Adolescenti cu autism

Moderators: camel, moderators

Postby dora » Wed Mar 12, 2008 1:42 pm

tothgaby_7 wrote:Am citit despre X fragil. cred ca este un subiect care trebuie dezbatut mai pe larg. m-a voi documenta si am sa scriu despre ce aflu.
Am vazut un articol cu doi studenti care au descoperit ceva important despre autism .cred ca daca am putea sa-i rugam sa viziteze acest forum poate ne-ar putea da citeva sfaturi .Articolul respectiv era forte sumar,dar , esentialul era ca au fost recunoscute lucrarile lor ,pentru care primesc si premiu.
majoriatea din noi suntem parinti ,fara pregatire in medicina, ar prinde bine si sfatul specialistilor (adevarati)



Ar fi minunat daca fiecare dintre noi ar aduce un specialist pe forum...
Si daca s-ar apuca sa faca un lucru, vazand ca nu s-a gandit nimeni mai inainte la asta...

De ce???

DE CE ?
E TIMPUL SA FIM ALTFEL! FAPTELE NOBILE NU SUNT PE BANI!



Pentru ca suntem de parere ca nimeni nu face ceva fara sa astepte ceva in schimb.

Pentru ca ne pandeste pericolul materialismului si banul devine masura mult prea multor lucruri.

Pentru ca nu suntem fericiti si in permanenta cautam sa ne intelegem nevoile.

Pentru ca lumea nu se schimba de la sine, trebuie sa incepem cu noi.

Pentru ca ii intalnim pe voluntari pe strada, la serviciu, in parc, la cumparaturi si sunt la fel ca noi, dar deja altfel.

Pentru ca avem nevoie sa fim mai buni intr-o lume mai buna.


http://www.voluntariat.ro/doc/campanie/ ... nie_RO.pdf
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Thu Apr 23, 2009 7:12 pm

Aspecte psihosociale legate de adolescentii autisti (I)

--------------------------------------------------------------------------------
admin 13 Aprilie 2009


Exista variatii largi ale modelului comportamental si ale abilitatilor acestor tineri. La un capat al scalei, unii se schimba atât de putin încât îi poti recunoaste peste ani, în ciuda modificarilor somatice, dupa privire, relationare, cautarea acelorasi jucarii când intra în cabinetul de consultatii, aceleasi gesturi, confruntându-se cu aceleasi probleme ca în copilarie. La cealalta extrema, unii adolescenti pot progresa atât de mult, încât pot fi educati si par sa se apropie de o viata aproape independenta ca adulti. Pentru acestia din urma, “criza de adolescenta” va avea puncte comune cu cea a tinerilor cu o dezvoltare psihica normala, dar se vor suprapune dificultati speciale care se nasc din dizabilitatile autiste.

Cei mai multi dintre copiii autisti cu dizabilitati multiple prezinta o exacerbare a comportamentului dezadaptat, slab ancorat în real, începând cu pubertatea. Schimbarile fiziologice din aceasta perioada, cresterea staturala, aparitia caracterelor sexuale secundare, induc modificari psihologice. S-a observat, chiar si la cei care au tulburari severe mai ales în sfera relationarii sociale, ca adolescenta aduce opozitia în acceptarea autoritatii adultului si hotarârea de a nu ceda în relatia cu acesta. La adolescentii autisti cu abilitati limitate, aceasta atitudine de opozitie se poate concretiza prin violenta, agresivitate si alte comportamente nedorite caracteristice în special primilor ani. Devine acum o problema deosebita pentru parinte rezistenta în fata violentei propriului copil, devenit acum mai mare, mai puternic, si ceea ce este mai grav, constient de acest lucru. Confruntarile directe parinte-copil, folositoare în copilarie, sunt de evitat la vârsta adolescentei.

La fel ca în copilarie, programul zilnic trebuie organizat, prevazut, prezentat în forma vizuala, atât acasa cât si în spitalul de zi, sau scoala cu profil special, în care se poate gasi la un moment dat adolescentul autist. De data aceasta însa, activitatile, cerintele adresate tânarului, se ajusteaza în functie de vârsta, interese, atitudini.

Elevii care urmeaza scoli speciale ar putea ramâne într-o astfel de forma de învatamânt pâna la maxim 19 ani, programul educational fiind în asa fel planificat încât sa ajute la dezvoltarea abilitatilor indispensabile vietii unui adult. De mare valoare în acest sens este cooperarea între familie si unitatea de instructie, în organizarea unor activitati care sa nu solicite comportamente complet diferite.
Conduita neadecvata apare mai rar daca individul este permanent ocupat cu ceva. Adolescentii cu tulburari autiste, la fel ca toti adultii tineri, tind sa-si piarda interesul pentru activitatile copilaresti, dar cei cu tulburari mai severe nu prezinta preocuparile obisnuite ale vârstei, nu gasesc ocupatii constructive pentru ei însisi. Aici intervine rolul medicului (eventual parinti, profesori) care trebuie sa descopere înclinatiile subiectului. Computerele i-ar putea fascina. Pictura, sculptura, modelatul în lut, tesutul, gradinaritul, munca în gospodarie, ar putea fi placute pentru unii si într-o atmosfera de cooperare s-ar gasi ceva adecvat pentru cei care devin adulti. În acest efort nou de orientare, suprasolicitare, se impune pastrarea aceluiasi control al programului de fiecare zi, dând astfel adolescentului cu tulburare autista sentimentul de siguranta, pe lânga o grija permanenta pentru starea lui de sanatate. Mentinerea echilibrului unei astfel de balante nu este deloc o sarcina usoara pentru apartinatori.

Dezvoltarea sexuala.
Pubertatea nu este de obicei întârziata la copiii cu autism, desi ei par adesea mai mici decât vârsta cronologica. Interesul pentru aspectele sociale ale relatiilor dintre sexe necesita limbaj, întelegere, explicatii particulare la care nu au acces cei mai multi dintre adolescentii autisti care ramân dependenti toata viata. Unii dezvolta curiozitatea în raport cu corpul lor sau al altora si pot încerca sa-l atinga, sa priveasca într-o maniera inadecvata sau chiar sa dezbrace alti copii. Este necesara oprirea imediata a acestor practici, dar fara exteriorizarea emotiilor negative. Cei mai multi descopera, mai devreme sau mai târziu, cum sa se masturbeze. Regula care trebuie impusa acum este acceptarea acestui fapt, dar numai în intimitate, regula stabilita cu calm, claritate, fara mânie.

Menarha apare, de obicei, la aceeasi vârsta cu a altor fete. Majoritatea par sa accepte acest lucru destul de usor. Probabil ca pentru o fata cu tulburare autista menstruatia este doar un eveniment inexplicabil în plus într-o lume confuza. Ea trebuie învatata acum rutina de a schimba tampoanele regulat. Uneori, adolescenta poate vorbi despre ciclul ei cu persoanele pe care le întâlneste. Desi psihiatric acest lucru ar putea fi privit ca o adoptare a unor atitudini deschise în raport cu faptele de fiecare zi, este absolut necesara instruirea tinerei în sensul discretiei în legatura cu aceste probleme, existând multe persoane care ar putea fi socate, sau jenate de subiect. Li se explica faptul ca pot face comentarii si pot întreba atunci când se afla singure cu parintii, sau cu alti îngrijitori.

Întrebarile posibile legate de conceptie si nastere presupun un nivel rezonabil de dezvoltare a limbajului, astfel ca doar o mica parte din adolescentii autisti dependenti îsi vor solicita parintii în acest sens. Raspunsurile se cer a fi la obiect, simple, pe întelesul tânarului, cu includerea în discutie a regulilor pentru comportamentul acceptat social în situatia data.

Unii adolescenti cu tulburari autiste sunt naiv de prietenosi cu oricine si usor de condus spre a fi abuzati sexual. Unele fete sunt atrase de barbati si pot manifesta o afectiune nediscriminatoare. Parintii sunt, evident, îngrijorati de pericolele imediate si de consecinte, de aceea sunt obligati sa supravegheze atent fetele dependente, evitând relatiile sexuale întâmplatoare. Daca se anticipeaza posibilitatea unor contacte de acest gen, se ia în considerare prescrierea anticonceptionalelor sau a altor masuri contraceptive. Nu se pierde din vedere faptul ca si baietii autisti pot fi vulnerabili la abuzurile sexuale.

Adolescentii autisti cu forme clinice mai putin exprimate poseda un limbaj si abilitati nonverbale la un nivel aflat la limita inferioara a mediei. Indiferent de istoricul timpuriu al acestor autisti, se ajunge în adolescenta la un tablou psihic ce respecta majoritatea caracteristicilor descrise de Asperger.
Sistemele actuale de clasificare ICD 10 si DSM IV au ca si criteriu esential pentru sindromul Asperger absenta întârzierii în dezvoltarea limbajului si a altor abilitati adaptative. În practica clinica, ceea ce determina însa necesitatile fiecarui individ, este modelul curent de comportament, mai mult decât istoricul timpuriu. La vârsta adultului tânar este important sa recunoastem un pacient care prezinta o tulburare autista continua, sa evaluam nivelul si modelul abilitatilor, si nu neaparat sa determinam carui subgrup apartine. Problemele care se ivesc în aceasta perioada tind sa fie legate de 4 preocupari particulare: dorinta de independenta, constiinta crescuta a dizabilitatii, nevoia prietenilor si a relatiilor sexuale, presiunea examenelor scolare sau legate de orientarea profesionala.

Stenczel Norbert
http://www.blogdesanatate.ro/aspecte-ps ... autisti-i/
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sat May 23, 2009 9:19 am

Aspecte psihosociale legate de adolescentii autisti (II)

--------------------------------------------------------------------------------
admin 16 Aprilie 2009



Problemele care se ivesc în aceasta perioada tind sa fie legate de 4 preocupari particulare: dorinta de independenta, constiinta crescuta a dizabilitatii, nevoia prietenilor si a relatiilor sexuale, presiunea examenelor scolare sau legate de orientarea profesionala.

1. Dorinta de independenta.
Indiferent de nivelul îndemânarilor, adolescenta este asociata cu cresterea somatica, a fortei fizice si a afirmarii de sine.

Cei care sunt mai abili doresc libertatea pe care o au toti cei de vârsta lor, chiar daca sunt naivi, imaturi si lipsiti de întelepciune. Fara a putea întocmi o lista se reguli, aceasta libertate trebuie pregatita cu multi ani înainte, dar timpul tot va fi insuficient pentru a acoperi toate situatiile posibile cu care oamenii se întâlnesc în viata.


De aceea, parintii se vad nevoiti sa accepte anumite riscuri, fiind obligati, la un moment dat, sa precizeze regulile de conduita din afara casei, pe cât posibil de clar, învatând tânara persoana unde sa se întoarca pentru ajutor în caz de urgenta.

Uneori adolescentii autisti, mai ales cei care se apropie de modelul descris de Asperger, au tendinta de a-si învinovati parintii pentru toate necazurile lor, în ciuda dragostei si a grijii deosebite pe care le-au purtat-o de-a lungul copilariei.



Ei pot gasi motive triviale sau bizare pentru ostilitatea împotriva parintilor. Asemenea acuzatii pot face ca parintii sa se simta vinovati, chiar daca stiu ca sunt irationale. Solutia ar fi ca parintii sa fie calmi, refuzând sa fie atrasi în argumentarea si justificarea actiunilor lor. Daca ostilitatea devine intensa si nu poate fi rezolvata, trebuie gasita o forma de integrare sociala departe de casa.

Un procent mic din adolescentii autisti cu abilitati mai bune, sunt atât de hotarâti sa aiba propriul lor drum, încât devin dominatori, restul familiei nemaiavând viata sa proprie. Ei sunt obligati sa se acomodeze unei existente ciudate, repetitive, pentru a evita violenta si comportamentul agresiv. O data instalata o astfel de situatie, singura solutie pentru parinti este sa ceara ajutorul serviciilor sociale si a celor psihiatrice.

Asperger a notat faptul ca indivizii care prezinta sindromul pe care l-a descris tind sa fie puternic atasati de propria casa.

Atasamentul pentru mediul ambiant neînsufletit este mai pregnant decât cel pentru familie.


De aceea se ajunge la neplaceri serioase la parasirea domiciliului, chiar si pentru o noapte, cu atât mai mult pentru o vacanta. Este paradoxal ca dorinta de independenta personala a acestor tineri, poate fi combinata cu refuzul de a parasi casa familiala. Acest atasament particular poate face vacantele un cosmar pentru întreaga familie.

2. Constiinta dizabilitatii
Este greu de precizat cât de constienti sunt copiii de tulburarile lor. Ei se afla într-o stare de stress intens când sunt frustrati sau cunfuzi din cauza mediului.

Copiii mai abili sunt capabili de introspectie în momentul în care devin adolescenti. Lorna Wing (1997) da exemplul unui baiat care îsi exprima trairile în maniera personala, trist, când esua în realizarea unor sarcini:

“Nu pot sa o fac. Nu am creier.” si al unei fetite de 14 ani care si-a întrebat mama: “Mama, când m-a facut Dumnezeu, de ce nu m-a facut corect?”.
Desi vor sa stie de ce sunt diferiti de fratii lor, unii adolescenti autisti accepta situatia fara sa devina tensionati, altii însa sunt nefericiti, depresivi, iar altii încearca sa se apere negând existenta problemelor personale si devenind agresivi la atingerea subiectului.

Tinerii care accepta situatia fara nici o grija sunt cei mai norocosi si se traieste cel mai usor cu ei. Cei care reactioneaza prin stress au nevoie de suportul familiei si al celorlalte persoane cu care vin în contact apropiat. Ocazional, adolescentii cu tulburari autiste care sunt preocupati de ei însisi, vor face ceva neadecvat pentru a-si depasi neputinta. Un astfel de tânar a decis brusc ca si-ar îmbunatati starea de sanatate daca ar alerga, asa ca a luat startul prompt si a fugit kilometri întregi pe o vreme foarte rece, îmbracat doar în tricou si pantaloni. A fost gasit epuizat, la mare distanta de casa.

Neputându-se prevedea, este greu de prevenit acest tip de comportament impulsiv. Este trist faptul ca nu-i putem proteja pe acesti adolescenti prin a le spune deschis ca au probleme particulare, care nu sunt împartasite de majoritatea oamenilor.


Putem însa contrabalansa defectul daca ne aplecam asupra talentelor unui astfel de tânar, pretuindu-le si accentuându-le. Ar fi chiar de ajutor sa li se precizeze, asa cum a procedat Asperger, ca exista multi alti oameni ca ei, unii reusind sa acumuleze mult în domeniul artei.

La întrebarea posibila daca au o boala mintala, este mai aproape de adevar sa li se explice ca problema de baza nu este o boala, ci un tip diferit de organizarea creierului, care are avantaje, dar si dezavantaje. Se poate sublinia eventual faptul ca fiecare om este dotat pentru a face anumite lucruri, si mai putin dotat în alte directii. Ar fi poate de ajutor sa li se spuna ca cei din jur îi admira (sau invidiaza) pentru talentele speciale pe care le au.

Cel mai greu este de lucrat cu adolescentii care neaga orice dizabilitate, chiar daca este evident ca sub aceasta aparenta, ei sunt constienti de ele si nefericiti. Singurul mod de actiune este acela de a nu spune nimic, dar de a fi pregatiti sa dam ajutor, daca si când individul arata ca are nevoie.

3. Prietenii si relatiile intersexuale.
Multi pacienti nu sunt preocupati de faptul ca nu au prieteni, altii realizeaza ca au mari dificultati de relationare interpersonala si rezolva problema prin decizia de nici nu încerca. Majoritatea sunt însa foarte constienti de inabilitatea lor de a lega prietenii sau de a le mentine daca le-au început cumva. Capacitatea lor de a mentine scopul si natura unei prietenii este adesea limitata. Le lipseste cunoasterea instinctiva despre modul cum se face primul pas pentru a fi acceptati de altii. Daca încep o relatie, sunt incapabili sa dea si sa primeasca emotional, putând avea pretentii inadecvate de la cealalta persoana.

Ca si în alte sfere ale vietii, adolescentii cu tulburari autiste trebuie învatati despre regulile de baza ale interactiunii sociale cu cei de vârsta lor, reguli care nu sunt usor de impus. Integrarea în anumite cluburi sau grupuri poate fi o sursa de placere si un ajutor în efortul de socializare. Inexistente practic la ora actuala la noi în tara, ideal ar fi ca fiecare grup sa alimenteze interesele individului în cauza.


Cluburile axate, de exemplu, pe observarea trenurilor, îi pot atrage pe cei fascinati de acest lucru. La fel, cluburile de sah sunt excelente pentru cei entuziasti fata de acest joc. Cluburile sociale care nu au un scop particular sunt mai putin eficiente, pentru ca prieteniile între membrii unui grup se stabilesc pornind de la personalitati si interese similare. În asemenea cazuri, ei tind sa-si vorbeasca despre subiectul lor particular, recitând fericiti liste cu numere de trenuri sau detalii ale jocului de sah, fara a crea un adevarat schimb conversational (Lorna Wing,1997).

Dorinta de a avea un prieten sau o prietena este motivata la autisti de nevoia de a copia ceea ce face majoritatea celor de vârsta lor, si nu de nevoia unei relatii emotionale.


Unii ajung sa-si întrebe parintii sau profesorii daca exista carti care sa îi învete cum sa-si faca parteneri si cum sa vorbeasca cu ei. Fetele nu sunt foarte selective, dar baietii au adesea pretentii specifice în legatura cu o persoana de sex feminin, cum ar fi parul blond si ochii albastri.


De cele mai multe ori, daca un adolescent autist gaseste o prietena, ea pune capat relatiei în scurt timp pentru ca realizeaza cât este el de ciudat, de stângaci în societate si cât este de putin constient de nevoile ei emotionale sau practice.


Ajutorul nostru ar fi real daca le-am asigura, atât cât este posibil, suportul emotional, punctând faptul ca multi oameni duc o viata satisfacatoare fara a avea un partener sexual. Pe lânga supravegherea permanenta, ar trebui ferm descurajata manifestarea nediscriminativa a afectiunii sau încurajarea naiva a contactului fizic, cum ar fi atingerea sau mângâierea. Daca, din anumite motive, o fata este vulnerabila si nu poate fi supravegheata tot timpul, sunt necesare masuri de contraceptie.

4. Presiunea examenelor.
O parte din adolescentii cu tulburari autiste mai abili urmeaza scoli obisnuite sau speciale. Unii se descurca destul de bine, altii urmeaza restul clasei în cursul primar doar aparent, pentru ca se folosesc de memoria lor mecanica foarte buna. Educatia secundara impune o întelegere adecvata a ceea ce se învata, abilitatea de a face conexiuni, de a trage concluzii, mai mult decât simpla memorare.
Când încep pregatirile pentru examene, unii elevi cu tulburari autiste experimenteaza un nivel ridicat de stress, prezentând refuz scolar, rezultate slabe, tulburari depresive. Foarte putini se mai pot întoarce la educatie dupa un astfel de eveniment.

Diagnosticul timpuriu, evaluarea corecta a nivelului de abilitati ale copilului si plasarea în scoala cea mai potrivita, ajuta la evitarea problemelor generate de presiunea examenelor. Când acestea se apropie, supravegherea si observarea atenta din partea profesorilor si a parintilor, duce la detectarea precoce a tulburarilor. Se impune prezenta unui examinator cunoscut, iar locul examinarii sa fie separat de al celorlalti, preferându-se retragerea din procesul instructiv, decât sa se riste o cadere psihica.

Stenczel Norbert

http://www.blogdesanatate.ro/aspecte-ps ... utisti-ii/
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Previous

Return to ADULTI CU AUTISM

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron