ultimul raport ABA

Moderators: camel, moderators

Postby Milena » Thu Oct 20, 2005 12:06 pm

shakalu si emil, experienta noastra va da dreptate amandurora... :)
Am facut ABA cu Mara, am facut si Son Rise. Rezultatul? Pornind cu un diagnostic ferm de autism infantil, acum "subiectul se incadreaza la non-autism", dupa ultimele teste si evaluari din gradinita. Suntem intr-un stadiu in care nu ne mai ajuta nici una, nici alta; pentru tulburarile de mers si echilibru facem Delacato, iar pentru integrarea sociala lucram cu social story...
Cat despre importanta rezultatelor de la testele de inteligenta, au si ele relevanta lor... macar te pot ajuta sa te lamuresti in chestiuni de tipul "nu stiu daca stie/ face" :) . Pot sa bulverseze, de asemenea. E ciudat cum cineva cu un IQ mult peste medie nu accepta sa fie strigat pe nume, nu deseneaza nasul omuletilor, desi le face gene, pupile, unghii la maini si picioare... etc.
Mara - aprilie 2000; diagnostic: autism infantil; alte observatii: prematur gradul III
Milena
 
Posts: 346
Joined: Mon Sep 29, 2003 1:38 pm
Location: Cluj-Napoca

Postby dora » Thu Oct 20, 2005 1:54 pm

Milena,
Stii ca te admir pt eforturile supraomenesti pe care le faci cu Mara,
rar mi-a fost dat sa vad asa un munte de om intr-un trup fragil de femeie.
Marturisesc ca de-a lungul timpului, citind ce povesteai tu, am gandit:Ce bine i-ar prinde Marutei Aba!
Am banuit ca ai retineri serioase, abia acum te aud pomenind si de o perioada aba!Cum a fost?
Cand am vazut cum se face Aba la Horia Motoi m-am convins(inca o data :o )ca numai iubirea nu-i de ajuns,cateva elemente de tehnica fac minuni!!!
Si ca m-am complacut luni in sir in iluzia ca fac aba,intre mandrie si prejudecata am irosit timp pretios pt evolutia copilului.
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby Milena » Fri Oct 21, 2005 1:51 pm

Imi cer scuze ca raspund cu atat de multa intarziere, dar nu mai am internet acasa, de o vreme. Tin sa-l felicit pe emil_c, si sa-i multumesc totodata, ca a rezistat pe baricadele forumului chiar daca nu intotdeauna a primit raspunsurile pe care le astepta. Te asigur ca am citit toate mesajele postate de tine si ca am urmarit cu foarte multa atentie relatarile tale despre Andrei.

Acuma, revenind la cuvintele frumoase in care ma descrie dora, cred ca e putin cam mult… sunt convinsa ca fiecare din voi incercati totul pentru copiii vostri. Iti multumesc oricum.

Cat despre retinerile mele fata de ABA, ele nu se refereau la metoda de lucru in sine, cat la capacitatea mea de a lucra cu atata consecventa cat impune ABA… adevarul e ca nimic altceva nu a ajutat mai mult, doar ca am adaptat putin anumite principii si le-am facut compatibile cu felul meu de a fi. Asta fiindca eu trebuia s-o aplic… mi s-a parut corect fata de mine si… obligatoriu, neavand alta alternativa. Principiul pe care l-am imbratisat din toata inima si pe care il recomand fara retineri este cel al “specificitatii pe situatie”, cf. caruia un copil cu autism trebuie tratat in toate mediile semnificative, acasa, la scoala, oriunde in societate, de catre toate persoanele semnificative. Astfel ca cele 40 de ore pe saptamana recomandate devin toate orele in care copilul nu doarme… iar tu trebuie sa tii pasul si ramai normal :D

Toate cele bune, voua si micutilor vostri
Mara - aprilie 2000; diagnostic: autism infantil; alte observatii: prematur gradul III
Milena
 
Posts: 346
Joined: Mon Sep 29, 2003 1:38 pm
Location: Cluj-Napoca

Postby birmar » Sat Oct 22, 2005 2:37 am

Shakalu-
din suflet felicitari. Ati realizat ceva incredibil, o combinatie fericita de parinti devotati, munca incrincenata, materialul clientului si sansa. Ma bucur de bucuria voastra. Multe succese inainte lui Radu
Maria
birmar
 
Posts: 28
Joined: Thu Apr 14, 2005 3:03 pm
Location: alabama

Postby shakalu » Sat Oct 22, 2005 9:52 pm

multumesc maria
shakalu
 
Posts: 589
Joined: Tue Sep 23, 2003 11:45 am

Postby casandra » Sun Oct 23, 2005 7:35 am

Felicitari! E minunat ce citesc aici!
casandra
 
Posts: 98
Joined: Fri Oct 31, 2003 6:13 pm

Postby dora » Sun Oct 23, 2005 8:17 am

Casandra,
bine ai revenit!
Mi-e dor de tine si de Calin!Cum merge treaba la voi?
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby casandra » Mon Oct 24, 2005 4:54 am

Noi suntem in plin razboi, ca sa zic asa.
casandra
 
Posts: 98
Joined: Fri Oct 31, 2003 6:13 pm

Postby nemobo » Mon Oct 24, 2005 6:38 pm

Felicitari lui Radu si parintilor sai!
Bogdan, aprilie 2000, autism infantil
nemobo
 
Posts: 34
Joined: Mon Nov 24, 2003 6:17 pm
Location: Petrosani

Postby maimuca » Wed Oct 26, 2005 10:27 am

Felicitari!
maimuca
 
Posts: 11
Joined: Mon Nov 03, 2003 3:26 pm
Location: baia mare

Postby emil_c » Sat Oct 29, 2005 9:40 pm

ultimul raport ABA traducere (că s-a răcit demult).

Pe cei care fac ABA îi rog măcar să mă ajute citind traducerea şi semnalând greşelile! Mulţumesc anticipat!
deci:

qq Asociaţia Americană de Retard Mental 417
VOLUM 110, NUMĂR 6: 417–438 z NOIEMBER 2005 GAZETA AMERICANĂ DESPRE RETARD MENTAL
Tratament Comportamental Intensiv pentru Copii cu Autism: Rezultatul după patru ani şi predictori
Glen O. Sallows şi Tamlynn D. Graupner
Wisconsin Early Autism Project (Madison)

Rezumat
24 de copii cu autism au fost impartiti la întâmplare in doua grupuri ,unul unui grup de intervenţie clinică, reproducând parametrii tratamentului comportamental timpuriu intensiv de la UCLA si cel de al doilea unui grup de intervenţie parentală cu ore multe de intervenţie dar mai puţină supervizare făcută de consultanti la fel de bine-pregătiţi ca si cei din primul grup. Rezultatele după 4 ani de tratament, incluzând indici de achiziţie cognitivă, de vorbire, de adaptativitate, de socializare şi de învăţare, au fost similare pentru ambele grupe. După combinarea grupelor s-a ajuns la concluzia că 48% din totalul copiilor puteau învăţa repede, se încadrau după tratament în medie şi la vârsta de 7 ani au reuşit să se integreze în învăţământul de masă. Rezultatul tratamentului au fost cel mai bine prezise de capacitatea de imitatie , de limbaj şi sociabilitate prezente in perioada de pretratament.

Aceste rezultate sunt conforme cu cele raportate de Lovaas şi colegii. (Lovaas, 1987; McEachin, Smith, & Lovaas, 1993). Abordările comportamentale pentru tratarea întârzierilor şi deficitelor date de autism au fost acreditate de mulţi ca fiind cele mai eficiente metode de tratament la ora actuală (Green, 1996; Maine Administrators of Service for Children With Disabilities, 2000; New York State Department of Health, 1999; Schreibman, 1988; Smith, 1993). Metoda de intervenţie concepută la UCLA în anii 60 şi 70 este poate cea mai cunoscută şi cea mai documentată (de ex., Dawson & Osterling, 1997; Green, 1996; Smith, 1993). Pe baza unor cercetări mai vechi (de ex., Lovaas, Koegel, Simmons, & Long, 1973), Lovaas şi echipa de la Proiectul de Autism Precoce - Young Autism Project (1970 - 1984) a început intervenţia la copii sub 4 ani folosind o metodologie ce pune accent pe dezvoltarea limbajului, interacţiune socială şi aptitudini de integrare şcolară. După 2 pana la 3 ani de intervenţie 47% din grupul experimental (9 din 19 copii) versus doar 2% din grupul martor (1 din 40 de copii) au fost declaraţi ‘‘normal funcţionali’’ (Lovaas, 1987; McEachin et col., 1993).

Aceste cercetări demonstrează că mulţi copii cu autism pot avea salturi spectaculoase, chiar pot atinge “normalitatea”, şi mulţi cercetători sunt astâzi de părere că tratamentul comportamental intensiv poate duce la câştiguri substanţiale pentru marea majoritate a copiilor (de ex., Harris, Handleman, Gordon, Kristoff, & Fuentes, 1991; Mundy, 1993). Cu toate acestea rezultatele de la UCLA au creat şi controverse considerabile, studiile fiind criticate atât datorită metodologiei cât şi din alte puncte de vedere (de.ex., Gresham & MacMillan, 1998; Schopler, Short, & Mesibov, 1989). Una din critici a fost că cei de la UCLA au folosit termenul de recuperat pentru a descrie copiii care au obţinut IQ mediu şi s-au încadrat în clase normale. Mundy (1993) a sugerat că cei diagnosticaţi cu autism înalt funcţional ar fi putut obţine rezultate similare si fara aceasta terapie şi a arătat că unii dintre copiii recuperaţi ,care aveau când UCLA a făcut studiul de urmărire la 13 ani (este o evaluare a copiilor respectivi fara a se stii istoria respectivilor copii pentru a vedea evolutia sau regresia lor in timp fara suportul vreunei terapii dupa ce au trecut de varsta de 7 ani ) (McEachin et col., 1993) au obţinut punctaje clinic semnificativ mai mari decat normalul la unii indicatori comportamentali . Cei de la UCLA au replicat arătând că (a) evaluatorii neavând informaţiile despre istoria copiilor nu au identificat copiii recuperaţi ca fiind diferiţi de cei neurotipici şi (b) câteva punctaje crescute pot să nu însemne anormalitate pentru că unii dintre martorii neurotipici (copii tipici/normali) le au şi ei (Smith, McEachin, & Lovaas, 1993).

S-au pus de asemenea întrebarea dacă rezultatele de la UCLA pot fi pe deplin obţinute fără folosirea aversivelor (aversivele apar in cartea The ME Book - prima carte-manual editata de Lovaas si colegii si reprezinta lucruri neplacute care i se intampla copilului atunci cand greseste sau nu executa o sarcina) care făceau parte din protocolul UCLA, dar nu sunt acceptate de majoritatea cumunităţilor (Schreibman, 1997). Unii au avut dubii privind posibilitatea implementării programului fără existenţa unui centru universitar de cercetare care să formeze şi să supervizeze echipa de terapeuţi (Sheinkopf & Siegel, 1998) şi să contribuie la acoperirea costului programului care, datorită intensităţii sale, poate să cost peste $50 000 anual (cu toate că s-a spus că a nu face tratamentul poate să coste cu mult mai mult în timp: Jacobson, Mulick, & Green, 1998 - este o intreaga controversa pe tema asta peste ocean referitor la costuri in sensul in care acolo nu poti tine copilul/adultul autist acasa dupa o anumita varsta ci esti obligat sa il internezi intr-o institutie de profil si in consecinta pe umerii statului cad toate costurile implicate de ingrijirea lui pana la moarte ... desi costurile anuale intr-un astfel de caz sunt undeva la 15.000 USD anual si aba inseamna 50.000 USD/anual , ei fac socoteala ca aba inseamna in anumite cazuri doar 2 sau 3 ani de costuri mari pe cand costurile de intretinere intr-o institutie desi mai mici sunt pentru foarte multi ani ). În sfârşit, pentru că doar aproximativ jumătate din copii au obţinut rezultate semnificative si s-a pus problema necesităţii unor indici predictori pentru a determina (inainte de a incepe terapia efectiva sau in primele 6 luni de la inceputul ei) care dintre copii vor beneficia de această metodă (Kazdin, 1993).

Lovaas şi colegii au răspuns la acestea şi la alte critici (Lovaas, Smith, & McEachin, 1989; Smith et col., 1993; Smith & Lovaas, 1997), dar au fost de acord printre altele că sunt necesare studii în continuare.


...va urma

Există câteva relatări de replicare parţială fără folosirea adversivelor (Anderson, Avery, Di Pietro, Edwards, & Christian, 1987; Birnbrauer & Leach, 1993; Eikeseth, Smith, Jahr, & Eldevik, 2002; Smith, Groen, & Wynn, 2000). Majoritatea lor au arătat, aşa cum a găsit Lovaas şi col., că o parte din copii au obţinut o îmbunătăţire marcantă a IQ. Un procent mai mic de copii au atins nivele medii de funcţionare, dar terapia care s-a folosit în aceste studii a mai diferit şi din alte puncte de vedere (de ex. intensitate şi durată mai redusă a terapiei, caracteristici diferite de selecţie şi diagnoză şi o supervizare şi pregătire mai reduse ale echipei de intervenţie).

Anderson şi col. (1987) au lucrat cu 15 ore pe săptămână timp de 1 la 2 ani (părinţii au mai lucrat alte 5 ore) şi au găsit că 4 din 14 copii au obţinut un IQ peste 80 şi s-au încadrat în învăţământul de masă, dar toţi aveau nevoie de un fel de sprijin. Birnbrauer şi Leach (1993) au lucrat cu 19 ore pe săptămână timp de 1,5 la 2 ani şi au găsit că 4 din 9 copii au obţinut un IQ peste 80 (nu se spune nimic despre încadrarea în învăţământul de masă), dar toţi aveau un joc beficitar şi comportament auto-stimulativ. Totuşi autorii au spus că programul lor de intervenţie nu s-a adresat acestor segmente. Smith şi col. (2000) au lucrat cu 25 ore pe săptămână timp de 33 de luni şi au găsit că 4 din 15 copii au obţinut un IQ peste 85 şi s-au încadrat în nvăţământul de masă, iar doar unul avea probleme de comportament. Autorii au notat că eşantionul cu care au lucrat avea un număr neobişnuit de mare de copii non-verbali, 13 din 15, cu mult mai mare decât procentul obişnuit de 50% (Smith & Lovaas, 1997), şi au presupus că aşa se poate explica rata relativ scăzută de copii ce au devenit mediu funcţionali după tratament. Eikeseth şi col. (2002) au lucrat cu 28 ore pe săptămână timp de 1 an. În eşantionul lor 7 din 13 copii ce au avut înainte de începerea intervenţie IQ peste 50 au ajuns la IQ peste 85 şi s-au încadrat în învăţământul de masă, necesitând un oarecare sprijin. Date de după primul an de intervenţie încă nu au fost puse la dispoziţie.

Patru grupe de cercetători au dezbătut rezultatele bazate pe intervenţii comportamentale în şedinţe de clasă care includeau de regulă atât intervenţie 1:1 căt şi activităţi de grup, deci intensitatea tratamentului (orele de lucru la “şcoală”) nu se poate compara cu cea din studiile unor intervenţii la domiciliu. După 4 ani de tratament Fenske, Zalenski, Krantz, and Mc-Clannahan (1985) au găsit că 4 din 9 copii s-au încadrat în învăţământul de masă. Totuşi nu s-au pus la dispoziţie nici date (IQ) de dinainte de terapie nici tipul de ajutor în învăţământul normal acolo unde s-a raportat. Harris şi col. (1991) au lucrat 5,5 ore pe zi şi au instruit părinţii să mai facă 10 la 15 ore acasă (nu sunt date cu privire la câte ore au lucrat efectiv părinţii acasă). După un an de terapie, 6 din 9 copii au atins un IQ de peste 85, dar erau încă în clase speciale. Un raport mai recent (Harris & Handleman, 2000) spune că 9 din 27 de copii au atins un IQ de peste 85 şi s-au integrat în învăţământul normal (perioada de intervenţie nu a fost raportată), dar majoritatea aveau nevoie de sprijin. Meyer, Taylor, Levin, and Fisher (2001) au lucrat cu 30 de ore “de clasă” pe săptămână timp de minim 2 ani şi au raportat că 7 din 29 de copii erau plasaţi în şcoli publice după 3,5 ani de terapie, iar 5 necesitau servicii de sprijin. IQ pre- şi post-intervenţie nu au fost raportaţi. Romanczyk, Lockshin, and Matey (2001) au făcut 30 de ore “de clasă” pe săptămână timp de 3,3 ani şi au raportat că 15% din copii au fost trecuţi la învăţământ de masă. Nu sunt informaţii cu privire la punctaje post-intervenţie sau la nevoia de sprijin.

În două studii cercetătorii au examinat efectele tratamentelor comportamentale la copii cu un IQ (înainte de intervenţie) scăzut. Smith, Eikeseth, Klevstrand, and Lovaas (1997) au lucrat cu copii cu un IQ pre-intervenţie sub 35 cu 30 de ore pe săptămână timp de 35 de luni şi s-a raportat o creştere a IQ de 8 puncte (3 din 11 copii au obţinut o creştere de peste 15 puncte) şi 10 din 11 au trecut la limbaj expresiv de tip un cuvânt. Eldevik, Eikeseth, Jahr, and Smith (în presă) au lucrat cu copii cu un IQ pre-intervenţie mediu de 41 cu 22 de ore pe săptămână intervenţie 1:1 timp de 20 de luni şi au raportat o creştere a IQ de 8 puncte şi o creştere în punctaje standard de limbaj de 11 puncte.

În trei studii cercetătorii au examinat rezultatele terapiei comportamentale oferite de specialişti în afara locaţiilor universitare, în aşa-numitele terapii conduse de părinţi deoarece părinţii implementează tratamentul pus la punct de un consultant, care supervizează mai rar (de ex. la fiecare 2 sau 4 luni) decât supervizarea în cadrul programelor unui centru local de tratare a autismului (de ex. de 2 ori pe săptămână).
Sheinkopf and Siegel (1998) a raportat rezultate în legătură cu copii care au făcut 19 ore de tratament pe săptămână timp de 16 luni cu supervizarea a trei profesionişti locali. Şase dintr-un total de 11 copii au ajuns la IQ peste 90 şi 5 au mers în învăţământul de masă, dar tot aveau simptome reziduale. Totuşi aceşti copii nu-s comparabili cu cei care au recuperat în alte studii deoarece testele de inteligenţă au inclus şi testul Merrill-Palmer, ce măsoară aptitudinile primare non-verbale şi este cunoscut că dă punctaje cu circa 15 puncte mai mult decât testele de inteligenţă standard care includ atât scări pentru aptitudini verbale cât şi scări pentru aptitudini non-verbale.
În al doilea studiu Bibby, Eikeseth, Martin, Mudford, and Reeves (2002) a descris rezultatele unor copii care au beneficiat de 30 de ore de terapie (grad 5- ? de la 14 la 40) timp de 32 de luni (grad 5- ? de la 17 la 43) sub supervizarea a 25 de consultanţi diferiţi care au văzut copiii de câteva ori pe an (median 5 4, grad 5 0 la 26 - ?). Zece din 66 de copii au săltat la IQ peste 85 şi 4 erau integraţi în învăţământul de masă fără ajutor. Totuşi, cum nota autorul, eşantionul lor era diferit de cel de la UCLA în mai multe privinţe: 15% au pornit de la un IQ sub 37, 57% aveau peste 48 de luni, mulţi au făcut mai puţin de 20 de ore pe săptămână, 80% dintre facilitatori nu erau formaţi la UCLA şi nici un program de intervenţie nu a inclus supervizare săptămânală.
Weiss (1999) raportează rezultatele unui studiu în care copiii au beneficiat de multe ore: 40 de ore de intervenţie pe săptămână timp de 2 ani. Ea a văzut fiecare copil o dată la 4 la 6 săptămâni, a revăzut înregistrările video ale intervenţiilor o dată la 2 la 3 săptămâni şi a discutat cu părinţii săptămânal. În urma programului de intervenţie 9 din 20 de copii au obţinut punctaje pe Vineland Applied Behavior Composite (ABC) de peste 90, erau încadraţi în învăţământul de masă şi au obţinut punctaje la Childhood Autism Rating Scale (testul de autism) în domeniul ne-autist (sub 30). Nu s-au raportat date de dinaintea intervenţiei.

Mai mulţi cercetători au descris indicatori de dinainte de intervenţie ce par să prevadă (şi să fie în corelaţie puternică cu) rezultatele ce se vor obţine. Deşi constatările nu întotdeauna au fost aceleaşi, cei mai adesea semnalaţi predictori au fost IQ (Bibby şi col., 2002; Eikeseth şi col., 2002; Goldstein, 2002; Lovaas, 1987; Newsom & Rincover, 1989), prezenţa capacităţii de imitare (Goldstein, 2002; Lovaas & Smith, 1988; Newsom & Rincover, 1989; Weiss, 1999), limbaj (Lord & Paul, 1997; Venter, Lord, & Schopler, 1992), vârsta de interevenţie timpurie (Bibby şi col., 2002; Fenske şi col., 1985; Goldstein, 2002; Harris & Handleman, 2000), severitatea simptomelor (Venter şi col., 1992) şi capacitatea de răspuns social sau “atenţia împărtăşită” (Bono, Daley, & Sigman, 2004; L. Koegel, Koegel, Shoshan, & McNerney, 1999; Lord & Paul, 1997). Metoda regresiei multiple (?) a fost folosită pentru a determina combinaţiile de indicatori pre-intervenţie ce sunt în corelare strânsă cu rezultatele. Goldstein (2002) a relatat că imitaţia verbală plus IQ plus vârstă se corelează cu un R2 de .78 cu dobândirea limbajului vorbit. Învăţarea rapidă în primele 3 la 4 luni de terapie a fost de-asemenea corelată cu rezultate pozitive (Lovaas & Smith, 1988; Newsom & Rincover, 1989; Weiss, 1999). Weiss a arătat de asemenea că dobândirea rapidă a imitaţiei verbale plus imitaţie non-verbală plus instrucţiuni de receptare (?) au dat un R2 (indice de corelaţie-?) de .71 pe scara Vineland ABC şi .73 pe Scara de Evaluare a Autismului Infantil (Childhood Autism Rating Scale) 2 ani mai târziu.

Am conceput prezentul studiu pentru a răspunde la câteva întrebări. Poate un program bazat pe comunitate să fie operaţional fără resursele, sprijinul sau supervizarea unui centru universitar, prin implementarea programului UCLA unei populaţii similare de copii şi să obţină rezultate similare fără utilizarea aversivelor? Rămân oare urme semnificative de autism la copiii care ajung după terapie să puncteze la nivel mediu (“recuperaţi”)? Pot fi găsiţi indicatori pre-terapie care să arate exact rezultatele ce se vor obţine? Am examinat de asemenea comparativ eficacitatea unei variante de terapie mai puţin costisitoare făcute de părinţi.

Metoda de lucru / Participanţi:
Cercetătorii de la punctul de lucru Wisconsin au lucrat în colaborare cu şi au ţinut seama de directivele Institutelor Naţionale de Sănătate Mentală (National Institutes of Mental Health - NIMH) date pentru Proiectul Multiplu pentru Autism Infantil al lui Lovaas’ (Lovaas’ Multi-Site Young Autism Project). Copiii au fost aleşi pe criteriul naşterii locale pentru trei programe (de educaţie specială).

Toţi copiii au fost aleşi după următoarele criterii:
(a) vârsta în momentul începerii programului între 24 şi 42 de luni,
(b) raportul de estimare a vârstei dezvoltării mentale (vârsta mentală [VM] împărţită la vârsta cronologică [VC]) mai mare sau egal cu 35. Acesta a fost utilizat deoarece aproape toţi copiii au punctat sub minimul de 50 la Indicele de Dezvoltare Mentală pe Scara Bayley de Dezvoltare Infantilă - Bayley Scales of Infant Development Second Edition (Bayley, 1993),
(c) încadraţi în limite “normale” din punct de vedere neurologic (copii cu EEG anormal sau cu crize controlate au fost acceptaţi), după consultarea unui neurolog pediatru (nici un copil nu a fost exclus pe baza acestui criteriu) şi
(d) diagnoză de autism pusă de psihiatrii infantili independenţi, renumiţi pentru experienţa şi familiaritatea cu autismul. De asemenea toţi copiii au îndeplinit criteriile de autism ale Manualului Statistic şi de Diagnostic al Afecţiunilor Mentale - Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994) şi ale Autism Diagnostic Interview-Revised (Lord, Rutter, & LeCouteur, 1994), ambele fiind considerate de examinatori cu experienţă.

Nu au fost criterii pentru implicarea părinţilor în afara condiţiilor din documentul de informare şi consimţământ, una dintre ele fiind accepterea desemnării aleatorii ale condiţiilor de terapie. Toţi părinţii copiilor selectaţi au acceptat să participe şi nici unul nu a renunţat după ce a aflat grupul în care a fost inclus, minimalizându-se astfel eroarea de măsurare în selecţia participanţilor şi compoziţia grupurilor.

Treisprezece copii au început terapia în 1996, 11 în 1997 şi 14 în 1998-1999. Ultimul grup nu a terminat tratamentul când datele de la primele două grupe au fost analizate, şi rezultatul acestei cercetări vor fi puse la dispoziţie într-un număr ulterior. Cei 24 de copii cooptaţi în primii doi ani au fost 19 băieţi şi 5 fetiţe. O fetiţă a fost plasată în adopţie după 1 an de tratament iar părinţii adoptivi nu au vrut să continue terapia pentru ea. De aceea datele ei au fost excluse din analiză.
Cei 23 de copii rămaşi au făcut 4 ani de terapie (sau au “absolvit” mai repede) când s-a făcut acest raport, deşi 1 copil a trecut la un alt furnizor de terapie comportamentală după un an.

Conform protocolului de studiu aprobat de NIMH am ales copii pe baza coeficientului de inteligenţă (IQ – Bayley – vârsta mentală [VM] împărţită la vârsta cronologică [VC]). Aceştia au fost împărţiţi aleator de un statistician în grupul de terapie clinică (n 5 13), ce refăcea parametrii de terapie comportamentală intensivă UCLA (Lovaas, 1987) şi în grupul de terapie făcută de părinţi (n 5 10), ce se intenţiona o alternativă mai puţin intensivă. Toţi copiii au primit tratament pe baza modelului UCLA. Părinţii din ambele grupuri au fost instruiţi să participe la şedinţe de echipă săptămânale şi au fost încurajaţi să mărească impactul tratamentului asupra copilului prin practicarea metodologiei însuşite toată ziua. Informaţiile demografice precum şi orele de terapie şi supervizare sunt prezentate în Tabelul 1.

Tabel 1. Informaţii demografice şi ore de terapie pe grupuri

Copiii aveau în medie 33 la 34 de luni la data evaluării prealabile şi au început terapia la 35 la 37 de luni. Copii din grupul de terapie clinică vor fi primit 40 de ore de terapie directă pe săptămână. Media a fost de fapt 39 în Anul 1 şi 37 în Anul 2, pe urmă orele descrescând gradual odată cu încadrarea copiilor la grădiniţă. Părinţii din grupul de intervenţie parentală au ales numărul de ore săptămânale date de terapeuţi. Media a fost de 32 de ore în Anul 1 şi 31 în Anul 2, cu excepţia unei familii care a ales să facă 14 ore ambii ani. Pentru că grupul copiilor de intervenţie parentală a beneficiat de tratament mai intensiv decât în alte studii , doar cu 6-7 ore mai puţin faţă de copiii din grupul de intervenţie clinică, posibilitatea de a evalua efectele diferenţei de intensitate a tratamentului au fost limitate.
Grupul de intervenţie clinică a primit 6 la 10 ore pe săptămână de supervizare la domiciliu de la un terapeut principal şi consultare săptămânală făcută de autorul principal sau supervizorul clinic. Copiii din grupul parental au primit 6 ore pe săptămână de supervizare la domiciliu de la un terapeut principal (de obicei o şedinţă de 3 ore din două-n două săptămâni) şi consultare din două-n două luni făcută de autorul principal sau supervizorul clinic. Echipa de intervenţie directă – terapeuţii, au fost recrutaţi din echipa de la Proiectul pentru Autism Infantil Wisconsin (Wisconsin Early Autism Project) pentru ambele grupuri. Fondurile pentru 35 de ore de tratament 1:1 pe săptămână au fost asigurate de programul de Asistenţă Medicală Wisconsin (Wisconsin Medical Assistance program). Orele de terapie peste 35 au fost suportate prin fonduri de proiect.

Indicatori
Am folosit testele Bayley de Dezvoltare Infantilă, ediţia a doua (Bayley Scales of Infant Development, Second Edition), pentru a determina IQ pre-terapie. În plus am folosit testele Merrill-Palmer (Merrill-Palmer Scale of Mental Tests - Stutsman, 1948), un test de inteligenţă mai vechi recomandat pentru copiii nonverbali (Howlin, 1998), ca măsură a inteligenţei nonverbale, dar nu pentru determinarea IQ pre- şi post-terapie. Am folosit testele de Dezvoltare a Limbajului Reynell (Reynell Developmental Language Scales - Reynell & Gruber, 1990) pentru a determina capacităţile de limbaj, datorită complexităţii acestora în ceea ce priveşte evaluarea copiilor pre-grădiniţă, şi testele de Comportament Adaptativ Vineland (Vineland Adaptive Behavior Scales - Sparrow, Balla, & Cicchetti, 1984) pentru a măsura funcţionalitatea adaptativă. Sub-scalele Vineland vizează Comunicarea în viaţa de-zi-cu-zi, Capacitatea de a se descurca în general (independenţă personală - ?) şi Aptitudinile sociale. Informaţiile privind istoria dezvoltării (inclusiv pierderea limbajului şi a altor aptitudini), folosirea de tratamente suplimentare şi prezenţa înainte de începerea tratamentului a limbajului funcţional au fost adunate prin întrebarea părinţilor, raporturi ale altor profesionişti şi observaţie directă. Teste de urmărire au fost făcute anual timp de 4 ani. Odată cu creşterea copiilor ei au devenit prea în vârstă pentru aplicabilitatea testelor pre-terapie şi am folosit alte teste potrivite vârstei. Funcţionalitatea cognitivă a copiilor mai mari a fost evaluată cu testele Wechsler pentru 20 de copii (Wechsler Preschool and Primary Scale of Intelligence-Revised WPPSI - Wechsler, 1989; Wechsler Intelligence Scale for Children WISC-III - Wechsler, 1991) şi cu Bayley II pentru 3 copii. Cu toate că am măsurat funcţionalitatea cognitivă nonverbală, aceasta nu a fost folosită ca un indicator a IQ post-terapie – am utilizat Leiter-R pentru 11 copii (Roid & Miller, 1995, 1997) şi Merrill-Palmer pentru 12 copii. Limbajul a fost măsurat folosind Evaluarea Clinică a Fundamentelor de Limbaj (Clinical Evaluation of Language Fundamentals, Third Edition CELF III – Semel, Wiig, & Secord, 1995) pentru 11 copii şi Reynell pentru 12 copii. Le-am făcut testul Vineland tuturor copiilor pentru evaluarea funcţionalităţii adaptative.

...va urma
Last edited by emil_c on Sat Nov 05, 2005 7:15 pm, edited 5 times in total.
Andrei – n. 12.06.2000
Autism usor, atipic (sau nu)
emil_c
 
Posts: 142
Joined: Sun Jul 31, 2005 2:03 pm
Location: Oradea

Postby shakalu » Sun Oct 30, 2005 1:40 am

adnotarile si mici corecturi executate ...
multumim emil_c
shakalu
 
Posts: 589
Joined: Tue Sep 23, 2003 11:45 am

Postby emil_c » Sun Oct 30, 2005 5:41 pm

ei ce bine se poate lucra împreună - mulţumesc - vedeţi că am mai postat mai înainte.
Andrei – n. 12.06.2000
Autism usor, atipic (sau nu)
emil_c
 
Posts: 142
Joined: Sun Jul 31, 2005 2:03 pm
Location: Oradea

Previous

Return to ASPECTE TEORETICE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron