Dr. Urziceanu - Centrul Titan - Articole Presa

Moderators: camel, moderators

Dr. Urziceanu - Centrul Titan - Articole Presa

Postby jumbo » Wed Feb 25, 2004 3:12 pm

Articol preluat integral din Revista 22 / nr. 729, 24 februarie – 1 martie / 2004

Motto: “S-ar putea ca persoanele cu handicap sa fie germenii de vindecare ai societatii timpului nostru… sa-i lasm sa se exprime pentru a primi dragostea lor asa cum ei o primesc pe a noastra”.
(dr. Karl Konig)


Autismul – un mod de existenta

Sindromul autist a fost una din cele mai importante descoperiri ale medicinei din secolul XX. Desi cauzele sale nu au fost stabilite nici pana azi, tratamentul simptomatic al persoanelor cu autism a inregistrat mari progrese. Desigur, nu trebuie sa intelegem prin aceasta ca au existat cazuri de vindecare absoluta. Insa in urma programelor terapeutice, tot mai multi dintre cei afectati de acest sindrom au fost capabili sa se integreze in societate si sa duca o viata cat mai aproape de normal. In Romania insa aceste succese se lasa inca asteptate. De ce ? La aceasta intrebare si la multe altele ne raspunde doamna doctor Rodica Urziceanu, medic primar de neurologie si psihiatrie pediatrica, coordonator al stationarului de zi din cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan “ Constantin Gorgos”, membru fondator al Fundatiei Nationale “Alianta pentru Persoanele cu Autism”.


Diagnosticul de autism – intre disperare si speranta

Stimata doamna doctor Urziceanu, cand ati facut prima oara cunostinta in practica de medic cu diagnosticul de autism ?

Cand am lucrat ca medic secundar in timpul stagiaturii de specializare la Spitalul nr. 9 (actualmente spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia) in perioada 1974-1977, si ulterior la caminul-spital din Plataresti. In anul in care am ajuns eu acolo tocmai se crease sectia de copii, cu asa zise afectiuni psihice irecuperabile, care in general proveneau din leagane, putini dintre ei proveneau din familii. Toti purtau insa acest stigmat: de irecuperabili. Ei bine, vreau sa va spun ca, pana si in conditiile unei stimulari extrem de sumare, acesti copii au inceput sa faca progrese, sa coboare din pat, sa se joace, cu alte cuvinte, sa se umanizeze. Personalul cu care lucram nu era calificat, erau doar cateva infirmiere, unele nici nu stiau sa scrie. Erau oameni extrem de simpli, care isi lasau incaltamintea la usa salonului, dar care aveau suflet si caldura si care mi-au fost de un real ajutor. Printre acesti copii am intalnit prima oara cazuri extrem de severe, unele erau intr-adevar de autism, altele prezentau doar trasaturi autiste, care erau de fapt stari consecutive unei deprivari afective si senzoriale, ceea ce era mai ales cazul copiilor proveniti din leagane. Dar si intr-un caz si in altul am vazut cum acesti copii pot face mari progrese, in conditiile unui program adaptat si individualizat, condus cu multa caldura si intelegere, si pot fi integrati in structuri educationale. Aceste experiente mi-au dat optimismul in capacitatile acestor copii si in posibilitatile mele de-ai ajuta.

Posibilitati pe care le-ati pus in practica in ultimii douazeci de ani in cadrul statioanarului de zi al Spitalului de Psihiatrie Titan “Constantin Gorgos”.

Stationarul de zi este meritul domnului profesor Milea, seful catedrei de psihiatrie a copilului si a adolescentului, care de mult isi dorise sa creeze un asemenea centru in Bucuresti. Stationarul de zi e o forma moderna de terapie, care se situeaza intre asistenta spitaliceasca traditionala si asistenta ambulatorie si care prezinta multiple avantaje. Pe de o parte, fata de asistenta spitaliceasca, ii permite copilului sa ramana in sanul familiei, evitand astfel sentimentul de abndon, si ii permite de asemenea sa mearga intr-o unitate de invatamant si sa vina doar cateva ore la stationar pentru anumite terapii. Pe de alta parte, fata de asistenta ambulatorie, are marele avantaj ca permite observarea in detaliu, cu acuratete, a pacientului in vederea punerii sau confirmarii unui diagnostic. Acest lucru nu este deloc simplu, dar este foarte important.Oricat de atent ai fi si oricat de specializat in domeniu, este posibil uneori sa fi confruntat cu o evolutie care sa-ti demonstreze ca ai gresit.

