Invatamant special in lume

Moderators: camel, moderators

Invatamant special in lume

Postby dora » Tue Mar 15, 2011 6:12 pm

Invatamant special Finlanda


Contactul cu sistemul de Invatamant special din Finlanda a constituit pentru noi o alta experienta puternica, interesanta si care ne-a aratat, inca o data, ca profesorii sunt cei care fac diferenta.

Principiul egalitatii de sanse se aplica aici intru totul. Discutand despre acest lucru cu profesorii din scoala speciala Samppalinna am aflat ca dreptul la educatie al oricarui copil este intangibil si trebuie respectat. Si punct. Adica nu este admisa absolut nicio scuza din partea autoritatilor: ca nu sunt bani, ca nu exista personal suficient etc etc! Si de fapt aceste scuze nici nu sunt emise niciodata in aceasta tara. Pur si simplu, autoritatile trebuie sa gaseasca acele resurse (bani, cadre didactice etc) pentru a asigura acest drept tuturor copiilor.

Scopul educatiei speciale este acela de a o integra, pe cat de mult posibil, in scolile de masa. Aici exista profesori de educatie remediala angajati permanent, care lucreaza cu elevii cu dificultati de invatare atat in cabinetul propriu, cat si in ora de curs, in timp ce profesorul/invatatorul lucreaza cu restul copiilor atat timp cat este necesar pentru ca acel elev sa recupereze decalajul de cunostinte.

Clasa de educatie speciala in scoala de masa variaza de la 4 la maximum 10 copii si este o solutie temporara pentru maximum doua semestre consecutiv. Este urmata programa de educatie generala, iar profesorii trebuie sa semneze un acord cu reprezentantii legali ai elevului. Educatorul special lucreaza de regula in echipa cu un asistent special, dar uneori pot fi mai multi asistenti.

Educatorii speciali sunt mai bine platiti decat profesorii din scoala de masa si studiaza cu pana la doi ani mai mult decat acestia. Pentru a putea tine permanent legatura cu parintii, au fiecare cate un telefon mobil platit de catre scoala.

In Turku exista sase scoli de educatie speciala. Scoala Vuorela, una dintre acestea, se constituie ca un centru de invatare si dezvoltare, oferind servicii pentru copiii si adolescentii cu dificultati de invatare speciale si/sau intarziere majora in dezvoltare. In total cuprinde 5 unitati aflate in cladiri diferite: scoala primara Luolavuori si unitatile Martti, Hepokulta, Paaskyvuori si Piipari. In anul scolar 2008-2009 au fost 264 elevi si 38 grupuri de educatie de baza. Din anul 1994 au fost initiate clase pentru copiii si adolescentii cu autism, iar din anul 1999, pentru cei cu sindromul Asperger.

In cazul copiilor cu deficiente severe, fiecare are propriul educator special, care lucreaza cu elevul conform unui plan individualizat stabilit impreuna cu familia. Alaturi de educatorii speciali mai exista terapeuti ocupationali, logopezi si fizioterapeuti. Poze cu o scoala speciala din Finlanda se gasesc aici.

In anul 2008, in Finlanda, numarul copiilor cuprinsi in invatamantul special era de 47.300, respectiv 8,4% din numarul total al elevilor cuprinsi in invatamantul obligatoriu, iar daca includem si elevii din invatamantul normal care primesc ajutor suplimentar ajungem la o cifra de 126.300, sau 22,5% din numarul total al elevilor.

Invatamantul special in Romania

Daca Finlanda acorda o atentie deosebita elevilor cu nevoi speciale, nu acelasi lucru se poate spune si despre autoritatile de la noi, iar asta se poate deduce si din faptul ca Ministerul Educatiei nu a considerat invatamantul special suficient de important pentru a il introduce in „Raportul asupra starii sistemului national de invatamant” publicat anul trecut.

In anul scolar 2007/2008, numarul elevilor cuprinsi in acest sistem de invatamant a fost de 16.861 (1% din numarul total al elevilor din clasele I-VIII), cifra in scadere semnificativa fata de cei peste 35.000 de elevi existenti in urma cu 8-10 ani. Aceasta scadere a avut loc si pe fondul cuprinderii unora dintre copiii cu probleme in invamamantul de masa.

In acelasi timp, numarul scolilor speciale a scazut de la 170 in 1998 la doar 122 in 2007, numarul cadrelor didactice diminuandu-se in acelasi timp de la 8.248 la 6.151.

Spre comparatie, in Ungaria, numarul copiilor din invatamantul special era echivalent cu 1,4% din numarul total al elevilor, iar in Germania procentul este de aproximativ 5%. In general, in tarile din vest procentele sunt mai mari pentru ca o parte dintre elevii cuprinsi in invatamantul de masa primesc o atentie speciala din partea profesorilor, concept care la noi nu prea exista.

Pe de alta parte, una dintre masurile bune implementate de Minister este si conceptul de profesor itinerant. Modelul comun bazat pe un profesor itinerant, specialist in activitatea cu handicapatii mintal, care deserveste toti copiii handicapati mintal dintr-o anumita zona geografica, isi propune sprijinirea copilului si a familiei de indata ce acesta a fost depistat de serviciile medicale ca fiind deficient mintal.

Profesorul itinerant lucreaza mai intai cu parintii, sfatuindu-i cu privire la nevoile timpurii ale copilului si, pe masura ce copilul creste, va ajuta parintii sa alcatuiasca un program de invatare timpurie. Profesorul evalueaza capacitatea copilului si, cand estea cazul, va produce un program de stimularea simturilor lui. De asemenea, profesorul itinerant va facilita alegerea scolii adecvate, va oferi sfaturile necesare celorlalti profesori.

Acest model are avantajul de a nu necesita cheltuieli mari in vederea construirii de noi cladiri, copiii deficienti mintal pot urma scolile locale si pot sta cu familiile si comunitatile lor, se amesteca cu copiii normali.

Din punctul de vedere al finantarii insa, invatamantul special se confrunta cu lipsuri similare invatamantului de masa - sistemul este subfinantat, iar profesorii sunt prost platiti, ceea ce face ca sistemul neatractiv pentru cei care doresc sa profeseze in domeniu.

Nota: acesta este cel de-al patrulea articol din seria dedicata vizetei profesorilor romani in Finlanda, primul articol este disponibil aici, al doilea aici, iar al treilea aici.

sanda.bordei@fundatiadinupatriciu.ro

orgonascristian@yahoo.com

https://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/ ... re_Romania
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Fri Apr 08, 2011 1:07 pm

Bătălia pentru copiii cu nevoi speciale
14 martie 2011, 16:42 | Autor: Mara Moise | 45 afişări

În Marea Britanie sunt aproximativ 1,7 milioane de copii care au nevoi speciale de învăţare
În Marea Britanie, părinţii copiilor cu dizabilităţi ar putea primi bani de la buget pentru educaţie. Promisiunea guvernului britanic ar putea fi însă subminată de reducerile bugetare. Ideea face parte dintr-o reformă de proporţii a sistemului britanic de educaţie.


Unu din cinci copii britanici are nevoi speciale, ceea ce înseamnă aproximativ 1,7 milioane de copii. Sistemul de educaţie dedicat acestora este unul dintre cele mai controversate din Regat. În prezent, copiii care au o dizabilitate severă trebuie să fie evaluaţi de o autoritate locală pentru a stabili ce fel de sprijin au nevoie la şcoală.

Aceştia reprezintă cam 2,7% din copii. În schimb, cei mai mulţi, aproximativ 21%, care au un nivel mai scăzut de handicap, sunt sprijiniţi direct de şcoli, uneori fiind nevoie să facă uz de servicii din afara şcolii sau să angajeze mai mult personal.

Dar părinţii şi militanţii pentru copiii cu nevoi speciale susţin că autorităţile evită să evalueze elevii din cauza costurilor suplimentare pe care rezultatul evaluării le implică. Mulţi poartă o lungă bătălie cu autorităţile până să ajungă la obţinerea unei hârtii care să ateste că un copil are nevoi speciale de educaţie.

„Auzim încontinuu că părinţii sunt frustraţi din cauza nesfârşitelor amânări pentru a obţine ajutorul de care copiii lor au nevoie şi că sunt prinşi la mijloc atunci când serviciile locale nu conlucrează", a declarat Sarah Teather de la Protecţia Copiilor pentru BBC.

Implicarea voluntarilor

Guvernul, în schimb, vrea să abordeze nevoile copiilor într-un mod integrat, implicând şcolile, serviciile de sănătate şi pe cele sociale. De asemenea, vrea să eficientizeze procesul de evaluare punând la lucru toţi profesioniştii implicaţi - doctori, profesori, psihologi, logopezi - pentru a face o singură evaluare comună. O altă idee este de a implica grupuri de voluntari. Dar încă nu e clar cât de profund va fi rolul lor în desemnarea planului de îngrijire sau cum se va finanţa acest plan, deşi se spune că bani la buget există.

Un plan ambiţios este de a înlătura obstacolele în includerea copiilor cu nevoi speciale în şcoli. Mark Lever, directorul executiv al „National Autistic Society", a spus că părinţii trebuie prea des să poarte bătălii mari pentru ca nevoile copiilor lor să fie recunoscute, înţelese şi îndeplinite.

Însă promisiunea Guvernului de a creşte sprijinul pentru această categorie de copii ar putea fi subminată de tăierea costurilor, devenind astfel nerealistă. „Deja se aplică scăderi dramatice în privinţa multor servicii pe care profesorii se bazează pentru a sprijini copiii cu nevoi speciale de educaţie", a declarat Mary Bousted, secretar general la Asociaţia Profesorilor.

Uneori, părinţii trebuie să aştepte mult pentru a primi o evaluare a copiilor

"Se aplică scăderi dramatice de costuri în privinţa multor servicii pe care profesorii se bazează pentru a sprijini copiii cu nevoi speciale.

Mary Bousted

http://www.adevarul.ro/scoala_educatie/ ... 56089.html
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to GRADINITE,SCOLI, UNIVERSITATI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest