REVISTA PRESEI

Moderators: camel, moderators

Postby vali » Thu Apr 03, 2008 8:24 am

Ziarul Monitorul

Coşmarul unui copil de trei ani
luni, 03 Martie 2008
Un copil de numai trei ani a fost diagnosticat, după opt luni de investigaţii de la un spital la altul, cu autism infantil. Prima dată Daniela Harabagiu, mama lui Antonio Daniel, s-a adresat medicului de familie, care i-a recomandat să se ducă la Spitalul de Psihiatrie Socola. După ce a urmat tratament nerecomandat copiilor sub trei ani prescris de dr.Carmen Lupuşoru de la Spitalul „Socola”, medicul menţionat i-a spus mamei să se prezinte la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, unde Antonio a trecut prin Clinica de Chirurgie, de Gastroenterologie, de Neurologie Pediatrică, iar la final a fost văzut de psiholog. Medicii spun că băiatul s-a născut bolnav, că avea la testicole un cordon plin cu infecţie de când fost adus pe lume, însă la maternitatea „Cuza Vodă”, Iaşi, unde a avut loc naşterea, nu i s-a spus nimic mamei în urmă cu trei ani.

Durere în familia Harabagiu din comuna Scânteia, judeţul Iaşi: Antonio, copilul de trei ani, nu vorbeşte, e agitat, plânge întruna, nu reacţionează la niciun stimul exterior. Coşmarul părinţilor Daniela şi Costin a început în luna iunie, când mama a observat că Antonio nu mai cere apă, nu mai zice „mamă”, nu spune ce-l doare, nu face decât să ţipe şi să plângă. Daniela a crezut iniţial că este vorba de o stare de moment, doar şi copiii mai sunt neliniştiţi...

După ce a luat medicamentele, a devenit mai agitat

Zilele însă au trecut şi pentru că Antonio nu dădea semne de ameliorare iar mama l-a dus la medicul de familie din comună. Neştiind cu exactitate despre ce este vorba, medicul de familie i-a îndrumat pe părinţi să se prezinte cu băieţelul la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi. Daniela a ajuns astfel la dr. Carmen Lupuşoru. După o verificare medicală, dr.Lupuşoru i-a prescris tanakan. Starea lui Antonio a rămas aceeaşi. Daniela s-a întors la dr.Lupuşoru, care i-a scris o reţetă de această dată pe bază de haloperidol, un neuroleptic major care reduce agitaţia psihomotorie. Daniela a procedat întocmai prescripţiei medicale numai că nu a dus la final tratamentul. La câteva zile a observat schimbări în comportamentul lui Antonio, dar nu în sensul pozitiv. Plânsul se accentua, noaptea nu mai dormea. „Nimeni nu ştie că şase zile şi şase nopţi Antonio nu a mâncat, nu a dormit. Şi noi cu el... Eu şi soţul beam câte şase cafele pe zi să făceam cu rândul ca să legănăm băiatul, numai-numai s-o linişti. Dumnezeu ştie ce ore de coşmar au fost, când Antonio era tot un plânset şi noi cu el. A slăbit enorm, iar noi ne-am consumat la fel. Cu picioarele îl legănam şi cu mâinile îmi ştergeam lacrimile...”, îşi aminteşte cu jale mama. A continuat cu tratamentul timp de două săptămâni, după care n-a mai rezistat şi a ajuns din nou la Spitalul de Psihiatrie Socola, la acelaşi medic. De această dată, dr. Carmen Lupuşoru nu i-a mai întins o prescripţie medicală ci a îndrumat-o către Spitalul de Copii „Sf. Maria”, Iaşi.

Altă externare, la fel de multe diagnostice

Daniela a renunţat la dr.Lupuşoru şi a ajuns la dr.Maria Florea, medic primar pediatru de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, care i-a găsit o mulţime de complicaţii. Antonio a fost internat de pe data de 20.08.2007 până la 25.08.2007, iar în fişa de externare apar notate următoarele date medicale: „Diagnostice: autism infantil, toxocaroză, întârziere mentală medie, lambliază. Copil de sex masculin, în vârstă de 2 ani şi şase luni (cât avea la acel moment – n.r.) G=12 Kg, se internează pentru investigaţii, copilul prezintă întârziere în dezvoltarea neuro-psihică (nu vorbeşte, nu comunică cu anturajul, comportament stereotip), prezintă accese de furie. De aproximativ 1 an a prezentat numeroase traumatisme cranio-cerebrale prin cădere. Examen neuropsihic a stabilit diagnosticul de autism infantil.”

Operaţie de hernie şi cordon în zona testiculelor, plin cu infecţie

Între timp a ajuns şi la dr. Iulia Ciongradi, medic chirurg pediatru, care i-a descoperit un cordon plin cu infecţie lângă testicule şi hernie. Antonio a suferit o dublă tăiere în cadrul aceleiaşi operaţii, care a durat 45 de minute. După intervenţia chirurgicală au urmat zile de plânsete neîncetate ale copilului, îl durea... nimeni nu ştia ce... După consultul conf.dr.Georgeta Diaconu, şeful Secţiei de Neurologie din cadrul Spitalului de Copii, Iaşi, Antonio a fost internat alte două zile pentru investigaţii psihiatrice, între 2-4 decembrie 2007. Pe fişa de externare apare scris „Pacient în vârstă de 2 ani şi 11 luni, fără date anamnestice particulare privind perioada anteperinatală, diagnosticat la vârsta de 2 ani cu autism primar, se internează pentru crize de agitaţie psihomotorie. Examenul fizic general relevă uşor deficit somatic”.
Rezumând, micuţul a fost găsit cu autism primar, întârziere mintală severă, întârziere în creştere, greutate sub limita normală şi carenţă de fier. Dr. Ion Arsene, medic specialist psihiatru la Spitalul de Copii „Sf. Maria” i-a prescris medicamente pentru simptomele de insuficienţă cerebrală determinată de tulburări metabolice şi circulatorii ale creierului, pe care copilul le-a lua timp de o lună. Dr.Arsene i-a mai făcut o reţetă pentru medicamente (printre care Risatarun) care se găsesc doar în Germania. Daniela e disperată, nu are cum ajunge în Germania pentru medicaţie. La acest moment Antonio ia Rivotril, de la care mama zice că se simte mai bine, adică mai doarme noaptea şi nu plânge într-una.
Suntem în luna martie, Antonio a dat primele semne de boală în luna iunie, anul trecut. I s-au prescris medicamente peste medicamente, despre care mama susţine că i-au făcut mai mult rău. Un medic ce doreşte să-şi păstreze anonimatul a rămas uimit când a văzut prescris haloperidol unui copil ce avea doi ani, dat fiind că medicamentul nu se administrează copiilor sub trei ani. Daniel a trecut în opt luni prin mâna la aproape 5 doctori, care i-au dat fiecare diagnostice şi tratamente diferite.

Fiecare medic a găsit cauze diferite ale bolii

Cât despre cauze, cei care l-au analizat pe Antonio au lansat mai multe ipoteze, însă medicii pun accentul pe faptul că Antonio a fost prea alintat la vârsta de 1-2 ani. O altă variantă pe care medicii în cauză o înaintează este că băiatul s-ar fi speriat de ceva şi ar fi făcut autism infantil. Tot dintre medicii care l-au verificat pe Antonio cred că acel cordon plin cu infecţie de care a fost operat recent este de la naştere şi a condus la boala copilului. Însă când Antonio a fost adus pe lume, Danielei nu i s-a spus nimic de vreun cordon cu infecţie pe care pruncul să îl aibă la testicole. O a patra cauză pe care se bazează doctorii este faptul că Daniela a rămas în timpul naşterii fără lichid amniotic, timp de două săptămâni. Însă la acel moment medicii i-au suplinit carenţa de lichid şi nu i-au mai dat motive de îngrijorare femeii, i-au garantat că băieţelul este unul sănătos. O altă cauză susţinută de medici: Daniel Antonio ar fi căzut prea des şi rău, ceea ce a dăunat ireversibil. La fel de multă importanţă acordată de medici este factorul genetic, faptul că fratele Danielei este surdo-mut, „însă copilul a vorbit până la doi ani. Şi încă un lucru: Antonio aude, dacă îi spun ceva, dă semne că nu e indiferent. De exemplu dacă îl strig, se uită brusc la mine. Însă nu reacţionează mai mult, nu vorbeşte şi este extrem de agitat”, completează mama în timp ce îşi leagănă copilul, liniştit pentru câteva momente. Şi cum nu ar fi fost suficientă suferinţa familiei, lui Daniel i s-a dezvoltat în doar două săptămâni o umflătură la ceafă, care pare la pipăit ca o minge. Azi sau cel târziu mâine Daniela îl va duce din nou la medici să-l investigheze şi să-i mai pună un dignostic.