Autismul este un sindrom care poate avea multiple cauze, iar evolutia sa depinde de foarte multi factori: de contextul patologic in care a aparut si s-a dezvoltat, de varsta la care se incepe un program terapeutic, de continuitatea acestuia, de cat a fost de individualizat acest program si de cat de bine a fost condus etc. Exista cazuri in care un diagnostic, la o analiza mai atenta, este infirmat.
Odata acest diagnostic pus unui copil, care este cursul pe care viata acestuia il ia ?


Lucrurile sunt foarte complicate, deoarece nu exista suficiente centre si structuri educationale adaptate nevoilor acestor copii. In plus, numarul lor este foarte mare. Stationarul nostru de zi din cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan “Constantin Gorgos” nu poate oferi tuturor celor care vin accesul la programele speciale terapeutice, deoarece nu sunt atatea locuri, iar oamenii vin din toata tara. Noi nu avem conditii de cazare pentru ei, dar multi fac efortul de a veni, pentru a afla macar cum sa se comporte si sa lucreze cu copii sau pentru a se convinge ca diagnosticul pus la ei acasa este cel corect. Noi primim copii pana la 12, chiar 14 ani, si pot sa va spun ca acuma, din cauza lipsei de structuri pentru adolescenti, fostii nostri pacienti vin cate 2-3 ore pe saptamana, pentru ca este oricum mai mult decat nimic. In general insa, cand acesti copii ajung la varsta scolara se incearca integrarea lor in structuri de invatamant speciale. Avem si noi in cadrul stationarului o clasa pentru copiii autisti, dar numarul de locuri este, din motive terapeutice, foarte restrans. Insa numarul copiilor ce ar trebui inclusi in asemenea clase este destul de mare, iar programa in scolile speciale este prea putin adaptata nevoilor copiilor autisti. Unii dintre ei nu reusesc sa se adapteze acestor conditii, din cauza unor tulburari de comportament, agravate de conditiile in care li se cere mai mult decat pot ei da, poate nu atat din punct de vedere intelectual, cat al resurselor emotionale, afective si comportamentale, caci acesta este de fapt punctul nevralgic al autistilor. Exista insa si copii care s-au putut mentine in scoli, care au terminat chiar opt clase. Desigur,acest lucru a fost posibil cu ingaduinta cadrelor didactice si, lucru foarte important, cu sprijinul sustinut al familiei. Acolo unde familia joaca rolul unui adevarat coterapeut, lucrurile au o cu totul alta evolutie spre bine. Dupa ce acesti copii termina scoala sau nu mai pot frecvanta stationarul de zi, intervine marea drama. Ei raman fie acasa cu familia, fie ajung in camine spital. Sunt doi factori principali care duc la aceasta stare de lucruri. Pe de o parte, dupa varsta de 18 ani nu li se mai recunoaste diagnosticul de autism. Cel mai des acesta se schimba in schizofrenie sau oligofrenie. Asta este o problema locala, caci in lume se vorbeste de tulburarea autista ai la persoanele adulte, diagnosticul odata pus si confirmat fiind valabil pentru intreaga existenta. Este greu de zis de ce la noi lucrurile stau altfel. Dar stiu caci nici unul dintre fostii mei pacienti nu si-a pastrat diagnosticul, cei mai multi sunt cu schizofrenie si beneficiaza de facilitatile oferite de gradul I de handicap. Dar si autismul intra in aceasta categorie, iar diagnosticul ar trebui pastrat pentru a le oferi posibilitatea de a beneficia de tratamente si programe adaptate nevoilor nascute de acest sindrom. Ca in unele situatii tulburarea autista poate evolua catre schizofrenie, este foarte adevarat. Nu se poate pune insa un semn de egalitate inte autism si schizofrenie. Tulburaraea autista este o tulburare a dezvoltarii psihice de-a lungul intregii vieti, incepand cu cea mai frageda varsta pana la moarte. Al doilea factor care duce la condamnarea acestor persoane la o viata inactiva este lipsa de structuri pentru adolescenti si adulti. Acest lucru este extrem de trist si de dureros, caci multi dintre copiii care au beneficiat de un program terapeutic fac niste achizitii si isi modifica in bine comportamentul, pentru ca apoi sa piarda totul din cauza intreruperii programului. Anii trec, ei inainteaza in varsta, apar alte probleme comportamentale, din ce in ce mai severe, legate in special de faptul ca nu au nici o activitate utila, nu li se ofera nimic de facut si devin de ce mai multe ori agresivi. Odata cu varsta, ei dobandesc o forta fizica careia greu i se mai poate face fata si apar situatii extrem de greu de suportat pentru parinti, care, la randul lor, imbatranesc si isi pierd din capacitatile de a face fata lucrurilor. Asa incat, multi sfarsesc prin a ajunge in camine spital. Pentru noi, care am muncit atat de mult cu ei, aceasta stare este extrem de frustranta, caci avem senzatia ca muncim in zadar.
Un exemplu bun ar fi o fosta pacienta de a mea care are acum 30 ani. Mama sa este singurul ei sprijin. Aceasta pacienta a avut o evolutie foarte buna. Cand era inca mica, avea un comportament foarte greu de controlat, era foarte agitata si avea crize de agresivitate care erau greu de tinut sub control. Specifice ii erau, ca la toti autistii, lipsa nevoii de comunicare si replierea aspra ei, ca si intreg cortegilul de simptome ce le insotesc: inversiune pronominala, echolalia, tulburari de limbaj si de atentie… Cu timpul insa a evoluat, a capatat multe deprinderi de autonomie, iar din punct de vedere social, comportamentul ei s-a imbunatatit mult. Din pacate, neputand fi incadrata intr-o activitate care sa-i fie utila, a ramas acasa. Fara indoiala ca intr-un centru pentru adulti ar fi putut sa lucreze ceva, avand in vedere ca stie sa faca absolut orice in gospodarie, stie sa tricoteze, sa isi faca ei si mamei sale manichiura si pedichiura… Dar, daca statul acasa n-a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat, situatia de acum dupa moartea mamei ei, este chiar tragica. Stiu ca se punea problema sa mearga intr-un camin spital, unde ar pierde orice sansa de socializare.

Alianta pentru Persoane cu Autism – un viitor posibil

Vorbiti-mi despre fundatia pe care ati infiintat-o

Se numeste Fundatia Nationala “Alianta pentru Persoane cu Autism”. Ideea ne-a venit tocmai din cauza acestei situatii disperate in care se gasesc adolescentii si adultii care sufera de acest sindrom. Cel mai important sprijin in infiintarea ei ne-a fost acordat de doamna doctor Marie Aline Medica care este psihiatru in Bretania la un centru de zi si la un camin specializat pentru adolescenti si adulti autisti. Dumneaei si-a urmat sotul in Romania acum doi ani de zile si, vrand sa ajute, s-a adresat Catedrei de neuro-psihiatrie. A fost indrumata catre mine si catre centrul din Titan si astfel ne-am cunoscut. Impreuna cu inca o familie care are un baietel autist, am infiintat in vara anului 2002 aceasta fundatie, si aici trebuie sa-i multumesc in special d-nei doctor Medica, care ne-a pus la dispozitie valoarea patrimoniala necesara infiintarii ei. Scopul imediat al fundatiei este construirea unui centru de zi pentru adolescenti, precum si a unei case unde tinerii adulti sa poata locui sub supraveghere. Exista deja numeroase persoane care s-au inscris pe “lista de asteptare” si care ne tot suna si vor sa puna umarul la crearea acestui centru. Idealul ar fi ca acest centru si casa de locuit sa fie nou construite, dupa un plan adaptat nevoilor acestor persoane si cu un spatiu exterior adaptat de asemenea lor. Pentru acest lucru trebuie sa ne specializam in strangerea de fonduri. In cazul in care acest proiect nu va realizabil in aceasta forma, va trebui sa facem demersuri pe langa autoritati pentru a obtine o cladire si un spatiu exterior ei, care sa poata fi adaptat cerintelor. De asemenea, este clar ca personalul care va lucra in acest centru va trebui si el remunerat. Va fi nevoie de un parteneriat intre fundatie si autoritati, urmand ca diferentele sa fie acoperite din sponsorizari si cotizatiile membrilor.
Dar in afara acestor scopuri imediate, fundatia isi propune si alte scopuri de lunga durata. Unul dintre cele mai importante este recunoasterea diagnosticului la adulti. De asemenea, creearea de structuri adaptate pentru toate grupurile de varsta, sprijinirea depistarii precoce a autismului, crearea unor programe de recuperare si a unor programe de cercetare. Fundatia isi propune totodata sa lupte pentru drepturile persoanelor cu autism, dar si ale familiilor lor. Parintii si rudele trebuie sa beneficieze de un ajutor de specialitate, dar si de o informare la zi. Ei trebuie ajutati sa invete sa se comporte si sa lucreze cu persoanele autiste. Mai trebuie lucrat si in directia formarii si specializarii de cadre. Situatia prezenta este deja mult mai buna ca acum cativa ani. Multe cadre au capatat experienta in domeniu, unii au beneficiat de training in strainatate. Desigur insa ca cea mai importanta calitate este sa-ti placa si sa vrei sa lucrezi in domeniu. Totusi, acesta este doar un inceput si este foarte putin fata de ce mai trebuie facut in aceasta directie. Si in sfarsit, dar nu in ultimul rand, ne propunem alinierea la structurile si organizatiile europene. Foarte curand vrem sa inscriem fundatia in Autisme Europe. In acest sens am purtat deja discutii preliminare la Congresul international de la Lisabona. Pentru a putea fi inscrisi, avem nevoie de recomandarile altor doua organizatii care sa fie deja membre si trebuie buneinteles platita o cotizatie. Sigur ca va trebui pe parcurs sa indeplinim si alte conditii, activitatea noastra va trebui sa se inscrie pe linia activitatilor intreprinse de toti membrii organizatiei. Si aici revenim la cele spuse anterior. Vom avea nevoie de tot sprijinul autoritatilor. Dar dincolo de asta, avem nevoie de sprijinul tuturor celor interesati de aceasta problema, fie ei parinti, doctori, terapeuti sau profesori, al tuturor celor care-I iubesc si vor sa-i ajute pe acesti copii sensibili, multi dintre ei inteligenti, sa-si depaseasca conditia si sa devina, alaturi de noi, membri ai societatii. Asta va fi cel mai frumos si mai greu. Sa-i convingem ca este posibil.

Interviu realizat de Magdalena Schubert
Nascut: Ianuarie 1998.
Diagnostic: note autiste, hiperkinezie.
jumbo
 
Posts: 350
Joined: Wed Jan 07, 2004 1:19 pm
Location: Bucuresti

Romania Libera

Postby jumbo » Wed Feb 25, 2004 3:36 pm

Articol preluat din cotidianul “Romania Libera” - Miercuri 29 Octombrie 2003
www.romanialibera.ro

Parintii copiilor autisti trebuie sa fie terapeuti

Autismul este o tulburare de dezvoltare care afecteaza abilitatile sociale si de comunicare ale copilului. Un astfel de copil vorbeste greu sau deloc, foloseste metafore ciudate pentru a se exprima. Un diagnostic precoce este indispensabil pentru ca autistul sa poata ajunge la capacitati maxime.

Evaluare clinica si functionala

Singurul stationar de zi (unitate medicala) din Romania unde sunt tratati acesti copii se afla in Spitalul de psihiatrie "Dr. Constantin Gorgos" din Bucuresti (la subsolul Policlinicii Titan). "Acest stationar functioneaza de 20 de ani, dar echipa actuala s-a constituit in 1998. Copiii primesc consultatie, care nu este una obisnuita, ci o evaluare clinica si functionala ce ulterior este detaliata de toti membrii echipei (logoped, psiholog, kinetoterapeut). Se lucreaza pe baza unui plan terapeutic. Avem 20 de locuri unde ii gazduim pe copiii care vin din tara", ne-a spus dr. Rodica Urziceanu, medic primar neuropsihiatrie infantila.

Autisti numai in copilarie!?

Salile in care sunt tratati copiii sunt modeste, fiind intretinute de oamenii care au grija de copiii autisti. Datele statistice la nivel de tara nu sunt concludente, deoarece multi dintre acesti copii sunt tinuti in familie. Autismul apare in primul an de viata. Insa nu intotdeauna aceasta boala este descoperita la timp. In plus, chiar daca in copilarie sunt considerati autisti si sunt tratati ca atare, cand devin adulti sunt tratati ca schizofrenici sau orice altceva, dar nu ca autisti. "Tratamentul trebuie sa continue si dupa ce bolnavul devine adult. Nu e corect sa-i tratam altfel decat sunt", ne-a mai spus dna Urziceanu.

Vioi si jucaus

Fiecare copil are nevoie de un tratament individual. In stationarul de zi sunt instruiti si parintii asupra felului in care trebuie tratata boala. "Atunci cand familia este co-terapeuta se obtin rezultate bune. Marea mea bucurie este ca acesti copii evolueaza. Nu se poate realiza nimic daca nu sunt oameni cu o anumita structura, care sa-i iubeasca", ne-a mai spus dna Urziceanu. Medeni Sibel este un baietel de 4 ani din Constanta care a venit la stationarul de zi impreuna cu mama lui. La prima vedere nu zici ca e bolnav, e vioi si jucaus. "Copiii de varsta lui vorbesc bine. El nu poate sa lege cuvintele. Fata de cum era la inceput, acum este complet schimbat", ne-a spus mama lui Medeni. Miruna este o fetita de 2 ani si 7 luni din Ploiesti. Mama ei este asistenta medicala. "Nu mi-am dat seama de la inceput de boala. Sunt cateva elemente foarte importante de care un parinte trebuie sa tina cont pentru a-si da seama de boala. De exemplu, batutul din palme, daca copilul nu reactioneaza, inseamna ca se intampla ceva", ne-a spus mama Mirunei. Deoarece este o boala grava, autismul ar trebui tratat cu toata seriozitatea de catre autoritati. Este rusinos ca in Romania exista un singur stationar de zi dedicat acestor copii, si asta datorita unor oameni inimosi.

Un articol de Andreea Ofiteru
Nascut: Ianuarie 1998.
Diagnostic: note autiste, hiperkinezie.
jumbo
 
Posts: 350
Joined: Wed Jan 07, 2004 1:19 pm
Location: Bucuresti

Postby dora » Sat Mar 13, 2004 11:56 pm

Stefan cinta melodii bizare intr-o limba cu inflexiuni germanice

ADRIAN CILTAN
Miercuri, 11 Martie 1998Evenimentul zilei


Autistii - copiii complet izolati si neintelesi de lumea din jur Stefan cinta melodii bizare intr-o limba cu inflexiuni germanice
Autismul este considerat la aceasta ora una dintre cele mai teribile si misterioase boli. Multi medici stiu sa-l recunoasca, dar nimeni nu stie cu precizie de unde vine si ce-l provoaca. Majoritatea autistilor sint copii perfect izolati de lumea din jur, retrasi in ei insisi dintr-un motiv necunoscut medicilor. Marele psihiatru Bruno Bettelhein a considerat ca acesti copii au in ei un gol interior fara sfirsit, pe care l-a descris intr-o carte ramasa celebra, "Fortareata goala", dupa care s-a sinucis. Nimeni insa pina acum n-a reusit sa identifice cauza exacta a bolii si foarte putini incearca sa trateze autismul. Rindurile ce urmeaza nu vor sa se considere un raspuns, ci mai mult sa arunce o lumina asupra acestor copii, care nu te privesc niciodata in fata, care au talente extraordinare, care altora le par idioti, dar care sint, prin compensatie, foarte frumosi si care traiesc intr-o lume din alta lume. Singurul Centru de Autism din Romania are doar un singur medic

In Romania sint peste 1000 de copii autisti, cei mai multi fiind cei despre care nu se stie practic nimic, carora medicii nu le descopera nici o bresa in armura pe care o arata lumii. Acestia sint considerati "autisti absoluti" si sint cei care au talente deosebite, dar cu care se lucreaza cel mai greu. Ultima teorie considera autismul ca fiind determinat genetic de asa-numitul "Sindrom al cromozomului X-fragil" si afirma ca, printr-o analiza genetica, acesta poate fi diagnosticat inca de la virsta de 6 luni. Cu toate acestea, parintii descopera tirziu boala si marea lor majoritate ajung la specialisti greu, cu ezitari si pe ascuns, multi fara sa aiba habar unde sa se adreseze. Singurul Centru de Autism din Romania are doar un medic specialist, dr. Rodica Urziceanu, se afla in Bucuresti si aici au fost tratati pina acum sute de copii. Ministerul Sanatatii n-a considerat insa nici inainte, nici dupa Revolutie, aceasta boala destul de grava incit sa merite sa aprobe mai multe posturi, iar logopezii si psihologii care au mai venit pe aici au dat bir cu fugitii din cauza salariului mic si a muncii extenuante. Dr. Urziceanu este aici, in centru, si psihoterapeut, si psiholog, si psihiatru si logoped, deseori este si asistenta medicala si pedagog in acelasi timp. Programul de lucru pentru cei 10-15 copii depaseste cu mult 10 ore pe zi, fiecare pas catre invingerea bolii fiind considerat o uriasa victorie care nu se poate masura in nici un caz cu ceasul in mina. Copiii autisti sint foarte frumosi si au talente extraordinare inexplicabile

Odata patruns inauntrul centrului, te afli parca in alta lume. Micutii autisti au la dispozitie citeva sali, sala de joaca, sala de clasa si cea de masa si cu ei se lucreaza incontinuu. Primul lucru care te frapeaza este ca sint cu totii extraordinari de frumosi. Natura le-a compensat pierderile, daruindu-le frumusete. Foarte putini te privesc atunci cind intri. Nici unul nu-si intrerupe activitatea si atunci cind le captezi atentia se uita prin tine, undeva departe, acolo unde sufletul lor se intilneste, poate, cu orizontul. "Acesti copii sufera de un handicap afectiv, un handicap de dragoste, si mare parte provin din familii intelectuale. Dincolo de teoria predestinarii genetice, suferinta lor, pe care nimeni n-o intelege inca, pleaca cel mai des din lipsa de dragoste", spune dr. Urziceanu.Trairile autistilor sint pentru fiecare altele si orice minut din timpul lor este diferit. Suferinta si-a gasit la ei porti de iesire ciudate, cu urcari si coboriri extrem de bruste. Aparent este o lume haotica. Oana se invirte efectiv pe loc, ca un titirez, fara sa oboseasca sau sa ameteasca, in timp ce Vladut, blond si cu ochii verzi, tace obsesiv, nu raspunde nimanui si isi misca degetele cu o viteza fantastica dupa un ritual al carui sens nu-l poti intelege. Vladut are 5 ani si in urma cu trei ani parintii lui s-au trezit ca nu mai pot vorbi deloc cu el. Nu mai raspundea nici unui cuvint, desi parea ca intelege ce i se spune, singura lui reactie fiind aceasta miscare a degetelor, totdeauna la fel, fara sa o schimbe sau sa se incurce vreodata. La inceput a fost considerat chiar si de catre unii medici surd, caci doar anumite cuvinte declansau miscarea degetelor, in rest raminea imobil la orice. Apoi parintilor li s-a spus ca sufera de o boala psihica nevindecabila si acestia s-au resemnat. Timp de un an intreg Vladut a stat inchis in casa, nimeni nu i-a mai vorbit sau nu l-a mai dus la vreun doctor, caci era socotit irecuperabil. Abia apoi, din auzite, mama lui a venit la Centru si acum, pas cu pas, zi de zi, medicii spera sa-l poata dezautiza, sa-l poata aduce inapoi in lumea reala. Acum baiatul a rostit din nou, dupa trei ani, primele cuvinte, care n-au fost "mama" sau "tata", ci "Hai sa mergem la plimbare". Extrem de greu, medicii spera ca au gasit o cale de comunicare cu el, caci Vladut iti raspunde daca misti si tu degetele intr-un anumit fel a carui cheie deocamdata nu o stie nimeni. Stefan cinta melodii bizare intr-o limba necunoscuta

Ca si el, Stefan are ceea ce specialisii numesc un intelect extraordinar. Baiatul vorbeste greu despre el si numai la persoana a treia, dar, adus in fata unui pian, se trezeste din apatie si cinta. Cintecul este, deocamdata, singurul sau mod de relatie cu ceilalti. Stefan cinta melodii pe care nu le-a auzit niciodata, pe care nimeni nu i le-a cintat si uneori cinta intr-o limba straina, ciudata, cu inflexiuni germanice pe care, la fel, n-ar fi avut unde s-o auda. Copilul a stat destui ani intr-o casa de copii, abandonat de mama sa care il credea nebun, si abia cind medicii au spus ca sufera de autism si ca poate fi vindecat bunica lui l-a luat acasa si il aduce zilnic aici. Ciudat insa, toate melodiile pe care le cinta Stefan nu au sfirsit, ele se termina mereu brusc, la un pasaj, la o nota inalta, ramin suspendate undeva in aer si lumea lui isi reia drumul catre nefericire. Cine stie daca psihoterapia nu va descoperi, incet-incet, de unde izbucnesc cintecele copilului, din ce strafunduri sufletesti, si, daca atunci cind le va intelege resorturile si cind Stefan va cinta pina la sfirsit o melodie, nu va fi vindecat. Considerati nebuni, micutii autisti ramin inchisi intr-o lume doar de ei stiuta

Autistii sint si ramin o lume necunoscuta. Autistii exista si unii dintre ei se vindeca. De unde le vine talentul pentru muzica, cine le "sopteste" rezultatele unor operatii matematice pe care calculatoarele le fac in zeci de secunde, ce concentrare uluitoare le ofera un echilibru aproape neomenesc? Acestea sint si vor ramine, poate, necunoscute. Pina atunci, lumea noastra "normala" continua sa nu-i inteleaga si sa-i trateze drept "nebuni", iar copiii acestia ramin inchisi, cu sufletele lor micute, intr-o lume din alta lume.
dora
 
Posts: 3778
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby Milena » Mon Mar 15, 2004 11:15 am

"Acesti copii sufera de un handicap afectiv, un handicap de dragoste, si mare parte provin din familii intelectuale. Dincolo de teoria predestinarii genetice, suferinta lor, pe care nimeni n-o intelege inca, pleaca cel mai des din lipsa de dragoste", spune dr. Urziceanu.

Ce bine ca doamna doctor Urziceanu a gasit cheia vindecarii pentru copiii cu autism... Nu stiu insa de ce Mihai al nostru nu are si el autism, doar traieste in aceeasi "familie de intelectuali" ca si Mara si se "bucura" de aceeasi lipsa de dragoste... O fi fost el "predestinat genetic" sa fie normal?
Mara - aprilie 2000; diagnostic: autism infantil; alte observatii: prematur gradul III
Milena
 
Posts: 346
Joined: Mon Sep 29, 2003 1:38 pm
Location: Cluj-Napoca

Postby ami » Tue Mar 16, 2004 2:30 pm

pe mine ma deranjeaza astfel de articole, chiar daca 'atrag atentia" asupra existentei "micutilor autisti" si asupra eforturilor de peste 20 de ani ale dnei urziceanu, singurul loc unde.. . cit despre 'boala psihica', talentele lor extraordinare sau ca "medicii spera sa-l poata DEZAUTIZA, sa-l poata aduce inapoi in lumea reala" nu mai vorbesc.

iar daca dna urziceanu chiar a afirmat ce tocmai a remarcat milena, atunci 'marele psihiatru Bruno Bettelhein" se poate odihni linistit. teoria lui despre 'mamele refrigerator' vad ca are succes si la noi, din nefericire, chiar si la oameni care s-au ocupat de autism de zeci de ani.. Vreau sa spun ca este extrem de trist ca teorii psihogene se pot vehicula, chiar si la noi, la aceasta data! Sa fim oare chiar la nivelul anilor 60-70 cu intelegerea autismului?
ami
 
Posts: 36
Joined: Tue Dec 23, 2003 10:41 am


Return to ARTICOLE VECHI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron