Atentie, sunt pe punctul de a ma naste!


Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

Atentie, sunt pe punctul de a ma naste!

Postby simina2 » Wed Nov 29, 2006 9:32 pm

Atentie, sunt pe punctul de a ma naste! :D

"Nici unul din noi, din pacate, nu e in masura sa-si aduca aminte de propria nastere, dar putem sa incercam sa ne imaginam ceea ce am trait in acel moment. Acest parcurs ne permite sa intelegem in profunzime nasterea propriilor nostri fii si in acelasi timp sa incercam sa retraim propria noastra nastere.

Stim ca a sta in burtica mamei scufundati in lichidul amniotic ne da posibilitatea de a nu simti forta gravitatiei si deci, de a sta comozi chiar si cu capul in jos. Lichidul care ne inconjoara reuseste sa reduca stimulii luminosi si sa-i atenueze pe cei sonori, putem sa simtim bine zgomotele produse de intestinele mamei si mai putin bine sunetul bataiilor inimii si a respiratiei sale. In realitate nu suntem niciodata in liniste si nu suntem niciodata cu adevarat imobili. Chiar si cand mama doarme, miscarea ritmica a respiratiei sale (prin intermediul diafragmei) reuseste sa ne legene. Peretii uterului ne ating si ne mangaie in continuu in special in ultimile saptamani ale sarcinii cand spatiul devine cu adevarat mic (in momentul in care mama umbla masajul uterului este o adevarata placere).

Cand e ora de a ma naste creierul nostru incepe sa stabileasca o stransa legatura cu cel al mamei, ne trimitem reciproc diferite mesaje sub forma hormonilor pentru a ne pune de acord asupra modului de a o face.

Placenta se activeaza pentru a organiza evenimentul si uterul incepe sa lucreze pentru a ne pregati calea de iesire. Contractiile au tocmai aceasta functie preparatorie precisa si asta provoaca o reducere a fluxului sanguin si a oxigenului. Dar sa nu va fie frica, deoarece noi, nou-nascutii in mod fericit suntem cu totii pregatiti, chiar natura cunoscund bine dificultatea nasterii ne-a dat un sange special pentru a suporta carentele de oxigen. Avem intr-adevar hematocritul asemanator unor atleti de mare performanta (noi eritropoietina nu o cumparam de la magazin, ne-o procuram singuri!). De fapt suntem deja obisnuiti a sta cu putin oxigen, mama nu reuseste sa respire pentru amandoi si uite asa ne-am obisnuit sa traim ca si alpinistii a 7000-8000 metri altitudine.

Rezistenta noastra la aceasta carenta de oxigen ne va fi foarte pretioasa imediat dupa la nastere pentru a rezista cateva minute daca aerul nu ajunge imediat in plamani si in sange. Pentru aceasta suntem mult mai rezistenti decat adultii si putem sa suportam chiar si cateva minute hipoxia, fara a risca daune creierului.

Pentru a reusi sa trecem fara daune prin canalul vaginal, pentru inca o data, natura ne-a inzestrat cu multe capacitati speciale, oasele craniunului nostru nu sunt unite intre ele, iar aceasta le da calitatea de a fi elastice (daca e necesar putem sa reducem circumferinta craniunului pana la 2 cm). Chiar si celelalte oase si articulatii ale corpului nostru sunt foarte elastice si rezistente la tractiune.

Si cand ne gandim ca adultii ne considera slabi si delicati, in realitate ar fi chiar ei cei care nu ar suporta fara daune trauma nasterii.

Cand in sfarsit reusim sa iesim cu capul sau cu spatele stim ca efortul nostru e aproape terminat. Dar, imediat dupa, ne dam seama ca ceea ce am trait pana in acel moment a fost complet miscator si ca noile senzatii sunt atat de diverse incat ni se pare ca suntem pe punctul de a muri. Simtim imediat ca, cadem datorita unei forte ce ne atrage in jos, dupa care suntem loviti de lumini violente si zgomote, fara filtru procurat de lichidul amniotic ne fac rau, chiar daca in camera e cald simtim frigul pentru ca suntem uzi (se aseamana un pic iesirii de sub un dus foarte cald). Nu cadem pentru ca maini sigure ne sustin, dar sa fi atins si manevrat in acel mod e inspaimantator, unde a disparut acel masaj dulce al uterului?



Tot acest proces are in schimb o certa utilitate: creierul nostru inregistrand toate aceste senzatii intelege ca s-a schimbat totul intr-un ritm alert si incepe sa trimita instructiuni precise organelor pe care le controleaza. Atentioneaza cutia toracica si plamanii incep sa faca intrare aerului, dar inca alveolele fac un efort pentru a se deschide deoarece trebuie sa invinga rezistenta elastica initiala. (acelasi efort care se face in momentul in care trebuie sa umfli pentru prima oara un balon, dupa primul efort e mult mai usor sa umfli acel balon) Pentru a face aceasta, a respira eficient suntem obisnuiti sa plangem, iar aceasta mareste capacitatea noastra de a respira, dupa care avem multe motive pentru a ne lamenta!

In acelasi timp sangele cordonului nostru ombilical care inainte se ducea la placenta acum se intoarce la inima noastra si e disponibil plamanilor. In uter plamanii nostri nu trebuiau sa functioneze si era inutil ca sa primeasca sange, acum, continand aer au nevoie de sange pentru a transporta oxigenul organismului. In cateva secunde deci, inima noastra trebuie sa-si schimbe circulatia, dar natura stia aceasta si a prevazut pentru inca o data totul. In timp ce in uter sangele venos si arterial puteau sa se amestece, acum in cateva minute s-a realizat separarea inimii in ventricolul drept si ventricolul stang. Asa s-a format circulatia pulmonara si cea sistemica ce ne va insoti pentru tot restul vietii noastre.

Aproape fara sa ne dam seama ne gasim in situatia de a respira singuri si de a sti sa oxigenam automat organele noastre interne, si nimeni nu ne-a invatat!

Imediat dupa nastere, la 2-3 minute daca cineva ne usuca si ne imbratiseaza reusim sa ne relaxam si sa incetam sa ne lamentam, atunci putem sa deschidem ochii si sa privim linistiti in jurul nostru satisfacuti. In putine minute, cu toate ca, totul in jurul nostru s-a schimbat, organismul nostru a modificat toate functiile sale si ne simtim bine, adaptati situatiei noi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat: probabil acesta este miracolul nasterii, miracol pe care probabil nici un om de stiinta nu va fi capabil sa-l explice vreodata.

Acum ca suntem linistiti in bratele mamei (cat e de frumoasa vazuta si de afara!) expresia fetei noastre e relaxata si pare sa exprime toata increderea noastra in viitor.

Intelegem ca se prepara doi saculeti apetisanti cu lapte si ne impingem fetisoara tot mai in sus in cautarea fetei mamei noastre obosite, dar aproape mult mai fericite decat a noastra. Daca suntem atenti si daca in jurul nostru nu e prea mare confuzie ne dam seama ca e prezenta si o alta persoana la fel de emotionata, pana azi am percepit-o de departe, dar nu am cunoscut-o bine. Trebuie acum sa-i atingem pielea si sa-i simtim mirosul, speram ca cineva sa ne poarte in bratele sale. Nimeni nu ne-a zis niciodata ca acela este tatal nostru, dar fiecare din noi la nastere are deja zece miliarde de celule in creierul sau si inauntrul fiecareia dintre aceste celule sunt prezenti 46 de cromozomi, jumatate din acestia erau ai sai… "

Alessandro Volta, medic pediatru Italia


( nota traducatorului: practic ventricolele existau si inainte de nastere, doar ca erau comunicante, acum aceasta comunicare s-a intrerupt )




"Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil..."
simina2
 
Posts: 195
Joined: Sun Sep 25, 2005 10:57 pm
Location: Suceava

Postby dora » Thu Jan 10, 2008 3:02 pm

Discutie intre doi embrioni


Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.


- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

http://www.damaideparte.ro/index.php/di ... rioni/347/
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to DIVERSE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron