Mars Autism 28 mai 2012

Moderators: camel, moderators

Mars Autism 28 mai 2012

Postby dora » Mon May 28, 2012 12:54 pm

Mai multe organizaţii neguvernamentale organizează astăzi, în Capitală, un miting şi un marş pentru modificarea unor ordine astfel încât persoanele cu autism să nu mai fie nevoite să declare un coeficient de inteligenţă sub 35 sau să accepte alt diagnostic, pentru a beneficia de servicii.


„Această eroare legislativă, care, din păcate, nu este singulară, este contrară prevederilor Convenţiei ONU pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi limitează accesul persoanelor cu autism la abilitare, şcoală sau la angajare”, susţin iniţiatorii acţiunilor în favoarea persoanelor cu autism, într-un comunicat de presă.




Manifestările se desfăşoară pentru susţinerea petiţiei pentru drepturile persoanelor cu autism, semnată de peste 3.000 de oameni.

Reprezentanţii societăţii civile s-au întâlnit la ora 10.00 în faţa sediului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru a depune petiţia, după care se vor deplasa şi la Ministerul Sănătăţii şi la Guvern. Marşul către Guvern este programat să înceapă la ora 12.00.


http://www.presaonline.com/stiri/stiri- ... 44298.html
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon May 28, 2012 7:16 pm

Miting şi marş în Capitală pentru susţinerea drepturilor persoanelor cu autism
Luni, 28 Mai 2012 15:33
Mai multe organizaţii neguvernamentale au organizat, luni, în Capitală, un miting şi un marş pentru susţinerea drepturilor persoanelor cu autism, solicitând în acest sens modificarea unor prevederi legislative.







Organizaţiile neguvernamentale din România care sprijină cauza celor cu autism, susţinute de cei peste 3.000 de semnatari ai "Petiţiei pentru respectarea drepturilor persoanelor cu autism", cer modificarea de urgenţă a Ordinelor comune ale Ministerului Sănătăţii din 2002 şi 2007 pentru încadrarea în grad de handicap.

ONG-urile semnatare ale petiţiei urmăresc prin acest demers ca adulţii şi copiii cu autism să nu mai fie nevoiţi să declare un coeficient de inteligenţă sub 35 sau de la vârsta de 18 ani să accepte un alt diagnostic de sănătate mintală pentru a beneficia de drepturi sau servicii.

Potrivit organizaţiilor semnatare, această eroare legislativă este contrară prevederilor Convenţiei ONU pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi limitează accesul celor cu autism la măsuri de protecţie socială, şcoală sau angajare.

"Dorim să modificăm ordinele de încadrare în gradul de handicap pentru copii şi adulţi în ceea ce priveşte persoanele cu autism, astfel încât ele să fie încadrate în gradul de handicap şi să primească sprijinul de la stat în funcţie de gradul lor de funcţionare şi nu în funcţie de IQ sau de o asociere a unei boli psihice, aşa cum există în acest moment în legislaţia din România", a declarat Andreea Sorescu, reprezentant al Asociaţiei "Învingem autismul".

Cu ocazia acţiunii lor, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care promovează drepturile persoanelor cu autism au avut întrevederi cu reprezentanţi ai MS şi MMFPS şi vor depune petiţia lor şi la Guvern.

"Ne-am bucurat ca la MS să fie vorba de un dialog şi de un parteneriat care prevede o conlucrare pe modificarea ordinelor comune, ministrul Vasile Cepoi spunând chiar că imediat după întâlnire o va suna pe ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ca să vadă care ar fi demersurile, ce s-a lucrat până acum şi să se pună la comun în ceea ce priveşte modificarea ordinelor de încadrare în handicap pentru persoanele cu autism.

Pe de altă parte, ne-am bucurat că ministrul Sănătăţii a avut iniţiativa ca acest lucru să nu se încheie aici şi împreună cu organizaţiile neguvernamentale care ştiu cam ce bune practici există în ţară şi cunosc nevoile persoanelor cu autism să ne întâlnim împreună cu ministerele de resort - Ministerul Educaţiei si Ministerul Muncii - astfel încât să vedem care sunt priorităţile în ceea ce priveşte Strategia naţională pentru persoanele cu autism şi totodată care ar fi posibilităţile financiare de susţinere a serviciilor conform cu nevoile lor", a afirmat Andreea Sorescu.

Ea a spus că terapia unei persoane cu autism, în funcţie de nevoi, de abilităţi, poate fi foarte costisitoare.

"În acest moment, indemnizaţia de însoţitor este în jur de 700 de lei, ceea ce este o sumă modică, faptul că noi modificăm aceste ordine în funcţie de gradul de funcţionare a persoanelor cu autism face mult mai facilă obţinerea acestei indemnizaţii (...) mai e nevoie de mulţi paşi astfel încât intervenţia pe autism să fie decontată de stat, dar aşa cum şi consilierii de la Ministerul Muncii spuneau, ar fi ideal dacă se va ajunge la decizia de a investi mai mult în primii ani de viaţă ai copilului diagnosticat cu autism, astfel încât el să poată fi o persoană adultă independentă", a menţionat Sorescu.

Ea a precizat că la MMFPS, reprezentanţii ONG-urilor care susţin cauza persoanelor cu autism au avut o întrevedere cu consilieri ai ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu.

"Noi deja am şi demarat la nivel intern redactarea unor acte normative, am stabilit că în această comisie care se ocupă de redactarea acestor acte să participe şi reprezentaţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, vom lua legătura şi cu colegii de la Ministerul Muncii, astfel încât în cel mai scurt timp să promovăm cele două proiecte referitoare la încadrarea în grad de handicap în dezbatere publică", a declarat Călin Alexandru, reprezentantul Direcţiei de Asistenţă Medicală şi Politici Publice de Sănătate din cadrul MS.

În altă ordine de idei, el s-a referit şi la o strategie privind persoanele cu autism.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al MMFPS, Iolanda Stăniloiu, a spus că în cadrul întrevederii de la acest minister s-a discutat despre crearea unui grup de lucru pentru rezolvarea solicitării ONG-urilor de modificare legislativă a celor două ordine. AGERPRES
http://www.agerpres.ro/media/index.php/ ... utism.html
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Fri Jun 01, 2012 6:30 am

Ajutor pentru autişti



În urma unui protest care a avut loc în faţa ministerului s-a decis înfiinţarea unui grup de lucru pentru problematica persoanelor cu tulburări din spectrul autist. Împreună cu Ministerul Sănătăţii, vor avea loc consultări pentru stabilirea exactă a criteriilor pe baza cărora se face încadrarea în gradul de handicap la copii cu cele de adulţi
http://www.puterea.ro/articol/tichetele ... _30_de_lei


Grup de lucru privind problematica persoanelor cu tulburări din spectrul autist



Ieri, 28 mai 2012, reprezentanți ai ministerului muncii și specialiști din direcțiile pentru protecția copilului precum și pentru protecția persoanelor cu handicap s-au întâlnit cu membrii unor organizaţii neguvernamentale din România care promovează drepturile persoanelor cu autism, care au prezentat conducerii ministerului “Petiţia pentru drepturile persoanelor cu autism”.


Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale au solicitat ministerului muncii o analiză și un plan de acțiune pentru modificarea Ordinelor Comune ale MMFPS și MS, 725/2002 și 762/1992/2007, privind încadrarea în grad de handicap a copiilor, respectiv a persoanelor adulte cu tulburări din spectrul autist. Totodată, aceștia și-au oferit expertiza și disponibilitatea de a colabora cu ministerele implicate în procesul de elaborare și modificare a actelor normative care pot afecta viața copiilor, tinerilor și adulților cu autism.


În urma întâlnirilor de ieri de la ministerul muncii și ministerul sănătății cu grupul de activiști pentru drepturile autiștilor, miniștrii de profil au decis inițierea unui grup de lucru care să armonizeze criteriile pe baza cărora se face încadrarea în gradul de handicap la copii cu cele de la adulți. Acest grup va include și doi reprezentanți ai organizaţiilor neguvernamentale din România care promovează drepturile persoanelor cu autism. Grupul de lucru își va începe activitatea după un calendar stabilit de comun acord între cele două ministere în zilele următoare, și ar putea finaliza modificarea celor două Ordine într-un interval de 3 până la 6 luni.


****


Autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare, de natură neurobiologică, ce afectează individul în trei arii: comunicare, relaționare şi adaptarea simțurilor la mediu. În România nu există o statistică oficială care să reflecte numărul exact al persoanelor cu tulburări din spectrul autist. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin Direcția Protecția Copilului este partener strategic al organizației Romanian Angel Appeal si al Asociației de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din Romania în inființarea a 40 de Centre de consiliere și asistență pentru persoanele cu tulburări de spectru autist (TSA).


http://www.ultima-ora.ro/2012/05/29/gru ... ul-autist/
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to ARHIVA EVENIMENTE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests

cron