Autismul si dorul paradisului pierdut

Moderators: camel, moderators

...

Postby Limitrof » Fri Nov 20, 2009 1:00 am

...

‘’În basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, Fat-Frumos nu acceptă să se nască decât numai dacă tatăl sau îi promite că Ii daruieşte nu bogăţii, împăraţii, ci sensul nemuririi – al „tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte” – este o cerere în plan spiritual absolut, ispita celor materiale fiind inexistentă. Citim aici cea mai puternică expresie popular-creştină a unui neam, este strigatul cel mai acut după co¬n¬diţia pierdută, după puritatea ei primară. În acest dor al inocentei de început mai găsim o esenţă sufletească a acestui neam. Făt-Frumos îi cere tatălui sau împă¬ratui să schimbe sensul vieţii şi al morţii – să dea ceasul înapoi la condiţia adamică, să ducă totul înainte de cădere. Este o înd¬răz¬neală creştină nu o obraznicie, este cerinţă acută după calitatea vieţii şi nu după cantitatea ei, căci esenţa creştinismului stă în cali¬tatea fiinţei ca fiu al lui Dumnezeu şi nu ca, cantitate biologică, so¬cia¬lă, politică a individului în so¬cie¬tate. În nici un moment Fat-Frumos nu face concesii bogăţiei mate¬ria¬le în care s-a născut. El caută ne¬mu¬rirea. Fugind după un iepure la vânătoare, povestea spune că iese din poiana uitării şi-ncepe să-şi aducă aminte. Atunci se insta¬lea¬ză dorul faţă de viaţă în murirea ei. Coborârea din Absolut în istorie C. Noica o noteaza ex¬ce¬lent, că coborarea din Fiinţa în Fire. Ajuns cu greu din Eden în locul pământesc al naşterii sale, ceasul biologic se-ntoarce în sen¬sul timpului omului căzut şi îm¬bă¬trâ¬neşte în minute câţi alţii în ani. Aceasta este pedeapsa – condiţia perisabilă a muritorului. Şi acest muritor ca toti alţii ajunge la locul unde o dată era castelul tatălui său şi care acum este plin de ruine. În jur o lume nouă, clădiri necunoscute lui – civilizaţii noi. Printre resturile trecutului mai gă¬seşte urma tronului distrus şi sub el o ladă. Deschizând lada, din ea iese însăşi Moartea – îmbătrânită şi ea, dar care mai are puterea să-i tragă o palmă, strigându-i: „Dacă mai zăboveai, nici pe mine nu mă mai găseai!” Este pentru prima oară când Moartea este pusă în pericol să moară. C. Noica subliniază că Moartea îl pedepseşte pe Făt-Frumos ca a îndrăznit să iasă din Fire în Fiinţă’’.

Dan Puric - ‘’SENSUL VIETII, AL MORTII SI AL SUFERINTEI ÎN MILENIUL III’’ preluare de la pg http://justitiarul.ro/cultura/155.html


(…) Dar ce legatura are aceasta meditatie ontologic-crestina asupra vietii si a mortii cu tematica site-ului autism.ro > = < ?

Are si nu prea… Am citat acest fragment pentru a aproxima in cuvinte schiopatande incomprehensibilul conditiei autiste. Domnul sa va ajute sa va recuperati copiii, astfel incat fiecare copil sa descopere bucuria (multa / putina sau iluzorie) a lumii in care traim… Insa eu - [in pielea mea de individ de spectru Asperger] - m-am simtit dintotdeauna asemeni unui spirit batran si ''piezis'' (vorba lui Arghezi)... Iar dincolo de ANGOASA (vesnic prezenta) exista niste difuze ‘’amintiri’’ de (trecuta) fericire ancorata intr-o imuabila stabilitate.

Constantin Noica: ''Moartea îl pedepseşte pe Făt-Frumos ca a îndrăznit să iasă din Fire în Fiinţă’’

De-ar fi numai atat… Exista insa o pedeapsa si mai mare. Este acest blestemat AUTISM, in care spiritul ramane in FIRE, iar trupul coboara intr-o FIINTA a carei minte patineaza infricosata (ANGOASA) la periferia necunoscuta a unor lumi disjuncte.

Autismul imi este pedeapsa si dorul coplesitor de a ma intoarce in paradisul pierdut.
Limitrof
 
Posts: 6
Joined: Tue Apr 28, 2009 3:54 pm

Postby dora » Mon Nov 23, 2009 5:12 pm

Limitrof,

uite aici un eseu...

Daca ai timp mai stai pe aici si povesteste-ne despre tine




Autism: sindroamele Soledad / Internet / Arcadia

personale [ ]
pseudoeseu subiectiv


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Nitu Maria [Maria29 ]

2008-08-02 | |





Pseudoeseu subiectiv

Citeam cu creionul în mână cartea lui Matei Călinescu: "Portretul lui M", o poveste dramatică a unui părinte care vrea să-şi înţeleagă retrospectiv fiul, Matei, răpus la 26 de ani de epilepsie şi de autism, sindromul Asperger.
Intrând empatic în carte, simţind organic ochelarii speciali cu lentile de autism, textul devenea o parafrazare: "Drumeţule, iată Chipul tău!".
Eşafodam un prim sindrom: „Soledad”.
M-am oprit, în paranteze de jurnal la note de lectură, descifrându-mă într-o altă cheie de analiză, cu reflecţii dubitative, într-un pasaj cu ideea că fiecare avem în noi o doză de autism: ”trecem cu toţii printr-o fază autistă, pe care o depăşim mai mult sau mai puţin de–a lungul anilor, probabil că niciodată complet”, „autismul este o „forma mentis” care nu se transformă cu vârsta, deşi la oamenii „normali” devine irecognoscibilă, fiind acoperită de alte formaţiuni psihologice(...) - o „forma mentis” legată de pruncie şi mai ales de prima copilărie şi care poate fi descrisă nu numai psihologic, ci şi metafizic.”(p.18).
Îmi regăseam pe pergamentul meu palimpsest faze de comportament autist, infantilisme, reculuri la contactele cu oamenii, pe care le evitam din timiditate, complexe, ca o inabilitate de socializare.
Din grota singurătăţii mele ieşeam uneori între oameni parcă sălbăticită întru comunicare, ca o străină, cu senzaţia că ei sunt extratereştri, ori eu sunt o extraterestră printre ei. Pesemne reziduuri dintr-o adolescenţă ratată, îmi zic, atunci când citesc că perioada cea mai grea pentru autişti e a adolescenţei, când ar putea construi punţi peste prăpastia dintre ei şi ceilalţi, altfel rămân prizonieri ai singularităţii lor şi ai "singurătăţii autiste" (despre care vorbea Donna Williams în vol. ”Nobody nowhere”, autobiografia unei autiste).
Îmi notam conştiincios, că abstragerea din social e o formă de manifestare a autismului, prin timiditate, şi terapia ar fi tocmai prin contactele sociale, pe care eu le evitam timorată, nu-mi simţeam convivul, contactul îmi părea o confruntare temerară, în care mă simţeam slabă, lipsită de curaj.
Un bolnav de autism, îmi mai notam, petrece mult timp singur şi nu depune prea mult efort pentru a-şi face prieteni. E un singuratic printre colegi, de parcă intrarea în lumea reală, socială, ar fi să fie ca şocul unei căderi într-o lume haotică, căreia nu-i înţelege structura, nu se potriveşte cu tiparele sale mentale. Dezorientat, devine şi el haotic, un neadaptat în situaţii elementare pentru cei din jur.
Şi uite aşa, din inadaptabilitatea mea, suferindă de sindromul Soledad, când lumea îmi pare ininteligibilă, inhalez ca monoxidul de carbon complexul că nu înţeleg, ca un autist, esenţialitatea lumii.
#
Problema autistului, de cum începe ziua, e de a-şi regăsi identitatea, ca un monolog dramatic ionescian, să umple irealitatea goală a trecutului fulgurant imediat de după somn, când la trezire, prima senzaţie e aceea de vid, şi de anxietate în faţa vidului.
Monitorizez cum dimineaţa îmi regăsesc cu greu identitatea, copleşită de visuri pe care le iau prea mult în serios. E o irealitate dimineaţa mea, pe când personajul ”normal” îşi regăseşte identitatea instantaneu, fără efort conştient. Dacă dificultatea asta e o caracteristică a procesului de maturizare la autişti, atunci, pentru că mie nu-mi reuşeşte, rămân infantilă.
Şi ca-ntr-o reacţie în lanţ, mă cariază dilema normalităţii, definită în societate ca un echilibru. Tot ceea ce e în afara echilibrului e anormal, de aceea nebunia e o stare de anormalitate, marcă de dezechilibrare. Când mă indignează burghezismul convenţiilor ipocrite - trebuie să fii „ca lumea”, de îndată ce eşti altfel, te desfid - îmi imaginez, ca o jubilaţie sodomică, o răsturnare a situaţiei, prin decretarea nebuniei ca stare de normalitate. Normalitatea ar trebui parametrizată altfel: prime legi ale unui decalog al său să fie acele aserţiuni: "fiecare om e aşa cum e”, astfel că "toţi oamenii sunt diferiţi”. De fapt, cum şi normalitatea e o chestiune de cultură, şi cum nu mai e nimic universal-valabil, totul e relativ, ce e normal într-un context cultural e anormal în alt context şi viceversa!
Perceperea timpului, problemă mai spinoasă decât Raiul şi Iadul, se pare că la fel e cuiul lui Pepelea: autistul are mari dificultăţi în perceperea viitorului, în înzestrarea cu ceva personal a acestui timp alb, neutru prin vacuitatea lui - dar de fapt sabia lui Damocles deasupra capului tău. Imaginea viitorului e mai săracă şi mai anxioasă decât cea a trecutului - care are certitudinile de bază ale celor întâmplate. Doar prezentul e potenţial liniştitor, deşi strâmt, închis în el însuşi, cu mici ritualuri pentru oprire, „arrête-temps” pentru autişti, "passe-temps" pentru normali.
Mă simt autistă când mi-e teamă de planuri de viitor, să privesc în perspectivă. Din nesiguranţă şi complexe, mă agăţ laş de clipa prezentă, sperând la fel de laş că timpul va rezolva în favoarea mea, vivat doar prezentul, din teama de a cădea în timp, în plasa - capcană de păianjen a timpului.
Ne împlinim fiinţarea prin trecut şi când mă întreb şi eu ce vise avea copilăria mea, constat că nu am prea multe amintiri, de parcă traume ar fi pus un cearşaf la ferestrele ei...
#
Complementar, navigam pe Internet, să caut o brumă de informaţii despre autism, ca să nu mă mai simt autistă într-o lume normală, să mă integrez în Internet-ul acesta - un angrenaj parşiv de simulare a socializării.
Între timp, rămăsesem ţintuită la paginile din carte în care se detaliau impresiile legate de filmul lui François Truffaut: L'enfant sauvage" (1969), cu un scenariu după un caz real, de prin 1798, al unui copil autist, găsit într-o pădure din Franţa, după 12 ani, sălbăticit în singurătate. Nu ştia comportamentul uman, să comunice cu oamenii şi mai ales să articuleze vreun cuvânt, şi a fost dus la o instituţie de surdo-muţi.
În mintea mea se amestecau cu imagini din film frazele despre autism, despre inabilităţi la nivel de limbaj, imaginaţie, emoţie şi socializare -toate sub umbrela comunicării, când copilul, incapabil de comunicare verbală, învăţa alfabetul şi cuvinte cu litere sculptate în lemn.
Starea de internaută de ocazie (Internetul ca o lume unidimensională, doar cu dimensiunea virtualităţii, sărăcită de complexitatea umanităţii) m-a catapultat în imaginarea unui scenariu de SF indus parcă inconştient, grotesc-supradimensionat, o "fenomenologie" a autismului sui generis, aplicată la societatea informaţională: o întreagă societate autistă, în care cei normali ar fi cei handicapaţi, cu senzaţia că bezeaua asta de societate informaţională poate duce la schimonosite stări de autism.
Un cotidian răsturnat în paradox, când, într-o jubilaţie a comunicării rapide, „sans frontières”, societatea se îmbolnăveşte chiar la nivelul comunicării, la nivel mondial, de autism, sindromul Internet.
Excesul de calculator, comunicarea doar virtuală desocializează, devii un fel de surdo-mut, nu mai ştii să articulezi sunete, să scrii litere, pentru că le articulează şi le scrie calculatorul, tastatura şi mouse-ul. E o pseudo socializare cu întreaga intimitate pe tapetul Internetului.
Prin abstragerea din social datorită lipsei contactelor umane directe, regăseam acel „enfant sauvage” al lui Truffaut, izolat de societatea reală, în realitatea virtuală - irealitate de fapt - o pădure mai parşivă prin mirajele ei fata morgana.
Autistul nu răspunde cu încredere altora şi nici nu-şi priveşte în ochi interlocutorul. Să-ţi poţi privi interlocutorul în ochi - un detaliu lipsă, insignifiant pentru societatea roboţilor.
Autistul e speriat de manifestările emoţionale ale celuilalt - reacţia e de recul. Contra voleul e că în jungla Internetului eşti scutit de impulsul acestui recul, ai impresia că eşti viteaz, pe chat îţi poţi permite orice! O.K.!
Şi totuşi…(vorba lui Arghezi)…
Comunicarea asta non-verbală are şi ea farmecul, spârnelul ei, să simţi reacţia imediată a celuilalt, aprobarea sau dezaprobarea, prin palmele calde pe umăr ori o sprânceană încruntată...
Un copil autist poate să nu plângă dacă se loveşte. Internautul nu ştii dacă poate ori dacă ştie să plângă ori să râdă.
Cum se transmite prin Internet plânsul?! Ce sens are plânsul dacă nu-l vede şi nu-l alină nimeni? Unde să pui florile pentru o cină romanică într-o conversaţie pe Internet?!
Autistul internaut nu poate simţi cum e gustul îngheţatei savurată împreună cu cineva, se îmbracă singur, face cumpărături singur...
Unii bolnavi de autism abia dacă răspund la impulsurile celor cinci simţuri.
Simţul văzului, dincolo de ecranul monitorului, nu va mai percepe alte orizonturi, cerul ori scânteile unui foc în vatră, simţul tactil nu percepe decât răceala şi asperitatea plasticului de la tastatură, simţul auditiv doar înregistrările pe bandă ale cascadelor, ale ploilor fără mirosul reavăn al pământului arcuind un curcubeu.
Cu jocurile virtuale nu se dezvoltă abilităţi, ci dimpotrivă, ca-n autism, se atrofiază abilităţi mentale, imaginative, sociale.
În alt spaţiu decât cel virtual, internautul, dragul de el, e ca un nou-născut, lipsit de imaginaţie, fără materia primă a cunoştinţelor şi a senzaţiilor asimilate direct, spontan, într-o memorie subconştientă, pe care să le asambleze creator, imaginativ..., nu prin simulări programate, într-o memorie conştient contorizată. Nu se poate învăţa virtual înotul ori o excursie în munţi…
Scenariul meu S.F e minimal, totul redus la un decor doar cu o cameră şi un ins izolat aici cu un calculator - mediul de laborator pentru acea „cecitate mentală”, imposibilitatea socializării, a percepţiilor semnelor sociale, a expresiilor. Mediul ambiant, acel „habitatus", e din monitoare şi dischete ori CD-uri, iarbă verde la concentrate, zâmbetele "smiley faces" la tastatură....
Şi nu suntem bolnavi, ci foarte sănătoşi, normalitatea în noul context cultural!
Parcă ne jucăm cu focul, chiar dacă se mai trage un semnal ecologic de alarmă, dar cam prea jucăuş şi inconştient- iresponsabil, când se spune totuşi că dependenţa de Internet e ca un drog, inofensiv în doze mici, de heroină, şi letal în supradoze de cocaină.
Autismul e o boală a sec. XX, recent diagnosticată, la fel şi Internetul.
Autistul, nota Matei Călinescu despre M, nu înţelege enigma povestirii cu imprevizibilul ei, prin „lipsa de simţ narativ” nu ştie să integreze într-un context cele citite, percepe serial.
Internautul percepe orice tot serial, prin secvenţialitatea ecranului. Timpul lui e clipa în faţa calculatorului (când periodic trebuie să mai dea "save" celor scrise, să nu se şteargă), nu are răgazul unor clipe de amintire ori de perspective.
Ieşirea în stradă, din camera cu calculatorul, ca dintr-o cameră de gazare, e parcă intrarea într-un timp ceţos, fără amintiri, doar în prezent, fără viitorul decât cel imediat, al următoarei mişcări de deschidere a computerului, o consumare a timpului între "open" şi "shut down".
Când de pe calculator se şterg mesajele, nu se mai ţine răbojul timpului, nu mai rămâne nici o amintire, trecutul e la fel gol, fără nimic personal. Nu mai e şansa nici unui "scrin negru " cu scrisori.
„Memoria mea mi s-ar părea sărăcită fără imagini concrete şi simbolice - şi fără schimbarea lor în altele prin magia metaforei fără fenomenul amintirilor (în care e franjurat timpul) regăsite prin lectură „memoria e axa identităţii. Cum altfel ne construim identitatea decât din amintiri? Viaţa e făcută din amintiri şi din proiecte, chiar şi „visând” „cai verzi pe pereţi” şi ei dau un sens vieţii, dacă are vreun sens(.p.137).
Autiştii nu au acest simţ al reveriei, şi nici internauţii autişti!
Copilul unei vecine la trei ani era expert în jocuri electronice, nu ieşise toată vara la un joc cu mingea, la „iarbă verde”. Câştiga campionate pe calculator, era „the best”, iar în curte nu îndrăznea să intre în grupul de copii, care-i ironizau stângăciile. Ceva similar cu povestea calului folosit în mină ca animal de tracţiune şi care, scos la lumină, nu mai ştia să pască, nu mai simţea gustul şi culoarea ierbii.
Şi atunci am revenit la notiţele despre coexistenţa necoordonată şi nefirească a vârstelor la autişti: vârsta emoţională, socială, mentală, sexuală, învârtejite de data aceasta în malaxorul Internetului, care fracturează vârstele în dezvoltarea lor firesc-armonioasă. Vârstele sunt distorsionate şi sufocate una în alta, într-un amalgam angelic-diavolesc. În vieţuirea asta virtuală, de exemplu, sexual, internautul poate fi cast, dar e un virgin expert în sex, cu o castitate perversă.
E drept că-n dezvoltarea istorică a societăţii pot fi arse etape. Ca să preiei civilizaţia de alături, nu e nevoie să treci şi tu prin transportul cu măgarul, chiar nazarinean, dacă vecinul zboară cu avionul, dar nu e valabil în trăirea propriei vieţi: etapele vieţii proprii nu se pot arde fără sechele!
În camera sa, internautul împlinit ("de bună voie şi nesilit de nimeni iei în căsătorie calculatorul…") ca într-un lagăr nazist, e propriul său fürrer, inconştient, devine un cod accesibil doar printr-o parolă, e un "user name" şi un "password", ca plăcile de metal de la mâna deţinuţilor de la Birkenau-Auschwitz.
#
Şi-n această stare, "pe culmile disperării", din marasmul autismelor Soledad şi Internet - adevărate distopii, salvarea poate fi o utopie, o societate mondial şi ireversibil bolnavă tot de autism - sindromul Arcadia. Un autism frumos, care să fie starea ei de normalitate şi de sănătate, "tinereţe fără bătrâneţe ...”Doar nu de florile cucului basmele se băsmuiesc la urechea copilăriei...
Autismul - ca o stare de angelism heruvimic, într-o societate a iubirii, angelică în gândire, trăire, convieţuire, o utopie socială şi psihologică, sentimentală, o lume a dreptăţii şi a bunătăţii, a iubirii universale.
Miturile apar din aceste frumoase şi necesare utopii, ca ectoplasmele într-un ecosistem.
Mitul copilăriei, vârsta de aur, coborât în lumea noastră rahitică a realităţii însăşi, e agresat, şi aceasta, cu anticorpii săi, îl schimbă genetic în Mitul Paradisului pierdut. Se pare că numai o stare de autism ar readuce acel Paradis din pierzania sa, o societate bolnavă de autismul sănătos, prelungit al copilăriei (chiar dacă atunci nu l-am mai realiza paradis, fiind starea normală în care am respira, ca broaştele în baltă).
Sunt fericiţi copiii, pentru că văd fără subiectivitate şi voinţă, pentru că "a vedea e încântător, iar a fi îngrozitor". "În faţa intelectului copilăresc "lumea se înfăţişează ca un Eden: şi aceasta e Arcadia în care ne naştem cu toţii" (Shopenhauer).
O copilărie continuă, metamorfozând scenariul de S.F. din horrors în feerie, într-o fiinţare în starea de infantilism angelic, pentru a se recupera şi mitul Vârstei de aur şi al Societăţii utopice.
Într-o normalitate a absurdului, socializarea înseamnă tocmai pierderea Arcadiei, când e strict necesar să devii un contemplativ inevitabil frustrat - frustrarea ca o literă a alfabetului adaptabilităţii sociale. Să accepţi stoic - ca să nu rămâi un inadaptat, un „anormal”- să fii un frustrat de angelismul copilăriei. Or, să trebuiască să fii autist ca să trăieşti starea platonică în care nu concepi şi nu înţelegi minciuna şi disimularea şi să ai darul contemplaţiei gratuite.
O societate normală şi civilizată are regulă elementară, de aur, din decalogul civilizaţiei (ah, civilizaţia, Dumnezeul societăţii!) decretarea ca legale, necesare pentru buna funcţionare, prefăcătoria, teatrul (oo!, cum mai trebuie să joci teatru, cu eufemismul „convenţii sociale”, „de trai în comun civilizat!”). Pentru cei cu sindromul Arcadia, asta ar fi unul dintre păcatele teologice "strigătoare la cer" ale unei societăţi ilogice şi corupte, în care sunt normali microbii incorectitudinii, să fii sănătos trebuie să te vaccinezi cu aceşti microbi. Vivat microbii dătători de sănătate, pentru cine nu concepe minciuna şi ar fi handicapat în socializare. Să accepţi regulile morale în stare ingenuă, ca un autist, să nu poţi concepe răul acel „imp of the perverse” al lui Poe, dorinţa de răzbunare, de a trişa pentru câştig, să fii paralizat de inocenţă, "pentru că inocenţa, lipsită de un sens al posibilităţii răului, e o infirmitate în această lume”(p.144) ), e o utopie, când minciuna sau falsificarea sunt de fapt trăsături ale oricărui sistem de comunicare în societate.
Îmi imaginam generalizate jocurile aşa cum le concepea un autist în superbia lui, să câştige ambii, nu înţelegea rivalitatea, acea „rivalitate mimetică” din teoria lui René Girard, ci voia ca ambii să se bucure de victorie, când astfel "s-ar putea îndrăgi jocul în sine, regulile jocului, surprizele pure ale hazardului”.
Dar atunci unde ar mai fi plăcerea sadică a competiţiilor, cu încrâncenare de Jocuri Olimpice (acea moştenire de la grecii care au născut mitul fals că ar însemna apel spre pace şi armonie), când de fapt cu cruzime se ucideau adversarii în arenă - când Nero, deşi a abandonat cursa a fost declarat învingător, când spectacolul şi senzaţionalul, sunt în sângele firesc al firii umane, cu setea de spectator la lupte de gladiatori - Caezar care manageriază viaţa ori moartea cu degetul în sus ori în jos, după cum l-a satisfăcut sau nu spectacolul sângelui…
Fariseism e-n toate, "e-n cele ce sunt, şi-n cele ce mâine vor râde la soare"…
Fericirea şi seninătatea copiilor cu autism îi fac fiinţe angelice, parte din identitatea divină, autistul retrăieşte o stare edenică, a naturii nepervertite de om. Socialmente aceşti angelici sunt sortiţi batjocurii.
Fericirea lor străină de această lume, capacitatea de a vedea pur şi simplu, gratuit, neînţeleşi în fericirea lor, atât de simplă, „făcută din plăcerea de a contempla principii - a vedea pur şi simplu, fără întrebări şi curiozităţi, fără îndoieli sau certitudini, a le vedea cu o liniştită gratuitate, fără motive ulterioare”(p.86), e sadic pedepsită.
Sindromul Arcadia e utopia lumii inocente a autistului, o inocenţă funciară, teologică. Într-o lume reală, cu normalitatea noastră, nu a lor, inocenţa lor e o tragedie. "Din nefericire, suspiciunea e un mijloc de cunoaştere. Încrederea nu.”(p.158) şi mi-am amintit de păţania lui Pinocchio, care nu pricepe şiretenia vulpoiului şi i se fură mica lui avere.


http://www.poezie.ro/index.php/personal ... _/_Arcadia
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

About ''me'' (=''similaritati''):

Postby Limitrof » Sun Nov 29, 2009 1:32 am

About ''me'' (=''similaritati''):


Despre mine… Pai eu ma regasesc ‘’très bien, merci’’ intr-o biografie asemanatoare celei de mai jos… Ha!!! Dar un ‘’ha’’ murat intr-o realitate de aceeasi SUBUMANA CALITATE:



Autor: tudoracheda_2PH
Data: 11-08-2009


''Am 45 ani .celibatara,stau cu parintii la casa si ne necajim mult si de cind ma stiu,am tulb,deliranta pusa recent dar nu sint sigura ,la23 ani eram internata la aiud cu depresie=eram subing stagiar,repartizata din Galati,unde am absolvit cu supraefort,eu suspectez boala mea m.veche ,jurnalul intim de la 12.si16 ani graieste,cum jeleam sit.mea fam,aspectul meu fizic de care m-am complexat teribil,firea mea ciudata care n-a stiut niciodata ce vrea,ma mir si acu cum m-am chinuit sa lucrez cei 16 ani ca sa am o pensie de supraviet, la limita decentei,minime.poate e pedeapsa credintei mele slabe si a faptului k mi-am judecat genitorii pt toate greselile grave comise si cu rautate,din prostie,pe k nu stiu dk treb sa le arat,am lucrat si sub pregat. mea,k portar,laborant,preparator productie,putin k tehnolog,boala m-a incoltit atit de perfida si propriia familie mai rau-mi facea,desi poate inconstient,ei insisi si-au complicat prea mult traiul cu munca lor istovitoare,cu vesnicele neintelegeri,amenintari,reprosuri,jigniri vulgare si violente extreme,agresiuni fizice,verbale,nu-i urasc tot timpul.dar revine periodic cu forta acee aversiune urita care ma schimonoseste oribil,pt k urlu si eu la ei cind m-apuca crizele isterice.de minie si groaza,mi-e rusine cu mine,o fi vreo scapare ?sa plec dar unde ,cine ma ia cu asa "tare"?Doctora pshiatra de la voila ,Cimpina mi-a dat"psihoza discordanta."acu 9 ani,dar de 5 luni un dr nou din Ploiesti,mi-a pus TULBDELIRANTA.mie nu-mi place frontinul si abilify,.mi-a venit f. rau dupa el,astepam la dentist mult si m-a luat cu voma,transpiratii febrile,stare cumplita de epuiz,amorteli toti muschii,oase,credeam ca-s pe duca,un infarct//sintem maniaci toti ,sa domine ,sa fie ca ei,desi sint aberanti,nu m,lasa sa fac gimn,k ma -ngras si am 1.58,si acazut stima sine alarmant,ma simt ci miinile legate=prea multe restrictii si am si initiative bune,dorinta mea e sa fiu un om implinit,dar cum?colege m. tinere din estuar au avut curaju de a fi mame,eu n-am voie,k iese handicapat din start,.De fapt n-am avut o prietenie adev, cu un barbat,mai durabila,succese efemere ,m degraba,k m-au costat scump,
De abia recent am reusit sa am un PC m vechi,si sa inst,net dar cu citi nervi consumati eu si ei,DZEU stie,mama -mi ia pensia,si ma milogesc de ea sa-mi dea cind reusesc sa ies si eu din curte,am stat si cite o luna -nchisa -n casa,cu radio,carti cu chin citite=ambitie oarecare avut sa devin si eu ceva cu rost/
Nu vreau sa va mint cu nimic.jur k nu stiu dk am cu ce sa ma laud.,poate am ceva demoni-n mine,dar-l caut asiduu pe Isus ,am ceva amici crestini,f.seriosi si maturi desi m.tineri de la k ai ce invata,soarta le-a dat o fam,m,zdravana,echilibrata,au servici,multe indatoriri pe k le onoreaza!si eu de abia ma suport si pe mine si pe ceil,cum sa evoluez dk mi s-a transmis atitea chestii negative/ se sperie kind vine fact electrica,romtelecom unde am si contract pt net si telefon fix,dar cind da bani pe tigari whinchester sau cafea scumpa ,medicamentele lor de inima,osteoporoza,astm,adenom prostata,ateroscleroza,partial compensate,va declar solemn ca din 2 pensii amarite e umilitor sa traiesti,,unii colegi l-ar impusca pe Basescu,dar eu i-am contrazis la fundatie,stiu sa fiu si buna,chiar cu dusmanii si nu-i inventez,au fost diabolici la extreme.E greu sa fii parinte,o stii Domnul de ce nu mi-a
dat ac. misiune!
. Si totusi sint atit de obisnuita cu ei, k nu-mi imaginez k intr-o zi ii voi pierde,ma vor parasi si abandona ,mama zice k mai bn ar fi sa mor decit sa lase o proasta-n urma,sa nu rida lumea, k o sa ma intinda cainii!..chiar asa sa fie?pai iau 10 pastile si rezolv problema rapid,am o groaza in sertare,Poate nu voi face fata!pt k eu sint m. activa 2-3 zile dupa care cad la pat,2 zile si tot asa.ce se va -intimpla cu mn dk unu da coltu curind?nu cred k pot suporta,+sa vad straini incaltati,cu microbi,murdari-n casuta mea,
Tatucu meu e crestin evanghelist ,urmat exemplu parintilor lui.etalon de austeritate,simplitate,munca,cinste,devotament ,sacrificiu,credinta cu cei 6 copiii ,fara morti,n-au stiut de avort,si au crescut in saracie lucie,ce i-a marcat profund,MAmuca ,ortodoxa convinsa,cu pomeni,luminari si toate cele, va -nchip cite conflicte doar de la ac.subiect?El nu crede-n sfinti si toate astea,Nu l-a primit pe preot sa faca festanie si mama a plins a 2-a milion data,La miexu noptii ne=a batut-n geam k sa intre prin usa din fata hol . dat cu spray gindaci -n camara,bucat,dormitor,.a fost sinistru,SA ma opresc,poate v-am plictisit si n-o sa-mi raspunda nimeni



Comentarii / raspunsuri: 8 |

Autor: scarface
Data: 11-08-2009, ora 19:02 | Raporteaza continut inadecvat


",dar-l caut asiduu pe Isus ,am ceva amici crestini"
Daca il cauti pe Iisus il gasesti cu siguranta, sau mai degraba te va gasi El pe tine cand te astepti mai putin si daca vrei te pot ajuta si eu, care te inteleg pe deplin si care am mai ajutat la multi oameni in situatia ta.
Esti foarte normala, numai doctorii nu sunt normali, caci nu sunt in stare sa vindece nimic si intoxica omul cu medicamente in speranta ca ele ar ajuta la ceva fara sa se gandeasca la daunele facute de ei care sunt mai mari decat boala sau slabicunea initiala.
Este unul din cele mai sincere si frumoase postinguri de pe aici in ciuda problemelor mari care reiese din ele, dar care sunt toate rezolvabile...
Da-mi te rog un numar de telefon si o sa te sun.


Autor: tudoracheda_2PH
Data: 11-08-2009, ora 20:09 | Raporteaza continut inadecvat


scarface-=cicatrice pe fata? nu stiu ce sa fac,dk esti un slujitor adevarat crestin si n-ai si alte interese meschine,k multi inselatori ademenesc cu vesminte sfinte,curate. am sa risc


Autor: tudoracheda_2PH
Data: 11-08-2009, ora 21:40 | Raporteaza continut inadecvat


orice gatesc eu nu e bun,nu-mi intelege preocuparile,ma critica sau jigneste,la doar 70 ani sa fii asa ramolit,sa-ti fie ciuda pe copilu tau k em tinar si vede viata m.altfel. si k ramine-n casa facuta cu atita sudoare,truda, lacrimi?stiu k au profitat prea multi de firea lor harnica,cinstita,putin naiva ,el f,suspicios ,cu mania persecutiei.,vecinu-l influenta malefic k toate femeile cu serviciu sint curve,avea o putere de bou.si credea ca nu sintem ai lui.biata femeie,de la atitea avorturi,i-a scos ovare,uter si menopauza precoce tare la 32ani,si ignoranta ei a fost mare cit orgoliul ei absurd de a indura atitea umilinte,
de fapt,recunoaste k n-a vrut copii cu un asemenea om,dar poate-i adevar 60%..n-ar fi vrut nici cu altu.pt k n-avea vocatie de mama,si s-a maritat din ambitie cu un om care nici nu concepea sa n-aiva copii,si de aia a nascut k o alunga altfel si a devenit mama constrinsa cu usa,CAre o fi mai de condamnat,dk m. are vreo importanta in ce conditii s-a trait,ce foamete ,descriu ambii au indurat,si cite altele
si totusi faptul k sint alaturi de ei si nu din comoditate,frica de esec,..nu-i elocvent?le dau din anii mei ,mama pk se agata de viata m.dornica,desi se lament k ce urita-i batrinetea,desi inca-i activa,dar in sens rigid,ce mindri erau cu fata lor intrata la universitate cu22 pe loc in82=an de gratie.fara meditatii partic,si cum s-a mai jucat destinu cu noi toti, e viata cam curva cum se m.zice pe alocuri?!Oameni k Arsenie Boca se nasc rar,si trupul fara vlaga mirosea tot frumos desi gasit tarziu,nefiind imbalsamat,inteleg ultima parte si-a trait-o-n sihastrie,in israel,zona-mi scapa.ma ataca tintarii,ma plictiseste si fundatia,n-ar trebui,k plictis. vine de la diavol,rabdarea de la ingeri!va doresc lumina si pace- suflet.cu drag pt spiritele nobile''!




In legatura cu biografia de mai sus… Cand veti avea o picatura de timp liber, scrieti-i va rog cateva randuri calde pe pagina:

http://209.85.129.132/search?q=cache:1o ... -8&strip=1


! Link-ul acesta se deschide doar prin copy+paste SUS in bara la google.
Limitrof
 
Posts: 6
Joined: Tue Apr 28, 2009 3:54 pm


Return to ADULTI CU AUTISM

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron