirea , in mod special, cu cei din jur.

Perioada grea prin care am trecut pana la acest moment , cat si incertitudinea ce ne apasa zi de zi au fost spulberate ca prin minune, locul lor fiind luat de speranta, fericire si multa lumina pe care ati adus-o in familia noastra. Acest lucru nu ar fost posibil fara munca unor oameni minunati si a unui colectiv profesionist pe care l-am gasit in institutia Dumneavoastra.Cuvintele sunt greu de gasit si randurile parca prea putine pentru a va multumi indeajuns pentru ce ati facut pentru copilul nostru.

Va dorim tot ceea ce este mai bun si mai frumos pe lume, multa sanatate si putere de munca, pentru a putea ajuta si alti copii, respectiv parinti aflati in suferinta.

http://www.autism.org.ro/index.php?page ... parintilor
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Jun 02, 2010 12:58 pm

Timişoara: Artişti italieni au făcut lucrări din ceramică şi sculpturi pentru copiii cu autism Joi, 20 Mai 2010 12:10 |

Scris de O.R.


Nu mai puţin de 30 de artişti de talie internaţională au realizat lucrări din ceramică şi sculpturi pentru a înfrumuseţa faţada Asociaţiei Casa Faenza, un loc destinat copiilor autişti cu vârsta cuprinsă între 3 şi 15 ani. Lucrările de ceramică sunt o parte în stilul secolelor XVII - XIX şi o parte în stil modern, combinând astfel tradiţionalul cu viziunea modernă într-un stil unic.

Artiştii care au contribuit la această viziune sunt Guido Mariani, membru al Academiei Internaţionale de Ceramică din Geneva, prof. Aldo Rontini, prof. Emidio Galassi, colaborator al Facultăţii de Arte Tibiscus Timişoara, Giuseppe Cimatti, artist cu expoziţii internaţionale şi Mauro Andrea, câştigător al concursului "The Spirit of the Millenium Plate" care a avut loc la New York în 1999, cu lucrarea "Steaua Mileniului", potrivit Agenda.

Această lucrare a fost donată ex-preşedintelui SUA, Bill Clinton. Copia ei poate fi văzută la Casa Faenza. De asemenea, şi câteva ateliere de ceramică din Faenza au donat lucrări. Este vorba despre atelierul Laura Silvagni, un atelier în stil tradiţional care a expus şi în Timişoara în 1999, la manifestarea "Aşteptând eclipsa", precum şi despre atelierele în stil modern Mirta Morigi, Saura Vignoli, Carla Lega, şi Bottega Gatti, care este cel mai vechi atelier din Faenza.

În cadrul Asociaţiei Casa Faenza funcţionează Centrul Comunitar pentru Copii Autişti Timişoara, fiind o organizaţie neguvernamentală de protecţie specială a copiilor cu sindrom autist. Asociaţia are ca obiectiv abilitarea şi integrarea socială a copiilor cu sindrom autist, accentuandu-se importanţa intervenţiei precoce. Autismul infantil este o tulburare de dezvoltare, care debutează înainte de vârstă de trei ani. Autismul este un handicap global care împiedică persoană să comunice obişnuit, să înţeleagă relaţiile sociale şi să înveţe prin metodele obişnuite din învăţământ. Sindromul autist se caracterizează prin joc stereotip, lipsă de răspunsuri la emoţiile altora, lipsă de abilităţi de comunicare, rezistentă la schimbare.


http://www.ziuaonline.ro/societate/26-s ... utism.html
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Previous

Return to JUD TIMIS

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron