bumetadina

Moderators: camel, moderators

bumetadina

Postby dora » Mon Jan 07, 2013 9:07 pm

Un medicament diuretic ar putea ameliora anumite simptome ale autismului


Un medicament diuretic ar putea atenua severitatea anumitor simptome ale autismului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Institutul Naţional pentru Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM) din Franţa, publicat marţi, informează AFP.

Studiul a fost realizat pe 60 de copii cu vârste cuprinse în intervalul 3-11 ani, suferind de autism şi alte tulburări asociate acestuia, inclusiv sindromul Asperger, care au primit, prin tragere la sorţi, timp de trei luni, fie un medicament diuretic (1 miligram de bumetanida pe zi), pentru "a reduce concentraţia de clor" de la nivelul celulelor, fie un placebo.

Copiii au fost monitorizaţi timp de patru luni, iar în ultima lună nu au primit niciun fel de tratament.

Severitatea tulburărilor autistice ale copiilor a fost evaluată la începutul studiului şi la finalul tratamentului, adică la capătul celor 90 de zile de tratament, dar şi la finalul studiului.

Deşi nu este curativ, acest tratament a antrenat, pentru 75% dintre copiii trataţi, o scădere a severităţii simptomelor autismului, afirmă cercetătorii de la INSERM, al căror studiu a fost publicat în această săptămână în Translational Psychiatry.

După încheierea tratamentului, anumite tulburări reapar. "Chiar dacă nu poate să vindece boala, diureticul a diminuat severitatea tulburărilor de autism pentru cei mai mulţi dintre copii. Potrivit părinţilor copiilor, aceştia au devenit mai «prezenţi»", afirmă Yehezkel Ben-Ari de la ISNERM, unul dintre autorii studiului, alături de medicul Eric Lemonnier, psihiatru specializat în autismul copiilor, de la Centrul Universitar din oraşul francez Brest. Savanţii francezi au constatat la copiii trataţi mai ales o ameliorare a atenţiei şi a capacităţii de a intra în contact cu persoanele din jur.

Din acest motiv, pentru a identifica populaţia vizată de acest tratament, cercetătorii francezi au depus o cerere de autorizare, pentru a putea să iniţieze un test clinic în mai multe centre medicale pe scară europeană şi, pe termen lung, să obţină autorizaţia necesară pentru lansarea pe piaţă a tratamentului.

Cercetătorii au subliniat, totodată, necesitatea de a evalua efectul pe termen lung al acestui tip de tratament şi de a aprofunda studiile despre mecanismele prin care terapia acţionează.


http://www.monitorulsv.ro/Sanatate/2012 ... autismului

Medicamentul se numeste Bumetadine, este fabricat de firma Roche si este prescris ca diuretic. La nivel cerebral reduce excitatia neuronilor ca urmare a stimularii eliminarii clorului intracelular. La sportivi este considerat substanta dopanta, intrucat ajuta la pierderea in greutate.
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: bumetadina

Postby dora » Wed Apr 23, 2014 6:59 pm

Un tratament revoluţionar pentru autism a fost validat de noi teste

http://www.descopera.ro/dnews/12053119- ... -noi-teste


Nivelul anormal de clor prezent în neuronii fătului la naştere sunt decisive pentru apariţia autismului şi pot fi reduse prin administrarea precoce a unui medicament diuretic, relevă experimentele efectuate de cercetătorii francezi, care au validat utilizarea tratamentului pentru copiii autişti.

Potrivit AFP, comunitatea ştiinţifică este de acord că autismul apare foarte devreme şi anume în stadiul fetal şi/sau postnatal. Profesorul Yehezkel Ben-Ari, director de cercetare emerit la Institutul naţional al sănătăţii şi cercetării medicale (INSERM) din Paris, şi echipa sa de specialişti de la Institutul de neurobiologie al Mediteranei (INMED), au făcut un pas decisiv pentru înţelegerea autismului, rezultatele studiului lor fiind publicate joi, în revista Science.

Cercetătorii au înregistrat pentru prima oară activitatea neuronilor embrionari şi imediat după naştere, pentru a observa modificările concentraţiei de clor, mai precis, ale ionilor clorură.

În timpul experimentelor pe şoareci, cercetătorii au injectat femelelor gestante o substanţă ce provoacă autismul, denumită valproat. Atât în cazul autismului genetic, cât şi al celui indus de valproat, cercetătorii au observat niveluri anormal de ridicate de clor la puii nou-născuţi. Pentru şoarecii sănătoşi, aceste niveluri scădeau brusc în timpul naşterii.

Un medicament diuretic, bumetadina, administrat mamelor la scurt timp înainte de naştere reface activitatea cerebrală până aproape de normal şi corectează comportamentul "autist" al urmaşilor.

Oamenii de ştiinţă au arătat, de asemenea, rolul diuretic al hormonului care declanşează travaliul şi naşterea, oxitocina, ce scade nivelul de clor din celulele nervoase ale creierului.

În schimb, acest hormon este ineficient în cazul fetuşilor cobailor predispuşi la autism, clorul acumulându-se în concentraţii anormale în neuronii acestora.

Dacă acest hormon este blocat în cazul femelelor de şoarece gestante sănătoase, puii acestora au niveluri de clor ridicate şi un comportament autist.

Acest studiu validează testele clinice care au utilizat acest medicament diuretic în cazul persoanelor afectate de autism, consideră profesorul Ben Ari. El s-a referit la o serie de teste efectuate pe un grup de peste 50 de copii, cu vârsta cuprinsă între 11 şi 13 ani, ale căror rezultate au fost publicate în decembrie 2012.

În trei sferturi dintre cazuri, tratamentul a permis atenuarea simptomelor şi îmbunătăţirea capacităţii de interacţiune cu mediul înconjurător, deşi, odată cu încetarea terapiei, tulburările au reapărut.

În prezent, este în curs de desfăşurare un test complementar, efectuat pe 80 de copii diagnosticaţi cu autism, iar rezultatele ar trebui să fie disponibile, cel mai târziu, în 2015.

Tratamentele comportamentale ar putea fi consolidate de medicamente care să restabilească comunicarea cu copilul afectat de autism, chiar şi după prima copilărie, spun specialiştii.
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to MEDICAMENTE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests