Revista Pipo

Moderators: camel, moderators

Revista Pipo

Postby dora » Tue Oct 07, 2008 1:01 pm

Revista Pipo se adreseaza copiilor de 3-7 ani, educatoarelor si parintilor. Apare lunar incepand cu septembrie 2002 si este insotita de un supliment pentru parinti. Se distribuie pe baza abonamentelor in toate gradinitele din tara. Este ralizata in conformitate cu programa scolara pentru gradinite. Tiraj: 47.000 de exemplare. Fiecare exemplar este insotit de un cadou.
De asemenea, temele propuse în “Suplimentul pentru parinti” vin sa va ofere atat informatii legate de psihologia copilului mic, cat si o posibilitate de relaxare intelectuala.



Sindromul Asperger la copii, o bariera ce poate fi depasita
Sugestii si intrebaridr. Madalina Linte, medic specialist psihiatrie pediatrica, Centrul Medical "Ioana"*)



Sindromul lui Asperger este o tulburare pervaziva (neregulata) de dezvoltare a copilului – similar cu autismul – dar, spre deosebire de acesta, nu intarzie dezvoltarea normala a intelectului si a limbajului. Acest tip de afectiune este depistat in jurul varstei de 3-4 ani si are o frecventa de pana la 10/10 000, fiind mai des intalnita la baieti, decat la fete. Pana in prezent, au fost incriminati factorii genetici in aparitia lui, fara a se preciza leziunile genetice responsabile.
Simptomele copiilor afectati de Asperger
Iata cateva dintre caracteristicile acestui sindrom, pe care le puteti detecta, cu usurinta, la copiii afectati:

nu au privirea “ochi-in-ochi”;
nu sunt interesati de interactiunea sociala sau, daca sunt, nu stiu cum sa se comporte pentru ca:
nu pot citi mesajele nonverbale; ei insisi nu au un comportament nonverbal, expresivitate faciala;
nu inteleg regulile sociale si de ce oamenii se supara cand ei le incalca (de exemplu, nu sesizeaza ca intrerup pe altii si vorbesc fara sa-i intereseze acest lucru;
nu pot interpreta raspunsurile celorlalti si se inhiba;
nu pot intui gandurile si nu pot deduce comportamentele celorlalti;
nu inteleg metaforele, ci doar explicatiile concrete;
sunt anxiosi, par dezinteresati de alte persoane, rusinosi, timizi;
sunt incapabili sa-si exprime spontan bucuria, sa o impartaseasca, sa se bucure la vederea unei persoane agreate;
isi fac greu prieteni si sunt respinsi de cei de-o varsta;
pot fi sensibili la sunete, atingere, gust, miros, durere, temperatura, textura alimentelor;
pot avea articulatii laxe (usoare), ceea ce-i determina sa aiba dificultati la scris;
uneori, acesti copii pot fi neindemanatici, fara abilitati sportive (nu pot prinde mingea);
au preocupari, interese restrictive, repetitive, anormale ca intensitate si frecventa;
manifesta uneori manierisme motorii (flutura mainile, rasucesc degetele, corpul intr-un anume fel, nefunctional);
au rutine, ritualuri proprii, nonfunctionale, a caror modificare determina o mare anxietate si la care nu renunta;
pot crea neologisme, pot desena masini complicate inventate de ei – desen marcat de stereotipii;
pot crea personaje imaginare cu care dialogheaza;
verbalizeaza gandurile proprii fara cenzura, pot fi taciturni sau prea vorbareti cu unele persoane;
prezinta limbaj - corect gramatical, dar cu pronuntie particulara, cu o nota de pretiozitate, pedanterie, cu stereotipii;
pot lucra ore intregi in activitati preferate fara intrerupere, au abilitati si performante remarcabile in unele domenii (astronomie, matematica, muzica, chimie, computer), memorand cu usurinta cantitati mari de date din aceste sfere de interes, uneori fara utilitate evidenta.


Iulia Pantazi, psiholog, Cabinetul PSIHOBEST, Bucuresti



Statisticile o spun: a crescut incidenta copiilor cu ADHD (copii care prezinta deficit atentional, hiperactivitate). Cum ii recunoastem? Se concentreaza mai greu, nu reusesc sa duca o sarcina la indeplinire decat cu ajutor, nu comunica prea bine si, pentru ca de cele mai multe ori nu se pot face intelesi, sunt agresivi.
Intre stigmatizare si sprijin
Tinta oricarui parinte care are un copil ce prezinta dizabilitati trebuie sa fie integrarea acestuia intr-o colectivitate normala de copii. Bineinteles, acest lucru este posibil numai daca problematica acestuia o permite si daca exista intelegere si suport atat din partea intregului personal didactic, cat si a colegilor de clasa.
Copiii cu ADHD pot avea un intelect normal, dar, datorita faptului ca fac eforturi uriase de concentrare, procesul de invatare are de suferit, iar ei trec adesea ca avand un IQ inferior capacitatilor reale. De asemenea, nu trebuie uitat si faptul ca, din pacate, in tara noastra, nu exista suficient suport informational, ca sa nu mai vorbim de cursurile de instruire pe care ar trebui, dupa parerea mea, sa le parcurga orice cadru didactic


Ideal ar fi ca intregul material de invatare sa fie astfel construit, incat sa stimuleze in permanenta curiozitatea stiintifica a copiilor si capacitatile creatoare si artistice ale acestora. In invatamantul asa zis normal, predarea cunostintelor se face in continuare dupa acelasi sistem rigid. Adica se marseaza foarte mult pe memorare, pe asimilarea masiva de cunostinte, fara a se insista prea mult pe intelegerea efectiva a fenomenelor si proceselor, pe cercetare, fapt care duce mai degraba la o insusire mecanica a cunostintelor.

Scolile speciale
In ceea ce priveste scolile speciale de la noi din tara, acestea sunt inca foarte departe de ceea ce ar trebui sa fie, atat ca dotare, cat si ca grad de pregatire si de implicare al cadrelor didactice ce nu sunt stimulate adecvat financiar si nici sprijinite suficient de catre stat. Marele ajutor pe care statul il acorda copiilor cu dificultati de invatare consta in acordarea unui profesor de sprijin, care, din pacate, nu are dreptul de a acorda asistenta copilului decat de doua ori pe saptamana, cate o singura ora. Ce ajutor poate fi acesta, de numai o ora? Comentariile sunt de prisos. Si asa se ajunge la "pierderea" unor copii ce prezinta usoare dizabilitati si care ar putea – este adevarat, cu un efort consistent din partea adultilor – sa se integreze intr-o colectivitate normala de copii. De altfel, societatea romaneasca nici nu este suficient educata pentru a permite atat integrarea copiilor, cat si a adultilor cu dizabilitati, acestia neavand, practic, niciun viitor profesional. Departe de a fi un deget acuzator, acest material se doreste a fi un strigat de ajutor si pentru acesti oameni despre care cred cu tarie ca isi pot gasi locul si utilitatea in societatea noastra.
Timp personal
Pana acum am pledat incontinuu pentru ca dumneavoastra, parintii, sa faceti tot posibilul pentru a petrece cat mai mult timp cu copilul/copiii dumneavoastra si pentru a raspunde "prezent" la orice solicitare care ii implica pe acestia. Trebuie insa sa va spun ca la fel de important este si timpul pe care ar trebui sa vi-l alocati dumneavoastra pentru rezolvarea problemelor personale. Si, cand spun aceasta, nu ma refer la timpul de care aveti nevoie pentru rezolvarea problemelor de serviciu, si nici a timpului necesar pentru indeplinirea multiplelor responsabilitati pe care le implica "meseria de parinte". Cand spun acest lucru, ma refer la un timpul de care ati avea nevoie pentru a va satisface un capriciu, pentru a va ocupa de hobby-ul dumneavoastra, pentru a va deconecta si a va relaxa. Stiu ca societatea de astazi este una foarte ocupata. Cu toate acestea, nu sunt de acord cu sintagma „n-am timp pentru mine!”. Trebuie sa va faceti. Incercati sa distribuiti rational treburile familiale intre toti membrii acesteia. Nu va mai straduiti sa rezolvati singuri totul. Nu este nevoie de acest sacrificiu. Mai mult, chiar familia va avea de castigat, ca sa nu mai vorbim de dumneavoastra.
Invatati sa acceptati ajutorul
Oricum, toata lumea stie ca nimeni nu este de folos daca este extenuat. Deci, cand spun „timp personal”, ma gandesc evident la relaxarea de care are nevoie orice om, cu atat mai mult, cu cat in familia respectiva exista un copil cu nevoi speciale. Pentru ca se stie: un astfel de copil solicita la maximum resursele psihice si fizice ale parintilor, in special ale mamei. Asadar, dragi mamici, invatati sa acceptati ajutorul celor din jur. Cand spun acest lucru, va rog sa aveti incredere ca si altcineva poate duce la indeplinire unele sarcini, la fel de bine ca dumneavoastra. De aceea, sfatul meu este ca, atunci cand cineva din sanul familiei se ofera sa va ajute la o anumita problema, sa nu refuzati. Si, chiar daca, poate, prima data nu va rezolva excelent problema, nu criticati. Critica nu a fost vreodata constructiva. Multumiti-i sincer pentru incercarea de a va ajuta si, data viitoare, cand il veti mai solicita, aveti grija sa amintiti si detaliile care nu au fost respectate prima data. Un zambet si o vorba buna pot face minuni. Reprosurile sunt niste „inchizatoare de drumuri”, niste bariere in calea unei bune comunicari. Or nu de asa ceva aveti nevoie. Asa ca: daca puteti sa-i lasati pe cei mici, in conditii de siguranta, in grija bunicilor sau a unor prieteni responsabili, nu ezitati. Nu trebuie sa va faceti procese de constiinta. Un copil nu are ce cauta la Ateneu sau la anumite spectacole de opera sau de teatru, care se adreseaza, evident, adultilor. Ca sa puteti darui iubire si intelegere, trebuie sa va hraniti sufletul cu ce are el nevoie. Nu puteti darui, daca dumneavoastra va simtiti coplesit de responsabilitati. Or familia si, in special, copilul, au nevoie in primul rand de iubire. Asadar, aveti grija de voi, ca sa puteti avea grija asa cum trebuie de cei mici.


http://www.pipo.ro/site-pipo.html?pagina=4


in ultimul numar este prezentat testul chat





Mii de felicitari !!!!
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Return to ARTICOLE VECHI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests

cron