Astăzi, prima zi de navetă la Iaşi, pentru refacere

Însă necazurile nu se opresc la boli, în cazul familiei Harabagiu, ci şi la instituţii: din cauză că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi nu a mai ţinut legătura cu familia, aceasta s-a orientat spre un spital clinic particular pentru copiii cu dizabilităţi care se află la două ore de Aeroportul Internaţional din Iaşi. Antonio a fost dus două zile la grădiniţa pentru copiii cu dizabilităţi „Sf. Andrei”, aflată pe lângă gara Nicolina, însă nu mai mult de două zile. Doctorul psihiatru de acolo a zis că Antonio e prea neliniştit să poată fi integrat în grupul de copii deja format. Aşa că Daniela, după două zile, a fost nevoită să renunţe la grădiniţa de stat, la care ajunsese cu ajutorul DGASPC dar care i-a promis că o va ajuta, după ce i se va da un diagnostic lui Antonio, să se întoarcă la „Sf. Andrei”. În urmă cu două luni Daniela a trimis o scrisoare reprezentanţilor instituţiei menţionate, de la care însă nu a primit niciun răspuns. Contactat telefonic, până la închiderea ediţiei ziarului purtătorul de cuvânt DGASPC, Tiberiu Bantaş, nu a răspuns apelului nostru. Cum mama îşi pune o speranţă în ajutorul instituţionalizat pentru copiii cu dizabilităţi, Daniela nu a renunţat şi a rămas cu varianta sprijinului privat. Aici însă costă 500 lei, cu tot cu scutece şi hrană, plus naveta, echivalentă cu 16 lei zilnic. Însumat, doar pentru ca Antonio să fie dus în fiecare dimineaţă şi luat înapoi după-amiaza ar costa într-o lună 1100 lei, totalul veniturilor lunare ale familiei. În plus, familia mai are o datorie în bancă, pentru toate investigaţiile şi operaţia suferite de copil. „Aş da, dacă aş şti că se face bine, numai pâine cu sare aş mânca dar să ştiu că se vindecă. Am vorbit cu soţul, am fi de acord şi să vindem casa, deşi nu e a mea, ci a soacrei. Dar am discutat şi am zis să o vindem, să construim o cameră de cărămidă de pământ dar să ştiu că să face băiatul bine. Mâncare am avea, că tăiem ce avem în curte, ce putem vindem şi păstrăm cât să trăim” a spus Daniela suspinând, cu mâinile apăsând pe ochi. Dacă ar fi primit răspuns de la DGASPC Iaşi, adică un acord pentru Antonio să fie primit la grădiniţa de stat „Sf. Andrei”, unde nu ar mai trebui să achite lunar o taxă, situaţia ar fi fost mai uşoară.

Antonio, fericirea familiei Harabagiu

Antonio Daniel este un copil de trei ani, care s-a născut în prima lună a anului, în ziua de 13. Este al treilea copil al familiei Harabagiu şi totodată cel mai dorit. Daniela a vrut dintotdeauna un băiat, „ce bucurie a fost la botez.... Sincer, eu nu vroiam să păstrez sarcina la început, mi s-a zis că o să am tot fată. Dar soacra mi-a şoptit într-o seară: „Unde mănâncă doi, e porţie şi pentru încă unul!” şi m-am hotărât s-o păstrez. Iar cu puţin înainte de a naşte, doctorii m-au informat că e băiat. Şase ore am plâns fără încetare. Soţul îmi zicea „Ce-ai, femeie, de plângi?” „De fericire!”, îi răspundeam. Nu credeam că mi se poate întâmpla asemenea minune. Şi acum, să-l pierd din nu ştiu ce cauză? Ştiu că sunt vinovată că am dat două săptămâni haloperidol şi nu am citit prospectul... Am văzut pe la televizor că atunci când copiii cu autism or să crească n-or să mai fie de ţinut în casă şi or să fie duşi la spitale. Aseară (vineri – n.r.) am privit cum unii copii erau legaţi la mâini că făceau urât, erau violenţi, nu se mai putea sta lângă ei. Băiatul pentru care am plâns ore-n şir de fericire să ajungă legat din nu ştiu ce cauze? Pâine cu sare mănânc, casa o vând, dar să ştiu că se face bine!”, a rostit în lacrimi Daniela, mama copilului de trei ani trecut prin mâna a 5 medici specialişti care nu i-au dat un diagnostic unanim.

Ce este autismul?

Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Semnele autismului se dezvoltă aproape îndotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani.
În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească, nu răspunde sau nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă.
Severitatea autismului variază. Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu autism. Diagnosticarea din timp şi tratamentul adecvat au dus la creşterea numărului de persoane cu autism care sunt capabile să trăiască independent atunci când ajung la vârsta adultă.

Să-l ajutăm pe Antonio să crească normal?

Facem un apel către ieşenii care doresc să se implice în însănătoşirea micuţului Antonio: dacă este vreo persoană ce are drum în perioada următoare în Germania, dispusă să intre într-o farmacie pentru a elibera o reţetă de medicamente gratuite, să ne contacteze la numărul de telefon
0728 126 951. Totodată, dacă vreun reprezentant al instituţiilor abilitate din oraş se oferă să acorde un sprijin familiei Harabagiu, astfel încât copilul de trei ani să urmeze cursuri gratuite la o grădiniţă specială de stat, să ne contacteze la acelaşi număr sau pe adresa redacţiei.
Nu în ultimul rând amintim că refacerea lui Antonio poate depinde de fiecare dintre noi, numărul de telefon este disponibil pentru orice persoană ce doreşte a se implica în ajutorul unui copil de trei ani, diagnosticat cu „autism infantil”, un sindrom ale cărui cauze nu se cunosc încă dar ale cărui şanse de ameliorare există. Antonio este singura bucurie a părinţilor săi care luptă din răsputeri pentru fiul lor şi ocazia noastră de a arăta că ne pasă.

Gabriela Popescu
Bogdan, august 2002, TPD, a facut ABA la "Cristi's Outreach Foundation" .
vali
 
Posts: 397
Joined: Mon Feb 20, 2006 10:51 am

Postby iapetrei » Thu Apr 17, 2008 8:06 am

iapetrei
 
Posts: 98
Joined: Sun Jul 04, 2004 4:31 pm
Location: iasi

Postby vali » Fri Apr 18, 2008 11:32 am

Autism - Pentru Mihăiţă, zîmbetul mamei e încruntare
18/04/2008de Andreea Sminchise Mihăiţă Bădiţa este din Buhuşi, are 5 ani. A fost diagnosticat la vîrsta de un an cu autism. Băieţelul trăieşte într-o lume a lui, în care vocea mamei nu se distinge de zgomotul unei maşini, iar un zîmbet este perceput la fel ca o încruntare. O lume închisă, în care nimeni nu poate pătrunde şi pe care puţini o înţeleg.

Mihăiţă are o şansă de a deveni un copil ca toţi ceilalţi. El poate fi readus în lumea noastră. Prin terapia ABA. Mihaela Bădiţa, mama lui, a reuşit să obţină cu greu un loc pentru el în programul fundaţiei Cristi’s Outreach din Bîrlad. Dar, pentru a putea merge la orele de terapie, în noiembrie anul trecut a fost nevoită să se mute împreună cu Mihăiţă din Buhuşi în Bîrlad. Au stat cu chirie, pentru că fundaţia nu dispune de spaţii de cazare. Dar banii pe care îi strînseseră s-au terminat şi ei riscă să nu mai aibă unde sta.

"Mihăiţă a făcut progrese, a început să spună cuvinte, este mai atent, stă în scăunel şi se ridică doar cînd i se spune, face puzzle, deci sîntem pe drumul cel bun. Din păcate, dacă nu găsim un ajutor, vom fi nevoiţi să ne întoarcem acasă", spune Mihaela. Încetarea terapiei ar însemna o pierdere imensă şi un mare pas înapoi pentru băieţel.

Dacă sînteţi din Bîrlad sau aveţi cunoştinţe acolo care i-ar putea găzdui gratuit sau la un preţ modic pe Mihaela şi pe Mihăiţă, puteţi lua legătura cu ei la numărul 0743.36.37.06.

Pentru ca băieţelul să îşi poată continua terapia, puteţi face o donaţie cît de mică în contul deschis la BCR pe numele mamei – Bădiţa Mihaela COD IBAN: RO 69 RNCB 0502 0511 0702 0001.

http://www.jurnalul.ro/articole/122694/ ... incruntare
Bogdan, august 2002, TPD, a facut ABA la "Cristi's Outreach Foundation" .
vali
 
Posts: 397
Joined: Mon Feb 20, 2006 10:51 am

Postby vali » Fri Apr 25, 2008 12:31 pm

Inteligenţa copiilor, afectată de E-uri
14 Apr 2008 Iuliana Gatej

O echipă de cercetători a analizat efectul coloranţilor artificiali din produsele alimentare asupra comportamentului copiilor. Printre simptomele sesizate de aceştia sînt depresia şi accesele de furie.


Este de preferat ca părinţii să le dea copiilor dulciuri făcute în casă Cercetătorii Universităţii Southampton au studiat efectul a şase aditivi alimentari şi au ajuns la concluzia că inteligenţa copiilor este cu atît mai afectată cu cît creşte cantitatea de E-uri pe care aceştia o consumă. Încă din 1970 se discută despre efectul E-urilor asupra comportamentului, însă dezbaterile s-au intensificat după apariţia acestui studiu.

Cei şapte aditivi, printre care şi E110, folosit în special în sucuri şi dulciuri, dar şi tartrazina, adică E102, provoacă accese de furie în rîndul copiilor, conform independent.co.uk. Mai mult, cei doi coloranţi pot afecta coeficientul de inteligenţă a copiilor cu pînă la cinci puncte şi sînt la fel de nocivi pentru copii precum benzina cu plumb, informează telegraph.co.uk.

Cei şase coloranţi vizaţi în studiu au fost tartrazină (E102), roşu alimentar (E124), galben auriu (E110), azorubina (E122), galben de quinoleină (E104) şi roşu alura (E129).

Studiul a fost comandat de Agenţia pentru Siguranţa Alimentară din Statele Unite, care a recomandat înlăturarea produselor care conţin aceşti aditivi. Publicitate

Reprezentanţii agenţiei se aşteaptă ca toţi producătorii să înlocuiască E-urile cu o alternativă naturală. Unii producători de dulciuri chiar au căzut de comun acord să nu mai folosească coloranţii suspecţi.

Agenţia Europenă pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) crede însă că dovada efectului aditivilor asupra copiilor nu este suficient de relevantă, luînd decizia să nu schimbe compoziţia produselor alimentare. În schimb, cercetătorii de la Universitatea Southampton au trimis o scrisoare de protest, cerînd o schimbare imediată. Ei au precizat că, în prezent, se studiază şi efectul benzoatului de sodiu, folosit în băuturile carbogazoase, precum Cola dietetică. Acesta ar cauza, în timp, depresie.

„Într-adevăr, studiile arată că, în fiecare an, tot mai mulţi copii sînt diagnosticaţi cu tulburări emoţionale şi de comportament. Se estimează că în următoarea perioadă mult mai mulţi copii vor fi diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autismului decît vor fi diagnosticaţi cu cancer sau SIDA.

O altă tulburare care tinde să fie chiar supradiagnosticată este ADHD - tulburare prin hiperactivitate şi deficit de atenţie“, explică psihologul Anda Păcurar. În psihoterapie, obiceiurile alimentare ale copilului sînt foarte importante. „La un moment dat lucram cu un copil diagnosticat cu ADHD şi tulburare opoziţională şi am remarcat că avea în permanenţă o sticlă de Cola cu el. Iar o adolescentă care acuza stare de agitaţie, nelinişte, atacuri de panică bea cel puţin un litru de Pepsi pe zi.

Alimentaţia poate fi folosită în educaţia copilului, în schimbări care îi vor influenţa pozitiv comportamentul“, explică psihologul. De exemplu, un copil diagnosticat cu autism va fi învăţat să accepte alimente noi şi asta va ajuta la schimbări în rutina sa, va contribui la îmbunătăţirea relaţionării cu oamenii.

Pe lîngă efectele psihice, primele vizibile sînt consecinţele fizice. Cele mai periculoase produse pe care copiii le consumă cu plăcere sînt dulciurile sau produsele semipreparate. De exemplu, E102 sau tartrazina ar avea efect cancerigen. Acest colorant galben se găseşte în îngheţată, muştar, în sucuri şi în dulciuri.

Colorantul roşu, E128, poate produce mutaţii genetice şi se găseşte în carnea de hamburgeri. Glutamatul monosodic sau E621 are efect cancerigen şi se află în compoziţia supelor instant, condimentelor şi mezelurilor. Aspartamul (E951) şi zaharina (E954) se găsesc în guma de mestecat.
http://www.cotidianul.ro/inteligenta_co ... 43480.html
Bogdan, august 2002, TPD, a facut ABA la "Cristi's Outreach Foundation" .
vali
 
Posts: 397
Joined: Mon Feb 20, 2006 10:51 am

Postby iapetrei » Wed Jun 04, 2008 12:09 pm

iapetrei
 
Posts: 98
Joined: Sun Jul 04, 2004 4:31 pm
Location: iasi

Postby vali » Thu Sep 18, 2008 2:25 pm

Fiul lui Britney Spears, bolnav de autism?12 August 2008

trimite pe mail trimite pe mess comenteaza

Britney Spears pare a fi blestemata: intr-o perioada in care parea sa fi revenit la un trai fericit, cantareata se confrunta cu o noua problema. Sean Preston, fiul cel mare al lui Britney Spears , prezinta simptome specifice persoanelor autiste.

O sursa apropiata lui Britney a declarat: “Sean pare mereu inchis in micul lui univers. Britney si Kevin sunt foarte ingrijorati si intentioneaza sa-l duca la spital pentru analize”.

Britney Spears are doi copii impreuna cu fostul ei sot, Kevin Federline, acesta dobandind recent custodia celor doi baieti.

(I.D.)

http://www.vedeta.ro/Fiul_lui_Britney_S ... uzica.html
Bogdan, august 2002, TPD, a facut ABA la "Cristi's Outreach Foundation" .
vali
 
Posts: 397
Joined: Mon Feb 20, 2006 10:51 am

Postby vali » Tue Sep 23, 2008 10:08 pm

Britney Spears, ingrijorata ca fiul ei sufera de autism




12 august, 11:43




Britney Spears si fiul cel mic, Jeyden



Problemele se tin lant de Britney Spears. Cand, in sfarsit, toata lumea credea ca fosta vedeta pop s-a linistit dupa scandalurile legate de consumul de droguri, custodia copiilor si divortul de Kevin Federline, presa de peste Ocean scrie Britney sufera din cauza ca Jeyden, baietelul cel mic, ar putea fi autist. Spre deosebire de fratele mai mare, Jeyden, care are numai doi ani, este foarte linistit si interiorizat, preferand sa stea mereu retras, in loc sa se joace cu alti copii.Fostul sot la vedetei, Kevin o invinovateste pe Britney pentru starea copilului. Un prieten al cuplului a declarat ca Federline "vrea ca Jeyden sa faca toate analizele pentru descoperirea oricarei alte probleme legate de dezvoltarea copilului".Recent, "People Magazine" a scris ca Britney Spears a finantat o campanie destinata cercetarii si ajutorarii persoanelor care sufera de autism.
A.E.G.
http://www.ziua.ro/news.php?id=10955&data=2008-08-12
Bogdan, august 2002, TPD, a facut ABA la "Cristi's Outreach Foundation" .
vali
 
Posts: 397
Joined: Mon Feb 20, 2006 10:51 am

Previous

Return to ARTICOLE VECHI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests